Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Poteca șerpuia printre brazii care străjuiau poalele muntelui. De sus, crestele mă priveau cu indulgență, oferindu-mi un peisaj de basm, dar și un timp propice escaladei. Le-am salutat elegant și i-am dat cu praf de mers. Vreo două ore am urcat pieptiș, fără pauză. Încă nu ieșisem din tărâmul brazilor. Aceștia, grupați în pâlcuri, continuau să-mi călăuzească pașii. Obosită, am decis să fac un scurt popas și m-am așezat sub un brad umbros. Soarele se zgâia la mine printre crengile dese ale bradului. Am închis pleoapele. Nu știu dacă a durat mai mult de-o secundă… două. Le-am deschis. Din spatele bradului am auzit un gâfâit, ca și cum cineva ar fi cărat o greute și se opintea să o tragă după sine. ”Visez sau pesemne mi s-au stricat rotițele!” mi-am spus frecându-mă la ochi: în fața mea, foarte aproape de botul bocancilor, o frunică durdulie se străduia să care un inel cu două pietre portocalii-maronii, cu luciu rășinos și formă rotundă. Parcă cel mai frumos apus de soare din lume se concentrase în esența celor două pietre, făcându-le atât de blânde privirii, încât pe loc m-am îndrăgostit de ele. Mi-am culcat obrazul în iarbă și-am privit furnica: broboane mari de sudoare îi brăzdau fruntea încruntată în concentrarea de a-și duce la bun sfârșit sarcina. Micuța gâză m-a zărit și, în loc să o ia la goană, mi-a vorbit în cel mai firesc mod cu putiță, de parcă prezența mea acolo i se părea una perfect normală: ”Pfff, ce bine că ești aici. Poate așa mă ajuți să-mi car și eu inelul până la mușuroi. Vin tocmai de la Vârful cu Dor. De acolo tot îmi trag după mine bunicii. Acolo și-au găsit bătrânii sfârșitul. De fapt, s-au reîncarnat în aceste două pietre de chihlimbar. În așteptarea ultimului apus, la adăpostul celui mai falnic brad din acești munți, moșii mei au fost acoperiți cu rășină. Astfel, au rămas împreună, dragostea lor legându-se pe veci, plecând într-o nouă viață, fosilizată, ca într-o capsulă a timpului. Acum au devenit două bijuterii. Dacă te uiți atent la inel, poți să-i vezi pe cei doi cum au încremenit ținându-se de mână. Acum hai să mă ajuți să-i duc în mușuroi căci acum vine amurgul și nu vreau să mă rătăcesc.”

Inel-din-argint-cu-pietre-semipretioase-chihlimbar-poza-t-P-n-inel-din-argint-chihlimbar-piatra-semipretioasa-01

Priveam mută de uimire mogâldeața. Cu mișcări robotizate am atins inelul. O minge de foc mi s-a arătat în fața ochilor derulându-mi imagini din legenda chihlimbarului. Am văzut nașterea lui Phaeton, fiul Soarelui, zămislit din dragostea acestuia cu o muritoare. Am văzut urcarea lui Phaeton către Soare, în carul divin și transformarea acestuia în minge de foc. Am văzut neputința Soarelui în a-și ajuta fiul cuprins de flăcări și cum l-a împins în râul Eridon. Am văzut cum corpul lui Phaeton s-a solidificat și s-a răspândit de-a lungul apei, transformându-se în bucăți de chihlimbar. Era solstițiul de vară. Era perioada ambrei, a chihlimbarului. Mingea de foc se făcea din ce în ce mai mică, până când a devenit cât o gămălie. M-am trezit la umbra bradului sub care poposisem. O furnică mă ciupise insistent de picior. Semn de ploaie. Semn că trebuie să plec să ajug mai repede la cabană. Ațipisem și visasem. Da! Sigur asta mi se întâmplase. M-am ridicat și… ”Parcă aș fi în Twilight Zone. Nu se poate…!” La inelarul mâinii mele stângi se răsfăța inelul cu doua chihlimbare. Din interiorul lor mă priveau cu drag două furnicuțe ținându-se de mână. Vorbele sunt de prisos. Eram logodită cu fiul Soarelui!

belatriz

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share