De-ale vietii

Ghiocelul

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 0 minute.

„De sub un bulgare-nghetat
Cu caciulita alba de zapada,
Un ghiocel sfios si speriat
Isi scoate capusoru-n vant sa vada.

Ce minunata-i dimineata-n crang
Si ce caldut si bine e afara!…
De ce-ar intarzia-n pamant, natang,
Cand are strai nout de primavara?

E liniste in jur…Si-i cel dintai,
Si-i singurel: un firicel de viata…
Doar iepurasul fara capatai
Se-apropie tiptil si-i iese-n fata.

I-e foame – insa cum sa se indure?
– Esti prea subtire, fraged ghiocel…
Si s-a tot dus. In urma lui peste padure
Incepe-a ninge-ncet, incetinel.

Iar bietul ghiocel abia se vede
Prin fulgii moi de puf ce prind sa cearna.
Se-nalta-n piciorus, nu-i vine-a crede…
– Ia uite, frate, parca-i miez de iarna!

Si capusoru-i cade ostenit.
Invinetit de frig, se infioara:
– Nu-mi pare rau ca mor…M-am cam grabit,
Dar am adus o noua primavara!” (Otilia Cazimir, 1894 – 1967) 

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *