Sentimentul din spatele ochiului vânăt

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

De când e lumea și pământul a existat un eșantion de femei mai năpăstuit de soartă. De soartă și de cei cu care, din nefericire, își împart traiul de zi cu zi. Se pare că în concepția unor așa-ziși bărbați de neam prost și foarte prost, femeia e asemenea unui animal: trebuie să știe de stăpân. Și ce este mai la îndemâna cercopitecilor dacă nu „educația” cu pumnul? Sau, în unele cazuri mai… emancipate, banala ghioagă din dotarea anatomică este înlocuită cu toporișca, furca, grebla și alte unelte de uz caznic-gospodăresc.

De ce mi-a venit în minte acest subiect? Pentru că încă mai mă minunez când aud știri de genul: ”o femeie a fost bătută de soțul gelos” sau, și mai grav, ”o femeie a fost hăcuită cu satârul de către concubinul său”. Trist, foarte trist. Încă se mai întâmplă ca multe femei din România (și nu doar din România) să posede diverse sentimente din spatele ochiului vânăt. Primul impuls în fața unor astfel de situații mă face să-i fericesc pe cei care se cred ”în vână” atunci când lovesc o femeie cu ”drăgălășenii” de genul ”usca-ți-s-ar mâinile din cot să ți se usuce”. Mama voastră de vitejii lui pește! Cum v-ar tremura balamalele dacă și muierea ar pune mâna pe-o săpăligă și v-ar aplica o corecție fix în moalele capului.

Nu voi afla niciodată sentimentul din spatele unui ochi vânăt. Nici nu-mi doresc. Dar bănuiesc că este unul de durere îmbinată cu furie, rușine și multă ură mocnită. Dragilor, în mod sigur bătaia nu e ruptă din Rai. Cine-a spus asta, ori a făcut mișto de noi, ori a fost un mare dobitoc.

„Toate popoarele civilizate au respectat femeia.” spunea Jean Jacques Rousseau. Nu suntem noi cel mai civilizat popor dar avem datoria de a privi în sinea noastră, apoi la cea/cel de lângă noi și să facem tot posibilul să-i acordăm respectul cuvenit.