Din emoție se nasc valorile

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Când ai un plan și reușești să-l duci la bun sfârșit, fața ți se contorsionează într-un zâmbet larg și sincer, în timp ce sufletul se lasă cuprins de căldura unor emoții pozitive. O persoană deosebită mi-a spus astăzi că drumul de la minte (creier) la suflet (inimă) trebuie să fie în linie dreaptă. Cât de adevărat! Acum câteva zile, aceste două entități, cea rațională și cea sentimentală, s-au prins într-o horă nebună și-au făcut un pact de neagresiune, instalându-și cuminți taberele prin toate cotloanele și ungherele găsite libere. Au zis să nu mă alarmeze, așa că m-au invitat să urmăresc ceea ce avea să devină cea mai interesantă experiență de până acum în ceea ce privește voluntariatul: Bio Camp 2013 – Ocna Sibiului. Am reîntâlnit vechi prieteni dragi, am cunoscut oameni minunați, am râs, am plâns, am împărtășit emoții, sentimente și cunoștințe, am redescoperit valorile românești pe care mulți dintre noi le-au dat uitării. Într-o săptămână guvernată de magia Sânzienelor, am invocat tradiția și istoria, frumusețea și ospitalitatea românilor, spiritul lor creator, umorul de neegalat, iubirea, originalitatea și naturalețea. Ne-am prins cu toții într-o horă a bucuriei din care cu greu am ieșit, făcându-ne promisiunea de a ne revedea cât mai curând posibil. Am învățat să mă bucur de fiecare moment petrecut în compania oamenilor frumoși, pozitivi, optimiști. În cele 7 zile cât am stat în tabără, deși au mai existat mici tensiuni pe ici, colo, câmpul meu magnetic nu a înregistrat nicio urmă de pesimism, de energie negativă ba din contră, s-a bucurat numai și numai de energii pozitive. Mi-ar plăcea să am un feed-back de la toți participanții, să așternem pe hârtie, fie și într-un mod virtual, ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine și cu ce putem să venim nou în următoarea tabără. Mă adresez vouă, scumpii mei care poate v-ați supărat când v-am propus rolurile și dansurile pentru spectacol dar pe care v-am văzut atât de fericiți în final. Mă adresez vouă și vă spun că-mi sunteți toți dragi. Să învățați să vă exprimați sentimentele, de orice fel. Mă uitam la Vlad cum nu se ferea să declare că vă iubește. Vlad, am văzut că prietenii tăi te-au poreclit ”pitic”. Să-ți spun un secret: în școala generală mi se spunea ”pitica”. Știi ce e minunat? Că nu m-a supărat niciodată porecla asta, ba chiar mă făcea să mă simt mai protejată, mai plăcută 🙂 Nu vă feriți să spuneți ”mulțumesc” și ”te iubesc”. Aceste cuvinte sunt balsam divin pentru sufletul celui care le rostește și pentru sufletul celui care le primește prin poarta larg deschisă a inimii.

Până când ne vom revedea, vă mulțumesc și vă iubesc!

P.S. De când am ajuns acasă, Nosy e tristă. Vă simte lipsa și m-a rugat să vă transmit că și ea vă iubește foarte, foarte mult și abia așteaptă să vă reîntâlnească.

*de la stânga la dreapta: Andrei, Micky, Edith, Olga.

*una bucată ghem călător, căci așa îi șade bine grupei de la comunicare, să se cunoască, să împărtășească, să descopere.

*la masa voluntarilor sunt servite informații și toți își iau notițe 😀 (dna Maria, Franci, Micky, Andrei, Olga, Mihaela)

*într-adevăr cel mai iubit voluntar: Nosy. De meserie: iubitoare 🙂

*Ciprian, un puști foarte, foarte talentat, care la 7 ani și-un pic are ”hard-ul” ticsit cu informații utile și valoroase și-o dezinvoltură extraordinară care-l propulsează exact unde-și dorește. Bravo, Ciprrrian :*

*mie mi-a plăcut în excursie. Am învățat și am văzut lucruri interesante iar Andrei este un ghid suficient de priceput încât să-l rugăm să ne mai plimbe și data viitoare! Abia aștept!