Uncategorized

Vita sexualis sau cucerirea prin erotismul livresc

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

L-am cunoscut pe Andrei acum mulți ani, când destinele noastre erau legate de ale altor oameni cu care acum nu mai avem nimic de-a face. Înainte de toate, vreau să vă spun că rândurile care urmează nu-s parte dintr-o lume imaginară decât pe jumătate, nu sunt pe de-a-ntregul fictive, reprezintă și fire din realitate, în forma lor cea mai sinceră.
La începutul oricărei idile, încerci să afli cât mai multe despre celălalt. Suntem ca niște bureți care absorbim orice informație, orice indiciu care te poate duce către sufletul celuilalt. Apoi, cu informația procesată și învățată, venim cu super-glue-ul și ne fixăm ca niște meduze în viața omului. Am fost fericită când am aflat că eu și Andrei avem foarte multe lucruri în comun: pasiunea pentru munte, câini, istorie, lectură… Eram două spirite temerare plecate de mii de ani unul în căutarea celuilalt. Și ne-am găsit taman pe la sfârșitul lui 2010, într-o seară cu multă zăpadă, miros de vin fiert cu măr și scorțișoară, cozonac aburind și muzică jazz. De atunci au urmat etapele de tatonare impuse de codul marilor idile.

Lasă-mă să fiu a ta Isoldă
Iar tu Tristan să te numești
Și fie că ai, sau nu, vreo soldă,
Inima ta vreau să-mi dăruiești!

Poetic, nu-i așa? Andrei nu mi-a scris niciodată vreo poezie de dragoste și nici nu vreau să o facă. Vreau să continue și acum, ca și atunci, să-mi vorbească despre avioane, daci și războaiele mondiale. Nopți întregi vorbeam despre poporul dac, avioanele Messerschmitt și debarcarea din Normandia.
Pe 17 ianuarie era ziua lui și, negăsind nicio carte despre aviație sau istorie pe care să nu o aibă, am vrut să-i dăruiesc o carte despre comportamentul canin. Dar gestul mi-a fost oprit de-un gând mai… șugubăț. Am simțit că drăcușorul de pe umărul stâng, a câștigat teren în fața îngerașului de pe umărul drept. Se ridica semeț cu furca lui micuță în mână și-mi împingea-n auz o idee năstrușnică: „Lasă banalitățile la o parte și ia-i omului ceva mai atrăgător. Crezi că o carte despre câini o să-i pună capac? Tu chiar ai uitat că erotismul este cel care acaparează cel mai repede mintea și sufletul unui bărbat? Dacă tot vrei să-i iei o carte, măcar să fie ceva care să-i trezească simțurile!” Hmmm, până la urmă, erotismul în formă scrisă are farmecul lui. Iar Andrei este o persoană deschisă la minte. De ce nu m-aș juca un pic cu imaginația amândurora? Căci în fond, o carte de nuanță erotico-socială, poate fi interpretată în moduri diferite. Pentru că urma să îmi comand de la editura Nemira cartea „Malavita” a lui Tonino Benacquista, m-am gândit că este momentul oportun să-i caut și lui Andrei un cadou. Am ales cartea lui Mori Ogai – „Vita sexualis” o lucrare cu un titlu explicit dar foarte ușor de digerat, după cum aveam să aflu și din aprecierile criticilor și, ulterior, din propria lectură. „Volumul Vita sexualis, scris de unul dintre cei mai mari romancieri japonezi, este un important precursor al romanului modern în care vom face o cură de conștientizare sexuală și vom descoperi lumea erotică din artă și literatură.” (www.nemira.ro)
„Până la urmă, orice are legătură cu erotismul mângâie într-un mod sensibilo-afectiv ego-ul oricărui bărbat! O cură de conștientizare sexuală prin intermediul acestei lecturi este ca și cum ideile tale cele mai elaborate ar face dragoste între ele, dând naștere noilor concepții după care ne-am ghida mai ușor prin traseul vieții. Trupul și spiritul se reunesc. Lumea bărbaților trebuie să o înțeleagă pe cea a femeilor iar la un moment dat să interacționeze păstrându-și echilibrul, mai presus de sexualitate. Da, Vita sexualis trebuie citită de fiecare bărbat.” am chicotit în sinea mea, mulțumită de ideea drăcușorului de pe umărul stâng.
Am ales să-i ofer cartea seara, pentru că mă invitase la un pahar de vin. Lumina era difuză și moliciunea vioaie a acordurilor de jazz ne învăluia treptat, treptat, împingându-ne timid să ne visăm unul în brațele celuilalt. A zâmbit complice în timp ce i-am întins cartea, ambalată în hârtia de-un roșu sângeriu care-ți viola inevitabil retina.

Fără grabă, a dezbrăcat-o de învelișul roșu, a privit-o (plăcut uimit de titlu și de îndrăzneala mea) și a deschis-o:

„Nu am să-ncep cu un banal Dragă Andrei,
Nici La mulți ani și să ai tot ce vrei.
Îți spun timid și sincer ce gândesc:
Mi-am pus în minte să te cuceresc!
Iar azi consider că este-o zi propice
Să nu-ndrăznești a mă contrazice.
Îmi place când vorbim despre orice
Iar timpul trece-atât de repede,
Dar mi-ar plăcea să știu că vom vorbi
Ținându-ne de mână, până vom albi.
Atât vreau să-ți mai spun și este de ajuns:
De la Mori Ogai vei afla un răspuns!
Lectură plăcută și un sărut… pe-ascuns!”

Vizibil fâstâcit de dedicație, de carte, de jazz, de paharul cu vin băut cu jumătate de oră înainte, nu a mai făcut risipă de cuvinte. M-a luat de mijloc și m-a tras înspre el, ca să-i dau și-acel sărut pe-ascuns. Ce să înțeleg de aici? Nimic alteva decât că eram pe drumul cel bun. Și încă suntem pe el, nu ne abatem de la cărare și nici nu avem de gând!

*îi mulțumesc amicului fotograf Alex Neagu pentru că m-a ajutat să pun în scenă cucerirea secolului 
**articolul a fost scris pentru etapa cu numărul 15 a competiției Superblog 2012.

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *