SuperBlog 2013

De la povestea ceștilor de ceai la sportul minții

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

logo_borealyPrivim fascinate un filmuleț despre ceremonia ceaiului: cu câtă atenție și migală prețioasele ierburi sunt venerate de chinezii care au făcut o adevărată artă din servirea unui lichid banal pentru mulți dintre noi. Atât eu, cât și Andra, sora mea, suntem impresionate de cultura și civilizația asiatică, încărcată de o simbolistică unică în întreaga lume. Budismul zen a avut și are un rol covârșitor în acest ritual de servire a ceaiului, întreprins doar de către o persoană inițiată. Savurat pe îndelete pentru gustu-i deosebit și pentru beneficiile sale terapeutice, ceaiul nu mai este de foarte mult timp o simplă… buruiană, fiind venerat în numeroase ceremonii, scrieri importante, tratate de medicină și religie. Dacă poporul chinez a fost cel care a introdus în cultura sa ceremonia ceaiului, cel japonez a avut un rol hotărâtor în cizelarea și armonizarea întregului ritual în care trupul și sufletul devin complementare, unindu-se perfect într-o stare meditativă. Andra este pur și simplu înmărmurită de tactul cu care ceaiul este servit și, mai ales, savurat. ”Parcă ar fi cel mai sfânt și mai de preț moment din viața lor!” se miră draga de ea. Îmi spun că nu ar strica să o surprind într-un mod plăcut oferindu-i în dar (căci tot se apropie ziua ei de naștere, în luna mai) un set special pentru servirea ceaiului. Amândouă prețuim ceaiul și ne place să-l bem împreună. Iar pe site-ul magazinului Borealy am descoperit cu mare încântare ”un cadou pentru trup si suflet” așa cum îl denumesc chiar managerii site-ului. Ce poate fi mai frumos pentru o iubitoare a ceaiului și a tot ceea ce ține de simbolistica sa decât două ceșcuțe cu modele mitologice chinezești și, în plus, un ceai de calitate servit alături de o carte bună:  „Povestea ceaiului” (Anna Eva Budura)? Cartea aceasta îmi aduce aminte de  ”Cartea sacră a ceaiului” scrisă în trei volume de poetul chinez Lu Yu pe la sfârșitul anilor 700, în perioada în care frunzele de ceai se presau și se uscau în formă de calupuri solide. Abia aștept să-i dăruiesc Andrei ceșcuțele de ceai! Și sper că dacă-i vor fi pe plac (și sunt convinsă că le va adora) să mă invite la un ceai bun, acompaniat de o muzică de relaxare!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xV3oCBrttVI]

cadouri_borealy_6017passion_for_tea

Pentru că tot am căutat un cadou pe site-ul Borealy, mi-am adus aminte că iubitul meu își dorește un joc nou de șah. Nu îmi este rușine să recunosc că până anul trecut acest sport al minții îmi era în totalitate străin. Dar, motivată și încurajată de iubitul meu, minunea s-a produs: am învățat să joc șah! Mi-am pus neuronii la treabă, i-am încordat așa cum se cuvine în ringul de luptă și chiar am câștigat de câteva ori. Pentru că jocul de șah pe care-l folosim este o moștenire din tată-n fiu, cam uzat la exterior, dar cu o valoare sentimentală de neegalat, mă gândesc serios să-i cumpăr iubitului propriul joc. Iar pe www.borealy.ro am găsit cadoul perfect: un vin românesc din categoria premium însoțit de o tablă de  șah. Așa, ca să îmbinăm două plăceri: pe cea a gustului și pe cea a minții! Un bărbat puternic și inteligent ca al meu, va aprecia acest cadou stilat și cu multă personalitate. Eu îl voi recompensa pentru că datorită lui am învățat acest antrenant joc iar el, la rândul său, îl va păstra ca să-l dăruiască generației următoare, așa cum au făcut tatăl și bunicul său.

craciun-2011_2818

 

În acest fel îmi place să aleg cadouri pentru cei dragi: pe considerente sentimentale și de bun gust. Când cunoști pe cineva cu adevărat, când i-ai descoperit pasiunile și simbolistica din spatele lor, vei știi ce-l face fericit. Cadourile perfecte sunt oferite din suflet și conțin un ingredient secret: iubirea!

 

*articol scris pentru a doua etapă a competiției Superblog 2013

 

 

 

 

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *