Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 8 minute.

Ce este iubirea? Te întrebi zilnic sau la diferite ocazii, când acest sentiment cât se poate de omenesc (şi nu numai) este celebrat şi ridicat la rang de sărbătoare? Sau poate că te numeri printre norocoşii care nu mai au nevoie să-şi pună întrebări existenţiale deoarece au aflat pe pielea lor ce e iubirea. În mod cert dacă ai alături un câine cunoşti bine de tot acest sentiment. Iar dacă ţi-ai găsit şi jumătatea “omenească”, nu doar pe cea canină, poţi spune că eşti un om împlinit!

petitorul cel blanos

Jurnalul iubirii cu patru picioare 

Ce latră la lună în nopţi cu răcoare

Andre Malraux spunea că “a fi iubit fără a seduce este unul din frumoasele destine ale omului.” Eu cred că iubirea fără seducție nu există! Iar în cazul de faţă, seducţia are un nume propriu, patru picioare, ditamai urechile şi latră când vrea să-şi intre în rol. Cine nu ştie povestea „101 dalmaţieni” a lui Dodie Smith, transpusă în filmul de animaţie cu acelaşi nume al lui Walt Disney, înseamnă că a avut o copilărie tare nefericită.

Acum zeci de ani nu făceai parte din gaşca de copii iubitori de câini dacă nu cunoşteai povestea de dragoste dintre dalmaţianul Pongo şi iubita lui, Perdita care, alături de stăpânii lor, Roger şi Anita, şi-au împlinit destinele într-o frumoasă idilă care-a dăinuit ani la rândul şi încă ne mai este oferită drept exemplu.

Trecând peste etapa copilăriei, am intrat în cea a adolescenţei, când fluturii primei iubiri băteau din aripi gata, gata să te ridice pe sus. Cei mai mulţi prieteni din gaşca mea, mari iubitori de câini, obişnuiau să se „combine” cu fete sau băieţi care să le împărtăşească pasiunile. Pe principiul „nu ai câine, nu exişti”, căutările pentru găsirea unei perechi se petreceau prin parcuri şi pe marile bulevarde. Strategia era simplă: îţi spălai Pudelul de cu seara, îl frezai, îi puneai blana pe moaţe, îi tăiai bretonul să nu-i acopere ochii negri şi migdalaţi. Apoi îl lăsai să se relaxeze în vârful patului, pe cele mai moi perne care existau în casă. Până a doua zi, câinele arăta ca scos din cutie! Ăsta era şi scopul, căci nu puteai să ieşi la agăţat cu câinele având câlţi în blană, păr murdar, miros respingător şi să mai fie şi stresat! Înainte să ieşiţi pe uşă, îl învăluiai într-un nor de parfum şi… dă-i cu praf de mers că poate, poate, până la sfârşitul zilei pica ceva. Măcar la drum de seară! De cele mai multe ori, atunci când ne propuneam vreo cucerire, nu ieşea absolut nimic.profu de agatat

Căci iubirea nu e ca rapidul de Constanţa să vină la oră fixă (mă rog, și asta depinde de cât de fâșneț e CFR-ul – și cum nu prea e…). Şi chiar dacă Pudelul era vedeta oraşului, în ziua respectivă, şi atrăgea toate privirile, mai mult decât o ieşire la un suc şi un film la „Patria” nu se prevestea. Dar anii au trecut şi, un amic de-al meu, a rescris fără să vrea, scenariul lui Roger şi al Anitei din „101 Dalmaţieni”.

Dragostea e ca o râie

Te mănâncă şi-n călcâie! 

Radu şi Maria formează de câţiva ani un cuplu de invidiat: tineri, frumoşi, altruişti, muncitori, s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Cu tot cu câini, căci de la ei a şi pornit toată povestea. La început, Radu avusese o pisică, pe Eufrosina, dar Nicuşor, un alt prieten de-al nostru, l-a sfătuit să-şi ia un câine feroce ca uite-aşa, cât ai clipi, vor muri femeile după el.

Zis şi făcut! Şi l-a luat Răducu pe marele Rufus, un metis de Amstaff care se asorta perfect cu mustaţa lui roşcată. Rufus s-a dovedit a fi un câine docil, liniştit, iubitor chiar şi cu nesuferita de Eufrosina. Ce-i drept i-a mâncat lui Radu vreo două fotolii, o masă şi cinci perechi de adidaşi de firmă dar a fost iertat şi, la vârsta junioratului, a început să fie scos cu adevărat în lume.

Şi uite că, într-o plimbare de-a lor pe-o alee mărginaşă din  cartier (nicidecum pe bulevard, locul marilor idile) cei doi le-au întâlnit pe Maria şi pe Karla, aceasta din urmă fiind o căţeluşă liniştită şi deosebită prin coloritul ei. Ca într-un scurt metraj siropos, Rufus şi Karla şi-au încurcat lesele în încercarea de a se cunoaşte mai bine. Iar Radu şi Maria s-au ciocnit cap în cap chinuindu-se să-i descurce. Apoi au mers să-şi trateze cucuiele cu o limonadă rece la cofetăria din colţ. Şi acum se mai duc acolo, tot cu Rufus şi cu Karla, deşi au trecut cinci ani de când şi-au făcut cucuiele şi trei de când şi-au pus pirostriile!

Peţitorul cel blănos

Este cel mai curajos!  

Povestea cuplului Radu şi Maria mă face să mă gândesc încă o dată la deosebitele calităţi pe care le are cel mai bun prieten al omului dar şi la faptul că, datorită lui devenim mai comunicativi, mai sociabili şi avem mari şanse să ne descoperim jumătatea!

Aşa că, sfat preţios pentru cei fără partener/parteneră dar care au câine: încercaţi să utilizaţi, pe lângă farmecul personal, şarmul companionului vostru. Imposibil să daţi greş! Poate doar dacă persoanei vizate nu-i plac sub nici o formă câinii.

Cum îţi pregăteşti marea cucerire? În primul rând, trebuie să ai un câine educat. Poate nu va ajunge la performanţa de a ţine în gură toarta unui coş plin cu trandafiri, dar măcar trebuie să ştie comenzile de bază: şezi, culcat, pe loc, aici, aşteaptă etc. Dacă vrei să impresionezi, învaţă-l să dea noroc sau să facă pe mortu`. Un lucru e sigur: nu vream ca patrupedul să se caţere cu labele pline de praf sau de noroi pe „cucerirea” noastră în încercarea de a primi puţină atenţie.profu de agatat

De preferat ar fi să-l punem să aştepte cuminte, să-l recompensăm cu un biscuit şi o mângâiere părintească pe creştet. Nu puţine au fost cazurile când, de la o simplă discuţie despre ce hrană primeşte câinele şi cât de des îl scoţi afară, s-a ajuns la împărtăşirea pasiunilor comune şi a unor gânduri din ce în ce mai intime. Câteodată, toată povestea se petrece datorită unei perechi canine. Sunt numeroase şi situaţiile în care doi câini s-au plăcut iar sentimentele s-au transpus şi în plan uman, stăpânii lor îndrăgostindu-se iremediabil. Să fie câinele un veritabil Cupidon sau un peţitor înzestrat cu harul iubirii?

Vrei să fii soţia mea?

Când Brad Slayton i-a spus logodnicei sale că plănuieşte deja nunta, aceasta a rămas cu gura căscată. Totul se întâmpla în 2012, la Madison Square Garden, cu ocazia Westminster Kennel Club Show, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Oarecum, Debbie Parsons se aştepta la asta pentru că se întâlnea cu Brad de şase ani şi discutaseră despre căsătorie, ba chiar se gândiseră să facă marele pas în luna decembrie 2011 la o expoziţie chinologică din Orlando unde concura şi Major, Mastiff-ul lor Tibetan, dar nu au intrat în posesia documentelor în timp util. Astfel că, Brad a surprins-o pe Debbie şi, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor din 2012, a pus la cale nunta, chiar la show-ul chinologic de la Westminster.

Brad şi Debbie au fost, până la un punct, un cuplu încadrat în normele tradiţionale: mireasa a purtat o rochie rozalie creaţie Vera Wang iar Brad un costum gri cu un trandafir roz prins la butonieră. Au fost înconjuraţi de câţiva prieteni şi de familie. Dar, spre deosebire de alte cupluri, cei doi l-au avut alături pe Major, Mastiff-ul lor care este considerat un membru cu drepturi depline al familiei. Ceremonia a avut loc în zona în care câinii şi handlerii se odihneau după jurizare. „Pentru doi oameni care sunt înnebuniţi după câini, ce poate fi mai frumos decât să-şi unească destinele la Westminster?” a mărturisit mireasa râzând.

vrei sa fii sotia mea 1

Personajul pozitiv din viaţa de cuplu

Ştiai că animalele au puterea de a reduce stresul dintre parteneri dar şi de a mijloci interacţionarea şi integrarea lor în societate? Iată câteva exemple ale impactului pozitiv pe care un câine îl are asupra căsătoriei:

  • câinele ne oferă alinare şi înţelegere fără a ne judeca;
  • indirect el ne tratează atunci când suferim o dezamăgire sau am pierdut ceva important sau pe cineva drag;
  • viaţa alături de un câine îţi umple cufărul doar cu amintiri plăcute;
  • câinele te ajută să te relaxezi;
  • prietenia, loialitatea şi afecţiunea de care este capabil câinele stau la baza clădirii armoniei în cuplu;
  • prezenţa unui câine haios nu poate să aducă decât veselie şi bună dispoziţie;
  • mulţi terapeuţi cred că a vorbi cu animalul de companie reprezintă una dintre cele mai sănătoase forme de comunicare;
  • prezenţa câinelui este tratamentul contra depresiei şi singurătăţii;
  • câinele ne îndeamnă să ducem o viaţă mai activă;
  • câinele ne învaţă să fim mai buni şi mai responsabili.
Citește și: 
Vorbim aceeași limbă: cea a iubirii!

 

 
Ti-a placut? Da mai departe!