Plictiseala de duminică naște monștrii

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

Unii vor spune că cel care-a glăsuit următoarele era fumat bine de tot sau avea ceva la bord. Cei care-l știu cât de cât își vor da seama că omul nu făcea decât să se manifeste în starea lui naturală. Când e plictisit sau are chef de „bâză”, al meu Andrei debitează cam așa (în timp ce eu îl ascult și-l urmăresc până-n punctul X când i-o retez scurt și fără drept de apel):

”Ca un câmp gravitațional, la fel ca în astrologie, stelele cu masa mai mare le atrag pe cele cu masa mai mică. Asta până ne-am apropiat la o distanță suficientă astfel încât atracția gravitațională să fie din ambele părți, gravitând unul în jurul celuilalt ca două stele gemene.”

De-aici înțeleg că eu mi-s steaua `a mică, iar el îi steaua `a mare. Dar ce legătură au atracția gravitațională și stelele cu… teoria cartofului? Nu te mira: la Andrei totul e posibil:

”Teoria cartofului: cartoful este cel mai frustrat “fruct” din câte există. Încearcă să-și depășească starea. Spre deosebire de alte fructe, pomul lui crește cu capul în jos, în pământ. Chiar dacă nu vede lumina, totuși are satisfacția că planta …. ahhhh…. ce satisfacție, nu are nicio satisfacție, că e cartof… Cum ar fi să fii cartof? Ce sunt părinții tăi? Cartofi! Dintr-un neam vechi de cartofi. Suntem cartofi din tată în fiu. Avem rădăcini în America. Hai pe naiba! Aveți rădăcini în pământ!”

“Și chiar dacă aveți rădăcini în America, tot în piure ajungeți” zise Micky și înfulecă un cartof pai.

Ti-a placut? Da mai departe!