De-ale vietii,  Ratiune si... simtire

Andra are amintiri frumoase!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

Asta suna cam ca „Ana are mere.” 🙂 Andra (sora mea) are amintiri frumoase. Amintiri in care am si eu un loc aparte. De mult timp o bat la cap sa isi faca si ea un loc al ei, un blog, un blogulet, un blogisor. Este o fata talentata, cerebrala, realista, care uneori rade de mine ca-s romantica, nestiind ca si ea e atinsa, din cand in cand, de boala asta dulceaga.
Asadar, pana cand coltul de scris al Andrei va fi gata, ii gazduiesc eu amintirile.

„Nu stiu altii cum sunt, dar eu, in momentele nu tocmai roz, obisnuiesc sa ma gandesc la clipele minunate de care stiu cu siguranta ca nu voi mai avea parte niciodata. Si intr-o astfel de zi, nu una dintre cele bune, cum am iesit cu sora mea care detine acest blog deosebit si cu una dintre catelusele noastre la plimbare, am inceput sa depanam amintiri frumoase legate de vacantele pe care le petreceam unde altundeva decat la tara. Si daca acum 10-15 ani asteptam cu nerabdare ultima zi de scoala pentru a ne face bagajul si a ne muta cu mama, tata, catel, purcel… purcel nu, doar catel, intr-un satuc nu tocmai departe de Ploiesti, acum nu ne mai putem permite un astfel de “sejur”.
Stand amortite in bataia nemiloasa a soarelui gandul meu a zburat catre zilele pe care le petreceam la tara alaturi de persoanele pe care le iubeam cel mai mult si alaturi de Karryna, prietenul patruped alaturi de care am impartit cele mai frumoase amintiri incepand cu data de 29.09.1999. Gandul meu a zburat rapid la racoarea serilor de vara si la mirosul ametitor de Regina noptii si i-am spus Mihaelei ca oricat de cald ar fi fost atunci, seara frigul imi intra in oase. Si asa am inceput sa ne amintim de povestile din timpul razboiului pe care mamaie si tataie ni le spuneau pana noaptea tarziu. Stateam pe prispa si parca vizualizam tot ce ne povesteau si nu este de mirare ca sora mea a dezvoltat o adevarata pasiune pentru periaoda caracteristica celui de al Doilea Razboi Mondial. Pe mine m-au atins mai mult povestile despre vraji, “farmece” si alte prostii de genul, dupa cum ar spune unii… probabil de asta imi spun foarte multi ca sunt o scorpie si ca semana cu o vrajitoare. Cum vedeam o broasca, mesagerul vrajilor, aveam grija sa ma pitesc langa tataie care ma mangaia pe frunte si imi spunea ca acum traim timpuri moderne si nu mai exista farmece.
Povestile nocturne apuneau in momentul in care ma trezeam si pasind buimaca in bucataria de vara ma izbea mirosul de salata proaspat preparata, de oua ochiuri si de cafea. Chiar daca beau cafea doar la ocazii speciale, inca de mica am fost fascinata de mirosul sau, si nu ezitam sa imi torn cateva picaturi din ceasca mamei in paharul cu lapte pe care mamaie mi-l lasa intotdeauna pe masa. Dupa ce serveam masa alaturi de mama si de bunici, fiecare isi intra in rol. Micky, mai simandicoasa din fire, nu se omora cu treburile casnice; prefera sa admire cu nonsalanta cum ceilalti in jurul ei fac diverse treburi gospodaresti, sau citea cartile sau revistele preferate. Si eu adoram sa citesc sau sa imi fac temele de vacanta, insa dupa ce ingrijeam tot ce misca prin curte. Si cand zic tot ce misca, ma refer la puii de tot soiul, la pisici si catei, cal si chiar vaci. In fiecare dimineata ma asiguram ca grijulia closca si puii sai ajung in siguranta in gradina din fata casei unde aveau sa isi petreaca intreaga zi, dupa care verificam atent fiecare cuib de gaina. Pe parcursul zilei trebuia sa am grija de Karryna, caci daca acum e o babuta senila oarba si aproape surda, acum 11 ani abia o puteam struni. Fiind un veritabil soricar, isi petrecea timpul planuind atacul asupra micilor pui; unii dintre ei, mai putin norocosi, i-au cazut prada, insa closca razbunatoarea avea grija sa o pedepseasca inaintea mea.

Nimic nu se compara cu atmosfera care dainuia inainte ca o ploaie de vara sa inceapa. Aerul devenea racoros iar vantul aducea toti “noroceii” pe care eu incercam sa ii prind pentru a-mi pune dorinte. Atunci trebuia sa adun puii si closca si sa ii indrum catre culcusul lor. Nu stiu cum intr-o vara am ratacit un pui pe care l-am gasit abia dupa ce furtuna a incetat. Era tare simpatic, avea gatul dezgolit si piciorusele incaltate, insa l-am gasit zgribulit si inspaimantat. L-am ingrijit timp de cateva zile insa in zadar. Nu mi-am iertat nici pana in ziua de azi neatentia.
Lasarea serii insemna venirea vacilor de la pascut. Peste zi mai obisnuiam sa merg cu mamaie sa schimbam locul de pascut al vacilor. De data asta ne insotea si Mihaela, dar doar pentru a admira campul plin de maci si pentru a merge la cazematele construite in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial.
Dupa cina pe care o serveam alaturi de parinti si bunici, mamaie se ducea sa mulga vacile, lucru de care eram total fascinata. Mergeam cu ea in grajd chiar daca mirosul nu imi placea deloc, insa nu imi puteam imagina cum o femeie asa firava ca ea poate mulge o vaca, pentru ca era o munca destul de istovitoare, dupa parerea mea.
Apoi incepeau povestirile despre care va spuneam mai devreme. Daca aveau loc in bucataria de vara unde serveam masa, cu siguranta adormeam pe banca in poalele Mihaelei si tata avea grija sa ma duca in dormitor.
Interesant este faptul ca nu aveam deloc prieteni acolo. Niciodata nu m-am jucat cu alti copii de varsta mea care veneau in vizita la bunici si nu mi-am explicat niciodata de ce. Imi era bine asa, in sanul familiei si mai ales in sanul naturii.
As vrea sa ma mai trezesc o singura data acolo, sa servesc micul dejun alaturi de cei dragi, sa ma bucur de dragostea oferita de animale, sa alerg pe camp, sa ma dau pana ametesc in leaganul pe care tata sau tataie mi-l construiau, sa cos pe etamina in mijlocul campului incercand sa fac un model mai frumos decat al Mihaelei, sa… .”

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *