Advertoriale

Din Oceanul Pacific/ A ieșit un laptop mic/ Pe carcasa lui scria/ ”Stăpâna ta e Mi-ha-e-la!”

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Prin anul de grație 2010 căutam cu disperare să-mi cumpăr un laptop. Ieșită dintr-un banal divorț, în urma partajului eu rămânând cu câinele iar el cu PC-ul, m-am reîntors la obârșii. Vorba ceea: unde-i mai bine ca acasă? Toate bune și frumoase până când am constatat că abuzez prea mult de PC-ul surorii mele. Că abuzam este puțin spus. Era măcel pe bietul calculator. Amândouă aveam colaborări pe care trebuia să le onorăm la timp, termene limită pentru care erau puse în joc respectul și devotamentul nostru. Bietul calculator începuse să o ia razna. Și noi după el! Salvarea a venit de la un bun prieten care mi-a vândut vechiul său laptop Toshiba. Și acum bătrânelul stă la loc de cinste pe birou. Doar că mai trebuie puțin curățat pe ici, pe colo, uns pe la încheieturi că s-au cam ros de vreme și menajat că ramii s-au mai ofilit iar memoria i s-a dus cu anii!
Anul trecut, cam pe vremea aceasta, participam la primul meu SuperBlog. După cum mi-era și porecla din anii studenției – Sora 13 – am încheiat minunata competiție pe un loc deloc surprinzător pentru mine: 13. Dar a fost un 13 plin de bucurii, căci mi-a adus și un voucher de 250 de dolari pe care am știut din prima cum o să-l valorific: pusesem ochii de ceva vremea pe-un Eee PC de la Asus, un laptop mititel, numai bun pe băgat în ghiozdănel și de colindat țara cu el! Căci ăsta era și scopul: să nu-l mai scot pe bătrânul Toshiba din casă, să-mi iau trolerul cel mare după mine, când am posibilitatea să-l iau pe ăsta mic și la munte, și la șes, și la deal, și la câmpie. Zis și făcut! Și m-am pus pe analizat laptopuri micuțe, potrivite pentru firea mea boemă dar și pentru meseria mea, care-mi impunea (și-mi impune, în continuare) prezența-n traistă a unui mecanism din acesta, mic, fâșneț, simpatic și inteligent.

„Una mia sută lei,/ din gramada cu display,/ alege-mă dacă vrei./ Și dacă nu mai ai pe cine,/ alege-mă și pe mine!”

Și l-am ales pe EL: de 10.1 inch, cu procesor Intel Atom N450 și 1024MB memorie ram pentru a-mi rula perfect aplicațiile de zi cu zi, cu un design simplu și inspirat din natură (cum îl descrie chiar producătorul), laptopul Asus Eee PC Seashell 1005PX-BLK031S a fost dorința mea și cea mai bună soluție la momentul respectiv pentru opțiunile pe care le aveam. Nici bateria cu 6 celule nu mă lasă la greu, nici mușchi la antebraț nu fac din pricina greutății. Și cum l-am ales pe el acum un an, așa îl voi alege și pe următorul: un laptop dragalas, care să se plieze personalității mele, să nu mă lase la greu, să mă țină bateria și tastatura să mai scriu și pentru SupetBlog 2050!

În concluzie:
Cum fac o alegere potrivită?
1.În primul rând, nu mă arunc cu capul înainte, caut oferte și promoții chiar și în magazinele on-line (cum este și magazinul Azerty);
2. Pentru că îmi doresc tot un laptop Asus, voi căuta să-mi găsesc partenerul ideal pentru meseria mea de jurnalist: fie un EeePC 1225B 12.1″ HD LED Glare (1366×768), AMD Dual Core C60, 2GB DDR3, 320GB, ATI RadeonHD 6290, WLAN N, 3xUSB, HDMI, 1xVGA, 2in1 CR, 1.4kg, 6 cell (pana la 6h),Express Cloud, red, 2Y, fie un Laptop Asus ZenBook UX21E-KX004V, Intel Core i5 2467M, 128GB SSD, 4096MB, Windows 7 Home Premium/Ultrabook (deși acesta din urmă este mult mai scump, chiar aș face tot posibilul să mi-l achiziționez).
3. Pentru că nu mă pricep foarte bine la noțiunile IT, voi cere și ajutorul cuiva mult mai capabil decât mine în descifrarea procesoarelor și memoriilor de ram!
4. Nu-s pretențioasă din fire dar nu mi-ar plăcea să am un laptop verde sau… magenta. Mi-ar plăcea să fie alb, negru sau roșu.
Deși îmi ador Eee PC-ul, abia aștept să plec în căutarea altuia. M-aș simți ca Frodo Baggins în căutarea inelului!
*articol scris pentru etapa cu numărul 6 a competiției SuperBlog 2012.

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *