Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Câinele – cel mai bun terapeut! (Interviu cu Conf. Dr. Alina S. Rusu)

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 7 minute.

Alina_LadyAm spus-o de foarte multe ori şi o repet de fiecare dată când simt că este necesar: a-ţi cunoaşte bine animalul de companie, a-i înţelege trăirile, sentimentele, emoţiile înseamnă punctul de pornire către o relaţie perfectă. Uneori nu ştim, instinctiv, cum să ne apropiem de un animal. Iar dacă nivelul de comunicare se află pe o treaptă inferioară, interacţiunea dintre cele două regnuri practic este scurtcircuitată. Cum „reparăm” această defecţiune? Aici etologii au un rol decisiv. Şi pentru că luna martie este dedicată doamnelor, am ales să descifrăm câte ceva din tainele comportamentului animalelor împreună cu doamna etolog Alina S. Rusu. 

Mihaela Istrate: Ce reprezintă etologia, vorbind în termeni generali?

Alina Rusu: În termeni generali, etologia reprezintă studiul științific al comportamentului animal. Observarea comportamentului animal este una dintre metodele de bază în colectarea datelor în etologie, astfel că orice persoană, dacă are motivația necesară și câteva cunoștințe bazice despre ce înseamnă elemente comportamentale (posturi corporale, acțiuni), poate deveni un etolog. Charles Darwin este considerat părintele studiului comportamentului animal, prin cartea sa de referință “Expresia emoțiilor la oameni și animale” (1872). Pentru cei care doresc să cunoască mai mult despre modul în care animalele exprimă stări emoționale în comparație cu oamenii, recomand cu căldură ediția din anul 2002 a acestei cărți (Oxford University Press), în care găsim comentarii făcute de Paul Ekman, unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel mondial în ceea ce privește studiul emoțiilor.

Certificarea etologiei ca știință se plasează în anul 1973 (întămplător, acesta este și anul în care m-am născut), când trei cercetători ai comportamentului animal, Niko Tinbergen, Konrad Lorenz și Karl von Frisch, primesc Premiul Nobel în Fiziologie și Medicină pentru descoperirile lor în apariția și organizarea comportamentelor individuale și sociale la animale.

Întrebările de bază după care se ghidează investigațiile științifice în aria etologiei au fost formulate de Niko Tinbergen astfel: întrebări de tip cum – care vizează structurile care stau la baza unui comportament (componentele de natură genetică, endocrină, anatomică și conexiunile dintre acestea) și întrebările de tip de ce – care vizează funcția unui comportament și impactul pe care acesta îl aduce asupra capacităților de supraviețuire și reproducere ale indivizilor dintr-o anumită specie. În prezent, există un interes foarte mare la nivel mondial pentru etologie, având în vedere faptul că această știință permite abordări interdisciplinare, dinspre diferite domenii cum ar fi: antropologia, medicina, științele evoluționiste, genetica populațională, ecologia și psihologia.

Alina_pisica

M.I.: De unde a pornit pasiunea dumneavoastră pentru psihologia animală?

A.R.: Cred că interesul pentru comportamentul animalelor a început să se dezvolte de foarte timpuriu, de pe vremea când am fost crescută de către bunicii mei, adică în perioada primilor trei-patru ani de viață. Una dintre primele poze pe care o am de când exist este cu mine și o pisică vărgată, lipită afectuos de mine (cel mai probabil torcea). Ca și copil, chiar și după ce am ajuns într-un peisaj mai citadin decât grădina bunicilor mei, am început să strâng în jurul blocului câini și pisici, de toate vârstele și dimensiunile. În plus, tatăl meu, deși era de profesie inginer mecanic, nu biolog, m-a introdus cu multă răbdare în lumea albinelor și a iepurilor. Țin minte foarte vivid cum într-o primăvară friguroasă, tata a adus în apartament șase iepurași rămași orfani. Cred că atunci am avut ocazia să experimentez pentru prima oară senzația de observator al comportamentului animal, precum și responsabilitatea legată de îngrijirea unor pui de animale care depindeau în totalitate de grija noastră, a oamenilor. Privind spre copilărie, îmi place să cred că acel comportament al meu de a strânge în jurul casei animalele abandonate, rănite sau înghețate, venea de undeva din serile târzii de iarnă, când tatăl meu obișnuia să lucreze la construcția unei corăbii mici de lemn, despre care ne spunea că poate va avea aceeași misiune ca și Arca lui Noe.

Primul câine pe care l-am adoptat și introdus în familia mea a fost o cățelusă maidaneză de talie mică, adultă, pe care am găsit-o obosită și înfometată în spatele blocului unde locuiam atunci. I-am dat numele Laika, în memoria câinelui despre care tatăl meu îmi spusese că a fost trimis în spațiu la bordul navetei Sputnik 2, în anul 1957. Naveta nu avea misiune de întoarcere, deci cățelușa Laika nu avea șanse de a mai vedea vreodată locurile ei de joacă. Laika cea trimisă în Cosmos m-a făcut de multe ori să plâng în timp ce mă gândeam dacă murise sau nu în timpul lansării navetei Sputnik 2. După ani de zile, am descoperit că nu am fost singura care se gândea la acest lucru. Am regăsit cu emoție o scenă despre privirea tristă a cățelușei Laika în timp ce se urca spre cer, în cartea lui Haruki Murakami (Iubita mea, Sputnik). Se pare că informațiile despre moartea rapidă a cățelușei Laika, adică la câteva minute după lansarea navetei Sputnik 2, s-au făcut publice abia în anul 2002.

Pasiunea pentru animale s-a concretizat în orientarea mea spre o profesie care să imi permită nu doar să respect și să studiez animalele, ci să și promovez aceste atitudini față de ele, precum și să transmit în jur cât mai mult despre ceea ce se știe în prezent despre modurile în care animalele nu reprezintă altceva decât natura însăși, în toată perfecțiunea ei. În decizia de a deveni etolog, m-au ghidat două cărți ale copilăriei și adolescenței (În umbra omului, scrisă de către Jane van Lawick-Goodall și Familia mea și alte animale, scrisă de către Gerald Durrell), precum și libertatea pe care mi-au acordat-o părinții mei (cărora le mulțumesc) de a mă orienta spre biologie, chiar dacă la acea vreme, medicina umană ar fi fost o perspectivă mai avantajoasă financiar. Pașii urmați în dezvoltarea profesională spre studiul comportamentului animal au fost: studii liceale în domeniul biologiei și chimiei, studii universitare în domeniul biologiei și psihologiei și studii doctorale în domeniul comportamentului animal. Am avut șansa să îmi fac doctoratul într-un colectiv de oameni pasionați de studiul comportamentelor sociale ale animalelor (șoareci, câini, lei, lilileci, căprioare, manguste, balene), la Universitatea din Zurich, Elveția, în perioada 2000-2004. În acest timp, am avut ocazia să o văd în realitate și pe Jane Goodall, vorbind în timpul unei conferințe despre munca sa de o viață în studiul comportamentelor individuale și sociale ale cimpanzeilor. Am putut să întâlnesc mulți cercetători celebri în etologia animalelor sălbatice și a celor domesticite (cum ar fi Tim Clutton-Brock, Denis Turner, Robert Trivers, Rosemary și Peter Grant). Ceea ce răzbate de la acești oameni care și-au dedicat viața etologiei și sunt considerați personalități mondiale în domeniul științific, este modestia și o continuă uimire în fața a ceea ce înseamnă viață, concretizate inclusiv în relațiile cu ceilalți oameni.

*interviul complet poate fi citit în ediția cu numărul 121/martie a revistei ”Dog Magazin” (revista va apărea luni, 4 martie 2013) 

material alina rusu

** Alina S. Rusu (39 de ani, biolog și psiholog) a obținut titlul de doctor în etologie (studiul comportamentului animal) la Universitatea din Zürich, Elveția, în anul 2004. După un curs de formare în Terapia și Activitățile Asistate de Animale (Delta Society și Universitatea de Nord-Texas, SUA, în 2006), Alina Rusu a inițiat în premieră națională un curs postuniversitar de terapie și activități asistate de animale, cu aplicabilitate în îmbunătățirea calității vieții animale și umane. Alina Rusu este cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Stiințele Educației (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și colaborator al Institutului de Cercetare a Interacțiunii Om-Animal (www.icioa.ro).  La nivel professional, Alina Rusu combină idei și modele din viața animalelor cu studiul emoțiilor și comportamentului uman, sub forma cursurilor interdisciplinare de psihologie animală și terapie asistată de animale. 

Partea a II-a

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *