Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

”Câinele este zeul zburdălniciei!” (Henry Ward Beecher)

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Prin 2007 mă zbenguiam cu Aiax pe afară. Azi mi-am adus aminte de el. Și de un editorial pe care i l-am dedicat în numărul 66 al revistei ”Dog Magazin”:

Mă privește drăgăstos cu ochii săi mari și căprui, stând cu botul pe labe și, în același timp, legănându-și în stânga și-n dreapta stufoasa-i coadă.

– Mami, hai la plimbare! Este atât de frumos afară! Vreau în parc! Vreau să simt natura și să ascult viața!

– Imediat, puiule! Îți iau lesa și mergem! Știu că ești nerăbdător să colinzi iar străzile și locurile tale preferate!

În timp ce-l pregătesc de plecare, sare fericit, se agită de nerăbdare și-mi linge recunoscător mâinile. Apoi se așează docil în stânga mea, își ridică privirea și așteaptă. Nu zăbovim prea mult și ieșim amândoi pe poartă, fericiți că putem uita pentru o oră, două de problemele vieții, de rutină și monotonie. Viața de afară încă ne mai întâmpină cu raze de soare, verdeață și un strop de căldură. Mergem încet către aleea cu castani, locul nostru preferat, unde jocul cu mingea sau cu frisbee-ul se transformă într-o adevărată distracție. Încă de pe vremea când era doar un pui a preferat joaca în locul lenevitului. Este un sportiv înnăscut și un înotător desăvârșit! Parcă nu obosește niciodată!

– Gata! Am ajuns! Mami, scoate mingea și hai să ne jucăm!

Natura ne zâmbește complice, în timp ce el se ”lansează” în salturi acrobatice după mingea preferată. Se mai și odihnește, și atunci stă întins pe burtă, cu ochii țintă când la mine, când la minge. Doar câte un fluture i se mai așează pe nas, deranjându-l din meditație! Până și gâzele îl iubesc, atât e de frumos, calm și blând! Când umbrele înserării se aștern peste oraș, plecăm agale către casă. De relaxarea pe care o simțim acum vom avea parte în fiecare zi, pentru că nimic nu este mai important decât aceste plimbări și momente de bucurie pe care ni le oferim unul celuilalt. Viața fără el, fără câinele meu, nu ar fi completă. Și nici a lui, fără prezența și mângâierea mea. Prin blândețea, dragostea și zburdălnicia sa îmi înveselește fiecare moment al existenței. Nimic nu mi se pare mai pur și mai sincer decât dragostea pe care un animal este capabil să o ofere.

Ajungem acasă, puțin obosiți dar fericiți și mulțumiți de momentele frumoase petrecute împreună. Ne promitem unul celuilalt că și mâine vom respecta ”tradiția” și ne vom întoarce pe aleea cu castani să ne jucăm și să vorbim cu fluturii!

*cam așa se întâmpla acum vreo 6 ani. Acum o am alături pe Nosy dar niciodată nu-i voi da uitării pe Aiax și pe Karina. Este imposibil. Cămara sufletului meu are loc pentru toate ființele dragi. Timpul a trecut. M-am schimbat mult. Scriu un pic diferit, am avut de învățat, am experimentat dar un singur lucru nu s-a schimbat: dragostea pentru câini 🙂 Aiax, cu dedicație specială, privește un pic deasupra curcubeului, să vezi numărul 125 din ”Dog Magazin”:

DM125 01 cover

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *