Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Vreau să fiu… aproape de câini!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 13 minute.

Dragostea pentru câini poate sta la baza carierei tale! (V) *interviu din revista „Dog Magazin” nr. 110/februarie 2012

Sunt tineri, frumoşi, deştepţi şi iubesc animalele! Nu sunt posesorii vreunei averi colosale dar se pot considera mai bogaţi decât mulţi alţii: comorile lor sunt bunătatea, respectul şi sufletele care-i înconjoară şi cu care-şi împart existenţa zi de zi. Alexandra Floares are 26 de ani, este inginer zootehnist şi voluntar în multe proiecte pentru salvarea şi protejarea animalelor. Alexandru Tănăsescu este fotograf dar, în acelaşi timp, voluntar activ pentru protecţia animalelor. Acum ştiu că dacă pui un inginer zootehnist, lângă un fotograf, şi îi legi bine cu indestructibila dragoste pentru animale nu poate să iasă decât ceva foarte bun! Asta s-a întâmplat şi în cazul celor doi tineri care se pot mândri cu un „foster home” sau câmin provizoriu pentru animale de companie.
Dog Magazin: Ce reprezintă pentru voi “foster home-ul” de care vă ocupaţi şi cum credeţi că puteţi schimba viziunea românilor asupra adopţiilor animalelor de companie?

Alexandra Floareş şi Alex Tănăsescu: “Căsuţa noastră cu animale”, cum ne place să o numim, a fost o alegere spontană în viaţa noastră. În momentul în care urma să se strângă tabăra din Delta Dunării, câinii care se “lipiseră” de voluntari de-a lungul proiectului cu caii sălbatici, nu aveau nicio soluţie de cazare, nici măcar temporară. Este drept, au fost foarte multe animale care au trecut pe la căluţi şi care şi-au găsit familii: câini, pisici, a fost şi o barză..  Chiar se făcuse o numărătoare la un moment dat, cu “pufoşeniile de Urleasca” care şi-au găsit sau cărora le-au găsit voluntarii adoptatori, erau undeva în jur de 30 de animale. Şi asta numai în vreo 2 două luni. În condiţiile în care noi am avut grijă şi în Deltă de cei peste 10 căţei (spun “peste” pentru că între timp au mai fost adoptaţi, au venit alţii), nu puteam ignora această problemă. Trebuia să le găsim o soluţie şi, în plus, îi iubeam nespus, era exclusă o plasare aleatorie, de urgenţă. Ne-am gândit vreo două zile şi ne-am hotărât: ne mutăm cu tot cu câini în Giurgiu, la casa pe care o cumpăraseră părinţii lui Alex cu vreo trei ani în urmă. Eram deja obisnuiţi cu tot felul de condiţii vitrege, deci nimic nu ne-ar fi putut întoarce decizia. Şi aşa am plecat de la caii din Deltă, împreună cu vreo 10 câini, la Giurgiu. Planurile curgeau în rafale, speranţe cu duiumul. Visam ca în timp să schimbăm România şi să ajutăm mii de animale. Şi încă visăm. Această luptă nu se termină niciodată: lupta cu “educarea” populaţiei referitor la abandonarea animalelor, la sterilizarea lor, la adopţia lor, la îngrijirea lor, la comportamentul faţă de acestea, etc.  Dar noi vrem să fim schimbarea pe care ne dorim să o vedem în ceilalţi, asa că nu vom renunţa curând şi nu cred că ne vor lipsi niciodată animalele. Asta este viaţa pe care am ales-o, iar deciziile pe care le-am luat până acum ne-au adus aici şi nu regretăm niciun moment. Nu ne putem imagina viaţa altfel. Referitor la adopţii, noi avem criterii bine stabilite de selecţie a viitoarei familii, dintre potenţialii adoptatori, din care va face parte un pufos care pleacă din casa noastră. Nu sunt mulţi cei care adoptă, iar cei care înţeleg de ce este important să o facă, au făcut-o deja. Sperăm ca “piaţa românească” să nu fi ajuns la saturaţie. Mulţi dintre prietenii noştri au deja peste cinci câini adoptaţi sau salvaţi de la moarte, câini bolnavi, accidentaţi, bătuţi, etc. Sunt destul de multe cereri în afara ţării, în Marea Britanie, Germania, Suedia, însă noi tot sperăm că alături de alţii să schimbăm mentalitatea românului, să sensibilizăm opinia publică şi să creştem gradul de conştientizare a necesităţii adopţiilor în condiţiile actuale din România. Oferta de câini oferiţi spre adopţie este mare şi variată: de la câini de rasă (fie abandonaţi, fie cedaţi unei asociaţii sau unor voluntari), câini de rase încrucişate, la câini de rasă comună, de la căţei de talie mini, la dulăi de talie giant, mai pufoşi, mai lăţosi, mai sârmoşi, negri, albi, coloraţi, ochi căprui, verzi, albaştri.. Deci, dacă cineva ţine neapărat să aibe un anumit fel de câine, cu o simplă căutare pe internet găseşte ce-şi doreste, economiseşte un ban şi, cel mai important: salvează o viaţă!


D.M.:  Ce costuri şi investiţii presupune un “foster home”? Mă refer aici la obţinerea unei locaţii, la logistică, bani de întreţinere, etc.?
A.F. &  A.T.: În condiţiile in care noi îmbrăţişăm mai mult ideea de “foster home” (cazare temporară), cu un număr limitat de animale, care să ne confere un confort psihologic şi să ne permită să ne desfăşurăm şi în alte proiecte, ajutând totuşi cât mai multe animale să-şi găsească o familie, în loc să investim toate resursele în întreţinerea unui număr mai mare de patrupede deodată, costurile sunt variabile de la lună la lună. Având în vedere faptul că ne-am “aşezat” relativ recent, nu am avut încă timp şi fonduri să investim în ţarcuri şi cuşti, lucru nu neapărat rău, datorită faptului că preferăm să lăsăm câinii să pună stăpânire pe întreaga curte. Cei mai mici stau cu noi în casă. Am realizat totuşi un adăpost, dintr-un patul modificat, îmbunătăţit cu izolaţie termică şi podea de lemn, care ne-a costat 1700 de lei. Acest adăpost închis este folosit acum pentru un caz mai special, în el fiind cazaţi o căţeluşă cu trei picioare împreună cu cei cinci puiuţi ai săi, veniţi tocmai din Tulcea, unde fuseseră ameninţaţi cu moartea. Căţeluşa a fost destul de nesociabilă, foarte fricoasă, şi necesită un spaţiu cald, dar închis, fără acces afară. Acum este puţin mai sociabilă şi o scoatem şi la plimbărică. Şi pentru că pe la noi trec mai mulţi căţei pe parcursul unei luni, cheltuielile cresc cu sterilizările, deparazitările şi vaccinările acestora, întrucât este ideal ca toţi câinii care pleacă din căsuţa noastră să fie într-o stare de sănătate cât mai bună şi, foarte important, să nu riscăm înmulţirea lor datorită unei posibile neglijenţe a adoptatorilor. Astfel, dacă avem în medie cinci câini/lună care tranzitează foster-ul, sterilizarea acestora costă 250 de lei, deparazitarea în medie 40-50 de lei/câine, deci groso modo tot undeva la 250 de lei, iar vaccinarea polivalentă 40-50 de lei/câine, deci din nou în jur de 200-250 de lei. În aceste condiţii, investiţia în sănătatea a cinci câini se ridică la 750 de lei. Cheltuielile cu hrănirea celor 12 câini pe care îi avem momentan ajung până la 300-400 de lei pe lună. Mai există şi cheltuieli de logistică (ex. transport), care pot ajuge la alte 300 de lei/lună. În cazuri medicale, cu câini bolnavi, răniţi, etc., facem în general apel la generozitatea iubitorilor de animale pentru a ne acoperi costurile cu tratametele (spre exemplu, în luna decembrie am avut două cazuri al caror cost s-a ridicat la peste 1000 de lei). Ca un total, putem vorbi de 1500 de lei pe lună pentru întreţinerea pufoşilor din căsuţa noastră cu animale.

D.M.: Cum aţi luat decizia să deveniţi voluntari în mai multe direcţii? Spun în mai multe direcţii pentru că voi v-aţi dedicat trup şi suflet cailor din Deltă, în controversata lor poveste.

Alex Tănăsescu: Prima mea acţiune de voluntariat a constat în realizarea unor fotografii pentru promovarea căluţilor abandonaţi de la Fierbinţi. De atunci am colaborat cu mai multe organizaţii de protecţie a animalelor, realizând fotografii cu animăluţele oferite spre adopţie, cu animăluţe care aveau nevoie de tratament, şi nu am putut rezista să nu mă implic mai mult, în diverse cazuri. La sfârşitul lunii mai 2011 am aflat de transportul ilegal al cailor din Delta Dunării spre abator şi am plecat de acasă cu gândul de a ajuta cumva la oprirea transportului, iar în următoarele şase luni am rămas alături de ei ca voluntar, patru luni în Urleasca, judeţul Brăila şi două luni în Delta Dunării. Pentru că am avut prilejul să trăim atâtea momente frumoase sau grele alături de animale, dintre care două luni în Delta Dunării, ne-am propus de asemenea realizarea unei expoziţii de fotografie la care să atragem nume cât mai cunoscute, iubitori de animale sau de frumos, în ideea de a obţine cât mai multe fonduri pentru ajutorarea necuvântătoarelor.

Alexandra Floareş: Trebuie să recunosc că am început foarte târziu să mă implic în activităţi de protecţie a animalelor. Am fost tot timpul iubitoare de animale, dar niciodată nu am ştiut foarte multe lucruri legate de ce se întâmplă în România cu câinii de rasă comună, sau cu caii din Deltă (pentru ca transporturi de cai la abator existau de câţiva ani deja). Odată ce afli, odată ce ştii ce se întâmplă, nu poţi întoarce privirea, nu poţi uita, nu poţi rămâne indiferent.
Am început activităţile de voluntariat cam de pe la începutul facultăţii, fie în ecologie, fie în îngrijirea animalelor. De prin martie anul trecut am decis că e cazul să fac ceva concret, să mă implic activ în ajutorarea animalelor. Atunci am căutat să mă angajez în organizaţii de protecţie a animalelor şi, la scurt timp, s-a întâmplat evenimentul trist cu caii din Delta. Caii sunt animalele mele de suflet, de când eram mică, însă orice imagine a oricărui animal înfometat, forţat cu violenţa să urce într-un tir care urmează să facă peste 20 de ore până la abator, unde bietele suflete îşi vor pierde viaţa în alte chinuri cumplite, ar fi mişcat pe oricine. Şi s-a vazut, impactul acestui eveniment a fost uriaş! A luat proporţii nemaîntâlnite până acum în România în domeniul protecţiei animalelor. Eu asta sunt, nu pot uita, nu-mi pot întoarce spatele. Iubesc animalele şi nu mă pot despărţi de cazuri care-mi pun o amprentă pe suflet. Voi ajuta cât voi putea animalele mult timp de aici înainte, iar cât timp voi avea forţă, voi lupta pentru drepturile lor şi pentru ceea ce cred că este corect!


D.M.: Aveţi o viaţă atât de palpitantă, înconjuraţi de căţei, pisici, cai… Cum se desfăşoară o zi din viaţa voastră?
A.F. & A.T.: O zi nu seamănă niciodată cu alta! O zi obişnuită ar trebui să arate cam aşa: trezit dimineaţa şi verificat dacă nu am strivit vreuna dintre “orătăniile” care ne invadează patul, verificat animalele, adăpat, hrănit, făcut curat, periat, dacă e timp stăm şi la joacă, făcut treburi casnice, promovare câini pe reţele de socializare, internet şi tot aşa până seara, când hrănim iar animalele şi le smotocim ca să ne ajungă până a doua zi. În schimb foarte puţine zile decurg atât de simplu, majoritatea timpului apărând probleme, alte proiecte care necesită timp, drumuri, întâlniri cu alţi iubitori de animale şi prieteni dragi şi de multe ori realizarea şi prelucrarea  de albume foto pentru cazurile noastre, proiectele în care suntem implicaţi, cât şi pentru alte asociaţii de protecţie a animelelor sau în scopuri de obţinere de venituri. Un exemplu de proiect în care ne-am implicat recent, activ şi intens este cazul unor bătrâni care din dragoste pentru animale au facut ce au considerat că e mai bine pentru  50 de câini şi peste 30 de pisici: i-au strâns de pe străzile din Giurgiu şi din sat, pentru a le oferi hrană şi afecţiune. Aceştia nu sunt însă toţi sterilizaţi, niciunul vaccinat, iar bătrânii (care i-au hrănit cât au putut de bine) nu-şi mai permit acum nici măcar acest lucru. Ne-am propus să sterilizăm toate animalele, să le deparazităm, să le vaccinăm, să le tratăm şi să le oferim spre adopţie. Vă puteţi imagina câtă muncă logistică, timp şi marketing implică un asemenea proiect.  Am realizat deja câteva colecte de hrană, iar împreună cu dr. med.  vet. Ovidiu Roşu, cu stud. med. vet. Udrescu Ana-Lucia si cu dr. med. vet. Irina Corbu am reuşit până în prezent să sterilizam 18 dintre aceşti câini şi doi câini din sat. Această acţiune de sterilizare va continua şi sperăm să convingem cât mai mulţi săteni care deţin câini că aceasta este alegerea înţeleaptă în privinţa animalelor lor.
D.M. Ce sfaturi sau îndemnuri aveţi pentru autorităţi dar şi pentru oamenii simpli care se împart în taberele pro eutanasiere/pro sterilizare – pro adăposturi/pro adopţie?



A.F. & A.T.: Cred că vorbim în numele foarte multor iubitori de animale atunci când spunem că acestea au drepturi care ar trebui respectate, dreptul la viaţă numărându-se printre ele. Pentru controlul populaţiei de câini fără stăpân şi nu numai, noi promovăm ideea sterilizării. Considerăm necesare adăposturile, însă pentru a ajuta câini cu probleme comportamentale, agresivi sau neadaptaţi în societate.
Specificul unui foster home este cazarea temporară, în vederea găsirii de familii adoptive, responsabile. Astfel, promovăm intens adopţiile şi ne bucurăm când fiecare câine salvat de la o viaţă grea, o soarta pecetluită de foamete, durere sau condamnare la moarte, îşi găseşte liniştea şi fericirea alături de oameni într-un loc pe care, dacă ar putea vorbi, l-ar numi “acasă”.

Alexandra Floareş – Inginer zootehnist.
– voluntară în cadrul INCDBNA Baloteşti, laborator Biologie;
– implicare socială în acţiuni ecologice;
–  voluntară Vier Pfoten pentru caii sălbatici din Delta Dunării (peste 4000 de ore/6 luni non stop);
– voluntară în salvarea şi protecţia animalelor prin implicarea în diverse proiecte: foster home, campanii de sterilizare, colecte de hrană, colecte pentru tratamente medicale în cazul animalelor bolnave şi, graţie specializării în nutriţia şi comportamentul animalelor domestice, recuperarea unor ecvidee cu nevoi speciale.

Alexandru Tănăsescu –  Fotograf
– voluntar Vier Pfoten pentru caii sălbatici din Delta Dunării (peste 4000 de ore/6 luni non stop);
– fotograf voluntar pentru organizaţii de protecţie a animalelor în diferite proiecte şi evenimente;
– voluntar în salvarea şi protecţia animalelor prin implicarea în diverse proiecte: foster home, campanii de sterilizare, colecte de hrană, colecte pentru tratamente medicale în cazul animalelor bolnave.
– activ în lupta pentru protecţia animalelor.

* a consemnat,

Mihaela Istrate

* fotografii

Alex Tanasescu & Alexandra Floares

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *