De-ale vietii

Romsal… pardon, Rosal… mi-a lasat un gust amar!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

Miercuri, 28 decembrie, ora 8.10. Ies cu Nosy afara pentru plimbarica de dimineata. Nici tipenie de om prin cartier. Probabil unii sunt la serviciu, altii inca sparg purici pe burta dupa ce l-au halit pe Ghita*, altii inca dorm la caldurica… Doar eu, Nosy si cateva pisici spargem linistea acestei dimineti intarziate de decembrie. La un moment dat o vad pe „Nasoasa” ca-si ciuleste urechile si adulmeca in aer: dinspre Piata Malu Rosu, cinci sau sase angajati ai firmei de salubritate din oras isi fac agale aparitia. Inarmati unul cu un cos de gunoi iar ceilalti cu maturi, toate acestea asortate cu o lene si-o lehamite de ti-era mai mare sila sa-i privesti, trec nepasatori pe langa tot ce inseamna deseu mai mare decat un golomot de hartie: „Faaa, Minodoroooo, ia si tu hartonu` ala de jos!” „Da` lasa-l faaa, ca dau pe langa el…” Asa a trecut una dintre angajate pe langa o cutie de la McDonalds si doua pahare de plastic, lasate starcite in mijlocul trotuarului. M-am aplecat, am luat deseurile si le-am aruncat intr-unul din cosurile de gunoi amplasate in parc. Mi-a fost rusine ca platesc din banii mei pentru un serviciu de salubrizare care nu este in stare sa-si struneasca angajatii.  Si nu spun asta pentru ca inainte am lucrat la firma de salubrizare Veolia Servicii Pentru Mediu, pentru ca acei maturatori care au lucrat la Veolia sunt acum la Rosal. Dar intamplare a facut sa vad cu ochii mei cum se face treaba in bataie de joc. Pacat… Mi-e scarba… Vrem sa fim responsabili, vrem sa ne invatam urmasii sa respecte mediul cand el nu este respectat nici macar de firma de salubrizare din oras. Sunt corioasa: cate actiuni de sensibilizare a populatiei cu privire la problemele de mediu a intreprins Rosal la nivelul orasului Ploiesti? La cate actiuni de ecologizare a luat parte? Chiar nu stiu aceste date si sper sa ma lamuresc cat de curand.

Ca un sfat amical: sa nu va sfiiti vreodata sa luati ceva de pe jos si sa aruncati la un cos de gunoi din apropiere. Nu este o rusine! Poate una sau doua persoane ne va urma exemplul. Chiar daca nu este gunoiul nostru, Pamantul este al nostru, al tuturor.

* prin Ghita se va intelege orice preparat din carne de porc: tobita, caltabosul, carnaciorul, sarmaluta, fripturica si ce mai vrea muschiuletul vostru 🙂

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

2 comentarii

  • dragos stefan

    sper ca nu acelasi gust amar il ai si in ce priveste serviciul de ridicare al deseurilor menajere.avand in vedere ca ai lucrat in domeniu 😉 ,sper ca observi o imbunatatire .la multi ani!

  • Mihaela Istrate

    Salut Dragos! Ridicarea gunoiului menajer este ok, cel putin din cate vad la platforma de la Dealul cu Piatra ca in rest nu prea am avut ocazia sa vad cum merge treaba. Dar restul… lasa-ma sa fiu sceptica 😀 Te pup si la multi ani si tie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *