Mierea noastră, cea de toate zilele!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

 

„Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai mieroasă din țară?”

„Mieroasă ești, stăpână, ca cel mai mare și mai frumos fagure, dar mai mieroasă decât tine este http://mierea-de-albine.blogspot.ro …”

La auzul acestor vorbe nu am rezistat tentației și am zis hai să mă iau la întrecere cu mierea-de-albine.blogspot.ro, mai ales că ea m-a provocat. Pentru că eu mă bat și cu ursul Bamse pentru o linguriță de miere, așa de mult îmi place și așa de tare apreciez această ambrozie mistică a pământenilor. Căci încă din Antichitate sau de pe vremea când măritul Zeus gângurea nesigur cu cornul Amalteei într-o mână și cu fulgerele amenințătoare în cealaltă, mierea a fost o binefacere atât pentru zei, cât și pentru muritori. Alături de fructe și de carne, mierea a fost alimentul de bază al primilor oameni. Deși dovezi ale utilizării mierii ca aliment datează de acum 10000 de ani, sunt convinsă că povestea acesteia este cu mult mai veche. Se pare că folosirea mierii în medicină a fost înregistrată pentru prima dată în Egiptul antic, acum aproape 5000 de ani, într-un tratat al lui Imhotep (părintele medicinei) în care sunt descrise tratamentele cu miere aplicate pe răni deschise muncitorilor egipteni care au construit piramidele. Și vestitul Hippocrate s-a folosit în scop curativ de beneficiile mierii. La un moment dat, în Roma antică, mierea devenise atât de apreciată încât era folosită ca monedă de schimb, în locul aurului. Între noi fie vorba, dar și cei dragi mie o folosesc pe post de monedă de schimb, știind că nu rezist tentație de a-mi băga (la propriu) degetele, în borcanul cu miere.

„Oglindă, oglinjoară,
Câtă mierea am mâncat aseară?”

Dacă pe la trei ani dovedeam vreo patru felii de pâine cu miere la micul dejul, acum, dacă nu mă abțin, aș dovedi un borcănel de cel putin 200 de grame. Pe nerăsuflate! Copil fiind, m-a luat tata cu el la piață. Printre altele, a vrut să-mi cumpere miere de salcâm. Dar eu, la vederea conținutului alb (pentru mine mierea însemna deliciul galben de pe felia de pâine), am început să plâng și să urlu că vreau doar miere de albine, nu-mi trebuie mie miere de salcâm. Și acum părinții mei se amuză, și mă întreabă care miere îmi place mai mult: cea de albine sau cea de salcâm? Un lucru e cert: îmi place mierea. Imi place să beau ceai de tei cu două lingurițe de miere. Îmi place limonada cu miere. Îmi plac prăjiturile pe bază de miere. Îmi place să-mi pregătesc un bol cu cereale, să adaug lapte și miere și să mă înfrupt din micul meu dejun super sănătos! Îmi place mierea pe buze, când este iarnă și la cel mai mic surâs, buza de jos se crapă și se usucă. Dacă aș fi întrebată la ce folosesc mierea de albine, răspunsul ar fi simplu: să-mi alimentez gustul și amintirea din copilărie și pentru o sănătate optimă. De asemenea, mierea, polenul și propolisul, consumate timp de șapte zile, înlătură oboseala, stresul și, în plus, întăresc sistemul imunitar. Într-o societate stresantă, mereu în mișcare, cu ditamai poluarea pe capetele noastre, sistemul imunitar are nevoie de ajutor. Sper să mi-l întăresc pe al meu cu ajutorul http://mierea-de-albine.blogspot.ro și să fiu eu cea mai mieroasă din țară!

P.S.

Știai că…
… mierea a fost un cunoscut ingredient folosit în îmbălsămarea cadavrelor? De exemplu, capul domnitorului Vlad Țepeș a fost închis într-un vas cu miere și păstrat ca trofeu de către sultanul Murad al II-lea.