Plăcerea de a citi nu ține cont de circumstanțe

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 6 minute.

Anno domini 2007. Sezon estival cu umbreluțe la fiecare colț de stradă și-o toropeală care-ți înmoaie simțurile. Căldura toridă m-a trimis în vârf de munte, tocmai la Mălăiești, în munții Bucegi. M-am hotărât de cu seara să plec pentru două zile, să scap de praful din oraș, de asfaltul încins, de gălăgia mahalalei. Speram să mă regăsesc și să-mi încarc bateriile în vârf de munte. Buuuun! Să facem lista: rucsacul de 60 l. Esteee! Cortul. Esteee! Haine de schimb. La locul lor! Termosul cu cafea. Esteeee! Conservele, ciocolata, cerealele! Prezenteeee! Labradorul Aiax. Nelipsit la vremea respectivă! Malavita. Plăcerea lecturii!

„Conacul din 1900, din cărămidă și piatră normandă, se distingea printr-o friză în alb și negru de-a lungul fațadei, prin ghirlandele de lemn pictate în albastru ce marcau linia acoperișului, de unde, în unghiul dinspre est-vest, ieșea un fel de minaret.”

Ora 07.30. Sâmbătă dimineața. Peronul gării de Vest din Ploiești. Personalul 3001 se apropie scârțâind enervant și-și primește, cam neospitalier, oaspeții. Cam mulți oaspeți are 3001 în dimineața asta. Atât de mulți încât locurile au fost ocupate în totalitate. Era bun cineva din Cosa Nostra să elimine câțiva dintre dubioșii care se urcaseră cu sămânță de scandal. Poate chiar dl. Manzoni.

„Al Capone spunea mereu: obții mai multe lucruri fiind politicos și înarmat decât doar politicos. Fraza asta simplă explică pentru mine persistența de-a lungul secolelor a unui fenomen ca mafia.”

Cu rucsacul burdușit, cu câinele nerăbdător să alerge după veverițele de prin pădure și cu nelipsita „Malavita” m-am refugiat preț de aproape două ore într-un colț de compartiment. „Până ajung la Bușteni, ia să văd ce mai face dna Blake…”

„Maggie intră într-un supermarket de pe bulevardul Gării, luă un coș roșu și căută din priviri raionul de semipreparate. Decât să apeleze pentru cei din familia sa la mâncărurile obișnuite, fu ispitită de șnițele cu smântână și ciuperci.”

Stomacul mă avertizează că l-am hrănit doar cu o cafea și mă imploră după ceva mai consistent. Un sandwich și câțiva biscuiți îl vor ține ocupat până ajung la cabană. Ne pregătim să coborâm. Vâr Malavita în primul buzunar al rucsacului, ca să pot să o scot când am chef. Oaspeții lui 3001 invadează peronul și trag în piept aerul proaspăt și rece de munte. Mă număr printre ei. Aiax se uimă bezmetic în stânga și-n dreapta, zorindu-mă să-i dau cu praf de mers.

„Cât valorează viața unui om? Care este prețul unei vieți umane? Să știi cât faci înseamnă să știi ziua în care vei muri. Valorez douăzeci de milioane de dolari. Enorm.”

Cărarea pe traseul Take Ionescu urcă șerpuit. Peisajul te îndeamnă să poposești des, să te tolănești în mijlocul păpădiilor și să sorbi din priviri ceea ce muntele-ți oferă pe tavă. Ascult zumzetul bondarilor ce-mi sâcâie Labradorul care până acum câteva clipe a țopăit după fluturi. Aiax nu e ca Malavita, ciobănescul Australian al familiei Blake. „Malavita ducea o viață de pisică și nimeni nu avea nimic de comentat.” Aiax nu stă locului o clipă. Urcăm de mai bine de trei ore și jumătate. Mai e puțin și se vede cabana. Ceai cald cu rom, ciorbiță făcută la primus, un sandwich, încă un ceai cu rom, foc lângă cort și o porție de Malavita. Asta vreau acum. Pun pariu că acasă, mahalaua tresaltă pe ritmurile lui Minune. Aici urechea internă e în paza liniștii și neuronii sunt puși la conservat pentru săptămâna ce va urma. Ajung la cabană. Pun cortul în apropierea ei. Răcoarea ce vine dinspre Valea Zânei Bete mă îndeamnă să-mi pun polarul pe mine. Aiax se răsfață în așteptarea cinei și mă plesnește peste picioarea cu coada-i groasă. Am asamblat „casa”, mai rămâne să pregătesc cina. Pocnesc din degete, mișc din nas și în 15 minute praful din plic s-a transformat în ciorbiță caldă, sandwichurile pregătite meticulos de dimineață stau să se încălzească la foc iar ceaiul așteaptă să se combine cu romul din sticlă.

„ –Ah, domnule Blake, cu siguranță că ești mai priceput să faci fraze decât focul. Fiecare avem câte un talent.”

După ce ne-am pus burta la cale (Aiax s-a delectat cu vreo două sandwichuri și-o porție sănătoasă de crochete cu miel și orez) am luat între palme cana de inox cu ceaiul fierbinte din care aburii romului ieșeau valsând, rând pe rând. Am pus mâna pe Malavita, curioasă fiind de ce s-a mai întâmplat cu familia Blake. Aiax a venit lângă mine și și-a pus capul pe genunchii mei. Mă privea întrebător cu ochii săi maronii și blânzi și m-am văzut nevoită să-i răspund: „Chiar vrei să știi despre ce e Malavita? În primul rand nu trebuie să fii gelos pe ea, tot pe tine te iubesc. De fapt, nici nu prea se vorbește despre ea în carte. Altele sunt personajele principale. Pe scurt, uite cum stă treaba: știi că mafia mai este denumită și Malavita? În cartea pe care m-ai tot văzut citind-o, Malavita este cățeaua unui mafiot și singura ființă care-l înțelege pe deplin. Cam cum se întâmplă și cu noi doi. Și tu mă înțelegi, chiar dacă nu vorbim aceeași limbă, simțim la fel. Este suficient ceea ce ți-am spus. Acum fugi la culcare…” Aiax s-a retras lângă veranda cortului, lăsându-mă să-mi termin ceaiul cu rom și ultimile pagini din Malavita la lumina flăcărilor.

„Dar, la urma urmei, întotdeauna există unul care rămâne în picioare și unul care se prăbușește, asta e. Oare care dintre ei pierde mai mult? E singura explicație pe care o am.”

Zorii următoarei zile m-au găsit în fața cabanei, cu o cană de cafea fierbinte în mână. Învățasem din Malavita să-mi calculez timpul cu o precizie de mafiot. Să nu greșesc, să știu când trebuie să fiu calmă și când să răbufnesc. Mi-a plăcut escapada. Nu am vorbit cu nimeni. Doar cu mine, cu Aiax și cu Malavita. Am trăit povestea lor, a familiei Blake. Dar ajunge acasă, și totul va reintra în rutină…

Anno domni 2012. La cinci ani de când am făcut cunoștiță cu opera lui Tonino Benacquista, aflu că, în 2013, va apărea pelicula cu numele „Malavita”, regizată de celebrul Luc Besson, avându-i în rolurile principale pe Michelle Pfeiffer și Robert de Niro. Abia aștept să văd dacă rodul imaginației mele coincide cu măiestria lui Besson.

(citatele sunt extrase din romanul „Malavita” – Tonino Benacquista – Colecția Suspans – editura Nemira, 2006)

*articol scris pentru etapa cu numărul 4 a competiției SuperBlog 2012.