Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Gelozia este o pasiune omenească sau este aplicabilă şi în cazul câinilor?

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

De vreo lună de zile, când ies cu Nosy în parc, ne întâlnim cu Flipper (juri că este English Springer Spaniel) şi cu stăpânul lui, Sorin. Flipper este un căţel deosebit, chiar dacă nu se înţelege cu ceilalţi reprezentanţi ai sexului masculin, fiind mai arţăgos din fire. În schimb, se înţelege foarte bine cu Nosy, ba chiar s-a transformat în protectorul ei, fiind cu ochii pe ea aproape tot timpul cât stă în parc. Iar când nu se uită la ea, se uită la gentuţa mea, „trăistuţa” cu bunătăţi, din care, în schimbul unui „şezi” – „culcat” – „aşteapă” apar biscuiţei, crochete delicioase, oase de ciocolată sau alte recompense speciale pentru căţei. Şi uite-aşa, când vrem să ne distrăm un pic pe seama căţeilor, sau când dorim să-i mai învăţăm căte-un truc, recurgem la recompensă.

Dacă te întrebi care-i legătura dintre gelozia din titlu, Nosy şi Flipper, ei bine, află că acesta din urmă e gelos. Gelos pe alţi câini care-i dau târcoale lui Nosy sau o invită la umbra pomilor din parc. Dacă la noi gelozia stă la baza suferinţei, nefiind un sentiment benefic pentru psihicul nostru şi nici pentru moralul celui de lângă noi, la câini cred că gelozia se exprimă diferit. Flipper este atât de haios şi hotărât în acelaşi timp când se aşează lângă Nosy atunci când vreun „pretendent” se îndreaptă curajos înspre ea, încât ar speria şi pe cel mai fioros mastiff. Totul până la Sorin (stăpânul rămâne pe primul loc), Nosy şi… biscuiţi.

Acum un an de zile, în ziarul „The Telegraph” apărea un articol despre gelozia câinilor. Conform autorului acelui articol, câinii reacţionează negativ atunci când stăpânul acordă mai multă atenţie altui animal sau când aduce alt animal în spaţiul personal al câinelui. Dr. Paul Morris declara că „multe specii de animale, precum câinii şi caii, sunt mult mai complexe din punct de vedere emoţional decât ne imaginăm. Pot simţi numeroase forme de emoţii despre care se credea că doar primatele le pot simţi.”

Cred că trebuie tratat mai pe larg acest subiect şi, uite-aşa, mi-am dat de lucru pentru următoarele zile şi voi încerca să fiu mai atentă la câinii pe care-i întâlnesc să văd: care mai este gelos?! (Editorial din revista „Dog Magazin„, nr. 107/octombrie 2011)

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *