O super mașină pentru o super femeie!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

Amurg târziu de octombrie blând, cu nuanțe roșiatice care ne mângâie irisul și ne vestesc că următoarea zi va fi cel puțin la fel de frumoasă. Cafeneaua din fața Universității Lucian Blaga din Sibiu este înțesată cu studenți. Anul universitar 2001-2002 tocmai a început: unii leagă noi prietenii, alții revăd vechi cunoștințe și-și deapănă pățaniile de peste vară. Unii sunt fericiți că au scăpat de cursurile și seminariile din ziua respectivă, alții mai au un pic de așteptat. La ultima masă pe dreapta, sunt fetele din Ploiești, studente în anul II la Litere, pe care toată lumea le întreabă dacă nu cumva sunt surori: Silvana și Mihaela. Înaltă, elegantă, rafinată, cu podoaba-i neagră ce-i înconjoară finele trăsături, ușor asiatice, ale feței, Silvana dă ușor capul pe spate, se relaxează în scaunul de rafie și glăsuiește:
”Tu, dragă Micky, știi cât iubesc eu Japonia și cât îmi doresc să învăț mai repede aceasta limbă deosebită și, mai ales, cât îmi doresc să ajung pe acele meleaguri!”
”Și-ai să ajungi, scumpă Silvana, ai să ajungi pentru că ești o luptătoare și ai o voință incredibilă”, încearcă să o încurajeze Micky, prietena și colega ei, de facultate, de bancă, de apartament…
”Dar totul îmi e potrivnic acum… Cred că mai degrabă o să-mi iau o Toyota decât să ajung în Japonia.” face haz de necaz tânăra studentă. ”Păcat că japonezii nu au inventat încă modelul perfect, modelul visurilor mele.” oftează Silvana, cu ochii ațintiți asupra mașinii lui Tudorel, colegul lor de grupă, o Toyota Corolla din 1900 toamna și încă ceva ani în plus.

”Avem și pretenții acuuuum! Nu ne mai place să fim retro. Te pomenești că vrei vreun OZN de mașină.” o apostrofă Micky, arătându-i mașina lui Tudorel. ”Ia uite aici mașină! Te plimbă Tudorel cu Corolla, unde vrei tu. Ba chiar și acolo unde nu vrei!” se amuză simpaticul personaj, râzând în hohote imaginându-și buna prietenă scoasă la plimbare de tocilarul grupei, Tudorel cel mititel.
”Ești răutăcioasă dar o să vezi că tehnologia va evolua și Toyota visurilor mele va fi numărul unu în preferințele multora. Știi cum mi-ar plăcea să arate? Pentru că eu sunt unică, și Toyota mea va fi întocmai. Ne vom completa una pe cealaltă!” Cu ochii închiși, cu vântul alintându-se în părul ei cel negru, Silvana își crea propria imagine… pe patru roți. „Trebuie să arate foarte bine, să posede un design sofisticat. Să fie elegantă, dar practică, în același timp. Materialele din care este făcut interiorul trebuie să fie deosebite. La fel și finisajele: fără cusur. Să mă urc în mașină și să mă încarc pozitiv. Asta îmi doresc. Să fie remarcabilă. Iar lumea să mă remarce și datorită ei. Știi că mie îmi place să ascult muzică bună. Mi-ar plăcea să aibă un ecran pe care doar să îl ating și muzica să răsune diafan din toate colțurile mașinii. Și să am un sistem de navigație. Să aleg mereu drumul cel bun. Toate astea să fie ajutate de șapte motoare, care să toarcă ușor în timp ce mă poartă peste șapte mări, și șapte țăăări…”
”Fetelor, terminați cu bârfa și nu-l mai așteptați pe Făt-Frumos pe cal alb, că începe cursul de Literatură comparată și iar urlă madam Florea la voi că ați întârziat.” se auzi glasul de adolescent al lui Tudorel, care răsărise ca din neant lângă masa celor două tinere.
”Tudorele, mi-ai stricat frumusețe de vis. Și să știi că eu nu aștept niciun Făt-Frumos pe cal alb ci un Făt-Frumos călare pe vreo sută și ceva de cai putere!” conchise Silvana, rățoindu-se la bietul Tudorel, în timp ce Micky se amuza tachinând-o: ”Remarcată de vrei să fii, / Cu Toyota vei reușii! / Today, Tomorrow, Toyota / Hai și noi să cerem nota!”
***
Început liniștit de octombrie 2012. O după amiază caldă de toamnă în care memoria lucrează și îmi aduce aminte de două fete cucuiete care visau la cai putere, la lumea asiatică, la profesii care acum s-au concretizat, mai mult sau mai puțin. Căci cele două personaje din povestioara de mai sus există cu adevărat și subsemnata și-a adus aminte că buna ei prietenă (acum diplomat român în Japonia, o persoana remarcabilă din toate punctele de vedere) își dorea, acum vreo 10 ani, o Toyota de negăsit la vremea respectivă. Și, lucru curios, chiar de pe atunci o descria similar noului Avensis. De zici că forțe extraterestre ar fi ascultat-o și, 10 ani mai târziu, ar fi creat noua Toyota. Și n-ar fi lucru de mirare căci cum arată, ce conține, cum rulează, ce impresie oferă noul Avensis, se pliază de minune pe modelul Silvanei.
„Nu e obligatoriu să fii de acord cu mine. Dar ar fi mai rapid aşa!” spunea Albert Einstein. Așa și eu: de ce să bat câmpii cu grație în încercarea de a te convinge că noua Toyota Avensis e o super mașină? Oare nu te-a convins îndeajuns premoniția Silvanei? Dar îți las la dispoziție și clipul de prezentare. Știu că prietenei mele i s-ar potrivi mai mult decât oricui altcineva. Și nu doar pentru că este un vis al studenției sale. Pur și simplu, partea bussines rafinată, echilibrul și unicitatea Toyotei se îmbină perfect cu eleganța, voința și curajul Silvanei. Ar fi o alăturare de zile mari! Părerea mea: că s-ar merita una pe cealaltă. Și sunt sigură că Tudorel (care are aceeași Corollă de minuni a lumii din 1900 toamna) ar fi un pic invidios!

*acest articol (compus cu gândul la Silvana pe care o rog să dea de veste când ajunge în România) este scris pentru etapa cu numărul 1 a competiției SuperBlog 2012