”Câinii fără stăpân sunt responsabilitatea noastră, a oamenilor!”

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 8 minute.

* Interviu cu Eugen Megelea, directorul general al uneia dintre cele mai mari companii de distribuție de hrană și accesorii pentru animale din România.

„Câinii nu au nevoie doar de hrană, ci și de afecțiune. Afecțiunea familiei, a haitei sale, în sălbăticie, și în stadiul de animal domestic, de afecțiunea omului.”, mărturiseşte Eugen Megelea, omul din spatele magazinelor Zoomania, cunoscut drept un mare iubitor al animalelor.

Mihaela Istrate: Ce părere aveţi despre situaţia din ţara noastră referitoare la problema câinilor fără stăpân?

Eugen Megelea: Responsabilitatea pentru ce se întâmplă în țară cu câinii de pe stradă aparține omului, căci el a luat câinele să-i fie alături, l-a ajutat să crească, să se reproducă și, la un moment dat, din păcate, excesul de căței a ajuns pe stradă. În urmă cu mai mulți ani, când regimul comunist a luat decizia să demoleze cartiere întregi, astfel oamenii mutându-se de la case la bloc, s-a declanșat procesul de abandonare a câinilor pe stradă. Iar România este, probabil, campioană în Europa la acest capitol! Dacă o să ne tot lamentăm de ceea ce se întâmplă, o să perpetuăm la nesfârșit această problemă. Deciziile nu sunt ușor de luat, mai ales că în statul nostru este greu ca cineva să-și exercite puterea. De altfel, de curând, am văzut că și SUA au probleme cu câinii, deși n-aș fi crezut, dar iată că problema nu e numai a noastră, a României.

M.I.: Până acum, asociaţiile care acţionează în interesul animalelor abandonate au acţionat în favoarea acestora, încercând să excludă drastica măsură a eutanasierii. Totuşi, sunt din ce în ce mai mulţi câini pe străzile oraşelor din România. Credeţi că există vreo soluţie salvatoare?

E.M.: Problema trebuie analizată din punct de vedere emoțional și rațional. Rațional, nu avem nevoie de câini pe stradă care să atace persoane care nu se pot apăra sau care să transmită diverse boli. Emoțional vorbind, câinele nu a ales el să ni se alăture, cineva a generat această situație. Din păcate, nu putem să aducem pe acel cineva și să-l tragem la răspundere, deci trebuie să luăm noi înșine măsurile care se impun. Cel mai bine ar fi să ne gândim la viitor- prezentul este care este- și să stopăm fenomenul. Cu siguranță, acești câini care există acum pe străzi trebuie să fie ultima generație. Să sterilizăm într-un termen scurt toți acești câini, în măsura în care există resurse pentru a-i ține în viață, este cea mai bună soluţie. Dar de unde luăm resurse? De la cine are! De la toată populația țării, care ar fi, până la urmă, beneficiara lipsei câinilor de pe stradă. Şi fiindcă toată populația are de suferit din cauza lor, toţi trebuie să contribuim în a ajuta organismele abilitate să se ocupe de sterilizarea în masă a câinilor comunitari. Ca să ne apucăm acum să facem un referendum, ne-ar costa mai mult decât să sterilizăm câinii, și atunci ar putea fi o idee să dăm o lege ca fiecare să participe – suntem în jur de 20 de milioane în țară, deci în jur de 5 milioane de locuințe, și vedem dacă bugetul necesar pentru sterilizare este de X, împărțim la 5 milioane și vedem cât ar reveni fiecărei familii, iar banii aceia să fie direcționați către persoane sau instituții care să ia măsura să adune acești câini, să-i sterilizeze și să-i țină undeva în condiții bune.
Noi vorbim acum fără să avem cifre în față,  dar s-ar putea să ne speriem de câți bani va fi nevoie, de aceea trebuie să gasim calea de mijloc. Adică să lăsăm două posibilități celor care dețin câini. Fie sunt câini de rasă, care merită să se reproducă și sunt atestați de o asociație chinologică și participă la expoziții, iar cei care nu au acest atestat să aleagă fie să plătească o taxă de 100- 200 de lei pe an, fie să-i castreze. Cel puțin cred că oamenii ar deveni mai responsabili, iar riscul de a abandona cățeii este, practic, nul, iar din această acțiune toată lumea ar avea de câștigat.

M.I.: Sterilizarea în masă a fost o soluţie adoptată de mai multe ţări din Europa care, de la an la an, şi-a redus considerabil numărul de câini de pe străzi. La noi există multe prejudecăţi legate de castrarea animalelor de companie. Oare nu ar fi necesară o educare a populaţiei în acest sens? Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că sterilizarea îi oferă atât animalului cât şi stăpânului, o viaţă mai fericită.

E.M. Bineînţeles, cei care au câini sterilizați vor avea numai de câștigat, iar cânii nu vor mai avea frustrări. Fiindcă natura își cere drepturile, iar un câine cu toate organele intacte are nevoie să și le folosească căci, în fond, acesta este mesajul natural pe care îl primește datorită hormonilor eliberați de glandele cu secreție internă. Automat, vei trăi mai ușor cu un câine sterilizat. De asemenea, oamenii care au câini de valoare vor fi dirijați către o asociație chinologică, vor merge în expoziții, și, de ce nu, vor obține căței de calitate, pe care eu cred că lumea nu îi va abandona pe stradă. Fiindcă, vrem să credem sau nu, lumea abandonează cățeii care nu sunt de rasă, oamenii alegând mai mult câini de rasă, deși cea mai parte a câinilor comunitari sunt născuți pe stradă, ”ajutați” de ignoranța noastră, fiindcă, în loc să-i ducem să-i sterilizăm, îi hrănim, dintr-o milă ”incompletă”, sentimentul de milă fiind generat de tresărirea de responsabilitate care, din când în când, ne mai lovește. Astfel, se va diminua oarecum acest fenomen, iar orice procent este important, pentru că nu vom găsi o rețetă care să stopeze fenomenul peste noapte.Trebuie să fim conștienți că, în următorii 10 ani e posibil să rezolvăm această problemă luând decizia corectă Dacă vom steriliza câinii care au acum vârsta de un an, peste 10 ani, vor avea 11 ani, deci se vor apropia de finalul vieții. O condiţie care se impune ar fi ca acești câini să fie întreținuți în locaţii rezonabile. Să nu fie mai rău decât moartea. Adică dacă nu pot să-i întrețin, va trebui să-mi recunosc limitele și dacă nu avem altă soluție (abia după ce am încercat tot ce era omeneşte posibil) eutanasierea, este, ca și în alte țări civilizate, o opţiune pe care trebuie să o aplică, deși nu ne dorim acest lucru.
Eu, personal, am adoptat o maidaneză și sunt fericit cu ea. Este foarte inteligentă, face ce face și un câine de rasă, de aceea recomand celor care își doresc un cățel, să adopte un maidanez. În plus, maidanezul nu te costă aproape nimic. Există firme, cum este și firma noastră Zoomania, care oferă avantaje celor care adoptă un animal de companie de la un adăpost sau de oriunde. Dacă oamenii fac dovada că dețin încă acest câine, primesc reduceri la hrană.
Iar câinii ar trebui adoptați gata sterilizați. De unde? Din fondurile care pot fi colectate de la cei care vor să țină câinii necastrați, dar fără valoare de reproducere și din impozitul pe care l-am plăti fiecare familie, o anumită perioadă de timp. Probabil că vor fi persoane care vor să țină câinii necastrați. Un impozit modic ar putea fi o soluţie. Dacă fiecare cetățean al țării ar da câte un leu, se vor strânge 20 milioane de lei. Nu am încă un răspuns la întrebarea cine să gestioneze aceste fonduri, dar putem găsi o asociație care să răspundă de modul cum a gestionat banii. În Occident, există tradiția voluntariatului, care începe şi la noi să capete contur şi sperăm într-o dezvoltare a ei.

M.I.: Se pare că americanii au probleme serioase şi cu pisicile abandonate pe străzi. La noi, lucrurile sunt ceva mai blânde în acest sens. Am fi vrut să spunem acest lucru şi despre câini.

E.M.: Da, pentru pisicuțe este ceva mai simplu, noi chiar am avut succes cu cele pe care le-am ajutat să-și găsească o familie. Dar cu cățeii cred că este o soluție acest impozit modic, care să constituie un fond, iar acest fond administrat de cineva care să ”nu bage mâna în miere fără să o folosească în alte scopuri”. Altfel,  ne facem de râs, iar doar să ne lamentăm și să susținem că deținem adevărul absolut, sau ca toți câinii trebuie eutanasiați, nu vom rezolva nimic. Să nu abordăm o atitudine extremistă, adică să „împușcăm” toți câinii sau să-i lăsăm pe toți cum sunt acum. Mesajul trebuie să fie echilibrul! În natură, nimic nu e perfect, dar totul  se află în echilibru. Echilibrul este, de fapt, perfecțiunea naturii.