De-ale vietii

Let`s start the engine! Vrrruuummmm…

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Cand am vazut clipul de prezentare al laptopului Asus Automobili-Lamborgini VX7 mi-am adus aminte de cand eram pustoaica si ma jucam Need For Speed. Nu conta ca era Hot Pursuit (hmmm… sounds kinky…), Carbon sau Most Wanted… imi alegeam Lamborghiniul si incercam sa parcurg traseul. Stiu ca la inceput imi prindeam urechile in plansa de joc, dar in cateva zile stiam deja fiecare curba, fiecare tunel si anticipam orice cotitura. Dar asta a fost de mult, acum sunt femeie serioasa si nu mai am timp de urmariri virtuale. Cu toate ca as urmari ultimile noutati din presa sau serialele preferate c-un Lamborgini de la Asus! Si cred ca as mai incerca si-un Need For Speed.

Sa presupunem ca Lamborghini este placerea ascunsa a celor de la Asus pe care au reusit sa o transforme, cu succes pot spune, intr-una reala si absolvita de orice culpabilitate. Si eu am placeri dar nu le ascund, pentru ca sunt atat de transparenta sa redau ceea ce ma incanta incat va invit si pe voi sa cunoasteti doua dintre ele. Sunt placeri cuminti, “cu minti” si cu rabdare. Pentru ca ai nevoie de minte si de rabdare si ca sa pescuiesti si ca sa te cateri.

“Micky pescarita” – asa ma poreclisera colegii de facultate. Caci patru ani de zile cat timp am fost studenta in frumosul Sibiu, in fiecare sfarsit de saptamana ma gaseai pe malul Oltului, la “vanatoare” de clean, avat, crap, stiuca… depinde de locatie, de vreme, de ce-mi arata solunarul etc. Nu intotdeauna aveam succes, ori in loc sa ma intorc cu ditamai avatul ma intorceam cu un kilogram de obleti (albitura cum ii spun sibienii) pe care-l vindeam gagicilor pofticioase din camin. Cu lanseta din obor, mulineta Shimano Stella si voblerul meu verde cu portocaliu de la Rapala, special creat pentru doamna stiuca si fiica ei, marlita, eram senzatia baltii, trimitand toti barbatii acasa, cu ochii-n pamant si plini de draci cand eu scoteam cate-o stiuculita la interval de-o ora, o ora jumate, si ei abia prindeau cate-o marlita toata ziua. Ehhheeee, vremuri… Acum braconajul si nesimtirea au stricat farmecul de-odinioara al pescuitului. Dar asta-i alta poveste care nu merita amintita aici.

Si cand nu mergeam la pescuit, “pacatuiam” cu stanca, escaladand-o cand era uscata si-mi permitea. Cand ma intrebau colegele pe unde-am plecat in vacanta / concediu si aflau ca iar am fost in salbaticie, ma priveau ca pe-o ciudatenie a naturii. Ba una chiar mi-a spus ca mai bine m-as fi nascut acum mii de ani, sa fiu nevasta lui Homo Sapiens. I-am raspuns ca l-as fi preferat pe Homo Erectus, dar ca m-as fi multumit si cu Sapiens.

Oricum, nu am scapat nici pana astazi de titulatura de “Wild thing” dar marturisesc ca-mi place al naibii de mult gradul de “salbaticiune” pe care-l posed.

Si imi place sa cred ca sunt un fel de Lamborghini mai mic al femeilor. Speed… give me what i need…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2011

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *