Advertoriale

Iarnă în stil franțuzesc

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

La-RedouteTrăim timpuri moderne delimitate de noțiuni precum eco, bio, trend, nonconformism. Ne prefacem (sau nu) că ținem pasul cu tendințele actuale, din oricare domeniu ar fi ele. Devenim vegani de dragul respectului pentru regnul animal și pentru propriul organism. Ne hrănim sănătos pentru că ne iubim pe noi înșine și vrem ca și ceilalți să vadă asta. Ne îmbrăcăm cu bun gust, mulându-ne pe diferite stiluri care ne caracterizează și ni se potrivesc ca o mănușă. Vorbesc în nume propriu și-ți spun că nu sunt adepta genului în vogă ci îmi place să mă pun în valoare prin ceea ce mi se potrivește mai bine. Sunt situații în care mă îmbrac sport și multe altele în care mă îmbrac elegant. Fie că-i vară, fie că e iarnă încerc să ies în evidență doar prin bun gust, nu prin kitsch și exagerare. Haine mi-aș cumpăra în fiecare zi dar îmi înfrânez pornirile gândindu-mă că atunci când îmi iau ceva trebuie să fiu atentă de unde o fac și mai ales ce aleg. Așa că trag aer în piept, mă așez în fața laptop-ului, căci sunt o mare fană a cumpărăturilor on-line, și încep să-mi caut hainele pe care mi le doresc. Asta se întâmplă la fiecare început de sezon. Și uite că nici nu mi-am dat seama când vara și-a luat la revedere și-a invitat-o pe apriga iarnă să ne dea binețe cu promoroacă și stârlici de gheață la ferestre. Panicăăăă! Nu am bocanci pentru zilele geroase. Am cizmulițe, dar eu vreau bocanci. Și un palton nou și călduros și elegant. Și-un pulover chic, numai bun de purtat la birou. Anul acesta am fost mai pretențioasă ca nicicând. Parcă văd că o să dureze o veșnicie să-mi aleg produsele preferate. Și iarna asta care a venit atât de repede. Așa-i omul: când e cald, că de ce nu e frig, când e alb, că de ce nu e negru? Nebănuite sunt căile Domnului și încâlcită această natură umană permanent nemulțumită. Iau drumul căutărilor virtuale și, franțuzită cum sunt, mă opresc pe site-ul La Redoute. Știam de la o prietenă că LaRedoute celebrează 5 ani de când a intrat pe piața din România. Deci se lasă cu promoțiiiii! Buuuun! Aici e de mine. Bocancii visurilor mele, j’arrive!

Mă bucur de stilul meu!

Poate te întrebi de ce am ales LaRedoute și de ce prefer shopping-ul on-line. Ca să fiu concisă, îmi argumentez alegerea prin cele trei atribute care, din punctul meu de vedere, caracterizează ”reduta” franțuzească: stil, accesibilitate, diversitate. Cu ajutorul LaRedoute poți să-ți alcătuiești garderoba pentru orice anotimp și orice eveniment din viața ta. Așadar, nu pot să-mi încep iarna fără aceste superbe ghete din piele cu aplicaţii.

324430318-755a2518-4049-496e-a7be-b86d64b90d8a_550

Comode și rezistente, îmi dau impresia de putere și siguranță, în același timp întregindu-mi imaginea ”wild” când îi potrivesc lângă perechea preferată de jeanși. Știu că pot să îi iau la un preț redus dacă mă abonez la newsletterul LaRedoute și primesc un cadou de 30 Ron.

la red

În acest fel voi afla din timp toate super ofertele pe care LaRedoute le pregătește cu ocazia Black Friday. Te sfătuiesc și pe tine să te abonezi la newsletterul lor pentru că nu ai nimic de pierdut, din contră, vei avea doar de câștigat. O dată cu achiziționarea bocancilor mult visați, să zicem că mi-am reîntregit garderoba sport. Un alt accesoriu vestimentar pe care îl vreau în garderoba mea de iarnă este acest trench cu croială foarte feminină, care prezintă un guler detașabil cu blăniță falsă.

324395094-fd0e0bb7-e223-4d53-99ef-96d4f0d9648c_550

Trenchul este confecționat dintr-un material foarte călduros: 55% lână, 38% poliester, 5% poliamidă, 2% acrilic. Căptușeala este 100% din poliester. Trenchul se încheie cu capse ascunse cu finisaje brandrebourg. Este disponibil în culorile bleumarin și negru iar eu o prefer pe cea din urmă care, deși mai sobră este mai elegantă și mai ușor de asortat. Bocancii au fost aleși, trechul este pe podium… ce a mai rămas? Iarna nu ar fi completă fără un pulover călduros care să-mi răsfețe mijlocul. Atunci când îmi aleg un pulover sunt foarte atentă la material.

324411479-4e90411c-da9d-4a8e-abd3-2cb3009ab6a2_550

Când mi-l cumpăr din magazin, am grijă să-l ating, să simt textura materialului, să-l mângâi pentru a observa dacă-mi transmite acea stare de bine după care râvnim cu toții. Având în vedere că acum este vorba despre cumpărături on-line, intervine încrederea pe care o am în LaRedoute. Și aleg puloverul lung din jacard, cu mâneci lungi și cordon în talie. Uitându-mă la imaginea lui, parcă îi simt atingerea caldă, dorința de a mă proteja și de a mă face să mă simt bine prin delicatețea și coloritul său vesel. Cu acest pulover, zilele de iarnă de la birou vor fi mai plăcute și mai călduroase.

Totul este permis!

Inspirată fiind de shoppingul on-line și fiindu-mi destul de greu să alcătuiesc un top trei al accesoriilor vestimentare potrivite sezonului rece, vreau să-ți ofer un sfat: încearcă să nu te lași standardizat de anumite norme ci să te porți cât mai natural. Vorba celor de la LaRedoute: totul este permis! Atât timp cât stilul tău este flancat de eleganță, finețe și calitate, ocolind elementele cu tentă de kitsch, înseamnă că ești pe drumul cel bun. Nu uita să-ți începi iarna abonându-te la newsletterul LaRedoute! Vei primi un cadou de 30 Ron și în acest fel vei afla din timp toate super ofertele pe care LaRedoute le pregătește cu ocazia Black Friday.

5 ani

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *