Advertoriale

Numai tu vei mai avea/Ce nu are nimenea:/Bijuterie frumoasă/Unică dar și haioasă!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 4 minute.

Bijuteriile de orice fel fac retinele femeii să clipocească precum instalația din pomul de Crăciun. Poate că o distinsă doamnă preferă nobilele bijuterii din aur. Dar o delicată domnișorică tânjește după argint cu sau fără pietricele, cu sau fără sticlă de Murano. Mai sunt și excepții sau, de ce nu, exemplare multe la număr, care preferă aurul alb, platina, toate încrustate cu nestemate, diamante și cristale.
Buuuun! Deci ne plac bijuteriile. Nu există femeie care să nu aibă măcar o banală pereche de cercei. Poate să fie vorba chiar de cerceii primiți de la nașă în ziua botezului dar se încadrează la bijuterii, nu-i așa? Deci ne plac bijuteriile! Și, pe măsură ce avansăm pe traiectoria existenței noastre de ființe plăpânde dar puternice, în același timp, ni se schimbă gusturile, preferințele, cresc pretențiile și valorile. Căci după cum spunea și nenea George Byron, „fetele, ca moliile, sunt întotdeauna atrase de strălucire.”
Pe la un anișor, chiar doi, suntem atrase de cerceii din urechile mamelor. Vrem să ni-i însușim cu orice preț, ne întindem mânuțele după ei, tragem cu putere de bietele urechi dar nu reușim cu niciun chip să-i smulgem. Noi nu știm atunci că bietele mame ne păstrează cercelușii drept „cadoriseală” pentru când vom trece pragul spre perioada de domnișorie. Dar atunci noi avem alți gărgăuni în cap și nu ne mai sclipesc ochii după banalii cercei ai mamei. Chiar dacă acești cercei fac parte din primele noastre amintiri și, într-un fel sau altul, ne schimbă și ne colorează viețile!
Pe la cinci-șase ani, noi, fetele, suntem atrase de tot felul de bijuuri, care mai de care mai sclipitoare și mai colorate. Acum aș numi kitschoase aceste preferințe. Atunci aș fi pus cercei, inele și brățări până și cățelului de pluș.
De la 14 ani, se schimbă macazul și trecem la lucruri serioase. Argintul, inoxul, zirconiul, titanul sunt la modă. Și nu doar prin urechi, la încheieturi și pe degete, ci și în zona buricului căci dacă ai ajuns la 14 ani și nu ai piercing în buric, înseamnă că nu ești în rand cu lumea.
Dacă depășim pragul psihologic de 18 ani, visăm la cai verzi pe pereți, la inele de logodnă decorate cu pietre sculptate haotic ca și gândurile noastre, frumos ambulate și dăruite la lumina romantică a lumânărilor, într-o seară de Crăciun. Fetele romantice au în minte și în suflet scenariul perfect cu iubitul care pleacă la cumpărături însoțit de câinele familiei și care, perpelindu-se de mama focului în căutarea cadoului perfect, se hotărăște să facă marele pas. Și, pe lângă bradul de Crăciun, vine acasă roșu de frig, cu o cutiuță roșie, legată cu fundiță roșie, cu un mesaj la fel de roșu și cu un inel strălucitor. Cade-n genunchi de emoție și bânguie întrebarea care pecetluiește destinele tuturor: „Vrei să…?” Răspunsul așteptat vine de cele mai multe ori. Nu sunt acceptate variantele „Nu!”, „Mă mai gândesc!”, „Ai luat-o razna!”. Aici cutiuța roșie cu inel, atrage după sine doar răspunsuri pozitive. Iubita spune „Daaaa!” și cade în genunchi. Iubitul îi așterne zeci de sărutări pe mânuțele și pe degețelele care acum au fost reîmpodobite cu o nouă bijuterie. Chiar în seara de Craciun. Pentru iubiții mai ocupați, există și varianta une comenzi on-line. Este la modă. Este la îndemână. Este sigur și comod!
Frumos tablou! Realitate pentru unii, proiect pentru alții, reverie pentru ceilalți!

Bijuterii care schimbă viața!

Bijuterii cu cristale? Bijuterii cu două picioare? Sau cu patru?” întreabă bărbatul de lângă mine. The One! „Nu sunt eu bijuteria cea mai de preț care ți-a schimbat viața?” vine o nouă replică. Mă cunoaște. Știe că deși am zeci de bijuuri care mai de care mai faine, mie tot bijuteriile pe două picioare îmi plac cel mai mult. Și cu toate astea, ar fi ceva, ceva unic pentru mine, primit acum doi ani de la o persoană foarte talentată. Este vorba de o bijuterie confecționată în mare parte din pastă fimo care o întruchipează pe cățelușa mea, Lucky Nose – în viața de zi cu zi, o adevărată comoară! Ori de câte ori mi-a fost greu, Nosy mi-a fost alături. Și am vrut să o am tot timpul cu mine. Chiar și atunci când sunt plecată și ea nu mă poate însoți. Acum o port tot timpul și o simt aproape. Deși unii ar spune că e doar o simplă bijuterie. Pentru mine e o părticică din Nosy, e o bucățică din sufletul meu. Și acea bucățică mi-o atârn foarte des la gât și-mi stă aproape de inimă. Nu-i așa că-i faină bijuteria mea?

*articol scris pentru etapa cu numarul 5 a competitiei SuperBlog 2012!

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *