Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Credincioase pana la moarte!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Credincioase pana la moarte – si dincolo de moarte! Cunosc numeroase cazuri in care animalele de casa au refuzat sa se desparta de cel sau de cea in care isi pusesera toata increderea.

Sa nu fie oare aceasta dovada ca pentru ele moartea nu inseamna o ruptura, ci o continuitate intr-o alta lume, care atat lor, cat si noua, ne scapa? Voi relata mai departe, intr-un context parapsihologic, unele cazuri de aparitii post-mortem carora unele persoane cum ar fi Ernest Bozzano sau Raoul Montandon, le acorda un veritabil credit. Chiar si fara a ne aventura in acele teritorii neexplorate, suntem in posesia unui serios numar de marturii ce atesta atasamentul, dragostea, proiectate dincolo de limitele vietii noastre.

Cand a murit Mozart, se povesteste, doar cativa prieteni i-au urmat sicriul catre cimitir. A izbucnit o violenta furtuna si putinii oameni prezenti s-au imprastiat care incotro. Cand convoiul a ajuns la cimitir, numai cainele compozitorului mai ramasese!

Frederic Mistral, marele poet provensal, avea o catelusa care, dupa funeralii, a refuzat sa paraseasca mormantul stapanului si s-a culcat pe lespede. N-a mai vrut sa manance si, la putina vreme, a fost gasita moarta.

Philippe Ragueneau, autorul istorioarei lui Ulisse, motanul ce a strabatut toata Franta ca sa-si regaseasca stapanii, publica intr-o alta lucrare a sa fotografia unei pisicute negre ce a ramas, pana la propria ei moarte, pe mormantul stapanului ei,

La Edinburgh, in Scotia, a fost ridicata, o statuie Fox-Terrier-ului Bobby, care a murit in 1972, dupa ce s-a dus, cu punctualitate, in fiecare zi, timp de paisprezece ani, la mormantul stapanului sau.

Animalele pot fi de asemenea neconsolate si in urma disparitiei unuia dintre ai lor sau al unui reprezentant al altei specii. Domnul Bardat, care a ocupat functii importante in Ministerul de Finante, avea un pechinez pe nume Fouchy. Fouchy se indragostise de Lolita, o catelusa tanara din rasa Boxer, pe care o intalnea in fiecare zi in Bois de Boulogne si, impreuna, se jucau plini de veselie. Amoruri platonice – prin forta imprejurarilor. Apoi, Lolita a murit. Fouchy, avertizat misterios, aflat in locuinta stapanului sau, a inceput sa later in momentul mortii prietenei sale, refuzand sa mai iasa la plimbare. Potrivit stapanului sau, catelusul nu si-a revenit niciodata din durerea provocata de aceasta despartire.

Una dintre clientele mele, doamna Juhnny Hess, sotia fostului partener al lui Charles Trenet, avea un Setter, pe nume Bemol, un Teckel, Winchy si o pisicuta, Caramel. Toata lumea traia in perfecta armonie. Intr-o seara, fiul doamnei Hess, Christian Brincourt, la intoarcerea din vacanta, a fost intampinat in casa goala de Setter si de pisica. Bemol l-a tras de manseta pantalonilor scheunand puternic, si l-a condus catre primul etaj al casei, in camera mamei lui. Aici se afla Winchy, incremenit in pozitia obisnuita in care dormea, incolacit. Neputand suporta disparitia cainelui, doamna Hess facuse apel la un specialist in tehnica impaierii animalelor, ce ii imortalizase cainele. Acesta murise in timpul absentei tanarului, iar cei doi prieteni ai lui, Setterul Bemol si pisicuta Caramel, ii cereau lui Christian sa-i ajute cumva: “Am avut impresia – povesteste Christian Brincourt – ca-mi spuneau: ia uita-te ce a patit amicul nostru! Fa ceva pentru el si pentru noi.” Marc, baietelul lui Christian, a fost la randul sau foarte socat, descoperindu-si cainele impaiat.

Imi este cunoscut cazul unui pisoi vagabond cules de pe strada de o familie care mai avea o pasare domesticita. Nou-sositul a devenit marele ei prieten: petreceau ore intregi impreuna, unul in colivie, celalalt alaturi, pe o perna. Intr-o dimineata, pasarea a fost gasita moarta. Stapana, doamna Martinet, foarte miscata, ia aratat trupusorul lipsit de viata pisoiului, spunandu-i: “Priveste, pisoias, Kiki, micul tau tovaras, a murit!” Pisoiul l-a privit indelung. Cateva zile mai tarziu, a aparut tinand in bot, cu delicatete, o pasare vie, nevatamata. S-a postat in fata coliviei ramase goale si a asteptat ca stapana, uluita, sa-l plaseze pe noul venit in locul pasarii disparate.

Doamna Sylvie Lantrua, din Vallauris, cu care corespondez, lector la revista “Treizeci de milioane de prieteni”, imi comunica o intamplare extraordinara: Canisul ei, Adonis, il adora pe cainele mamei ei, un Yorkshire Terrier pe nume Irving, foarte batran. Intr-o noapte, la tara,Irvinga murit. Cand a fost descoperit, s-a constatat ca Adonis formase cu ajutorul unor pietre un cerc in jurul cadavrului. “Continuam sa ne punem intrebari” scrie aceasta cunostinta a mea.

N.B.! Aceste randuri fac parte din lucrarea “Al saselea simt al animalelor” / dr. Philippe de Wailly, Gilles Lambert, Christian Brincourt.

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *