Advertoriale

Ritualul livresc

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Cititul unei cărți bune este un adevărat ritual iar perceperea și conștientizarea informației țin cont și de mediul dar și de modul în care se desfășoară lectura. Acesta este punctul meu de vedere! Pentru că stima ce le-o port slovelor se ridică la limita superioară a respectului îmi place să-mi savurez cărțile cât mai confortabil.
Ca orice femeie, îmi place să despic firul în patru-zece-paisprezece, să analizez cu minuțiozitate situațiile și lucrurile care mă atrag spiritual sau care-mi pun senzorii creativi în mișcare. La fel se întâmplă și cu cărțile. Până la a ajunge să le determin locul propice pentru a fi răsfoite încerc să mă pun în pielea autorului (apoi în cea a personajelor, pe parcursul lecturii). Îmi place să mă gândesc cum i-a venit ideea să scrie despre subiectul x sau y, unde și cum și-a notat primele idei, fie le-a scrijelit pe colțul vreunei bănci, fie le-a notat în goana roibului pe-o bucată de hârtie sau sub prefeța cărții de poeme ce urmau a fi citite de domnița lui. Pe aceste prime idei, este clădită temelia cărții. Urmează desfășurarea procesului de creație, salutarea zilelor cu inspirație, stropii de absint care vin în ajutorul personajelor creând intrigi, pasiuni, mistere. Oare unde a stat Chelsea Quinn Yarbro când a scris „Palatul”? Să fi fost o cameră obscură, o tavernă învăluită în fum și aburi bahici sau un mediu liniștit asortat cu o natură în floare? Dar unde ar trebui să citesc „Palatul” ca să o diger corespunzător? Într-un palat? Îmi este imposibil acum. Prefer rima palatului, un confortabil pat, în dormitorul cu lumină difuză, pe când ziua este fugărită de noapte… Ar fi bună o cană cu vin fiert să mă însoțească în această combinație de fapte istorice, în intriga incitantă a unor personaje credibile, dominate de Ragoczy „un amant-demon pe care oricine l-ar primi cu venele deschise!” (Michael Moorcock).
Înfofolită în halatul moale și roșu, mă las pradă acțiunii. După câteva ceasuri de aventură gotică mă vizitează Hypnos. Cu degetele-i lungi îmi atinge pleoapele și mă trimite în lumea fantasmelor, împingându-mă primejdios la granița dinspre tărâmul lui Thanatos.
Visez sau delirez? Mă văd citind și dormind în același timp. Lestat s-a răzvrătit și râde de mine. Sunt între două lumi paralele. Refuz să mă mișc dar nu las firul acțiunii să se întrerupă. Când acesta va fi tăiat, „Palatul” se va odihni pe noptiera de lângă pat. Este ca un exercițiu de imaginație sau, dacă vreți, de hipnoză. Pentru că, până la urmă, ce este cartea, ce este ficțiunea? „O carte este singurul loc în care poţi examina un gând plăpând fără să îl distrugi, sau poţi explora o idee controversată fără să îţi fie teamă că îţi va exploda în faţă – unul din cele câteva refugii unde mintea unui om poate avea parte atât de provocare, cât şi de intimitate.” (Charles Langbridge Morgan)




*articol scris pentru etapa cu numărul 22 a competiție Superblog 2012.

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *