Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Meridianele energetice ale câinilor

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

*articol realizat cu sprijinul domnului prof. Michael Szellner, ANATECOR

Opinia publică din ţările dezvoltate, bazate pe o concepţie materialistă despre lume şi viaţă, ignoră sau chiar dezaprobă concepţia meridianelor energetice la fiinţele vii, reclamând lipsa probelor materiale palpabile pentru acestea. Pe de altă parte a acceptat ideea câmpurilor electromagnetice – deşi invizibile şi intangibile, respectiv penetrante pentru materia densă, cu masă. Astfel, majoritatea oamenilor acceptă drept ustensile fireşti aparatele care funcţionează cu ajutorul câmpurilor electromagnetice: televiziunea, radiodifuziunea, telefonia mobilă, tehnologiile fără fir „wireless” de comunicare între aparate (calculator sau tabletă şi routerul wireless, cu imprimanta ori cu alte dispozitive prin bluetooth, etc.).
Ei bine, fiinţele vii prezintă de asemenea sisteme de comunicare cu lumea vie care le înconjoară şi cu care trăiesc în simbioză, respectiv legături organice care întreţin viaţa însăşi a fiinţelor în cauză. Este vorba de ceea ce ştiinţele esoterice (adică încă nerevelate publicului larg) numesc aură, pe care însă oamenii de ştiinţă (în ştiinţele exoterice, relevate) o numesc biocâmp iar de către religie este denumită suflu vital sau, mai simplu, suflet.
Biocâmpurile fiinţelor dispun de o structură spaţială şi temporală bine definită, cu anumite direcţii preferenţiale de organizare a spaţiului-timpului şi propagare a semnalelor şi a undelor purtătoare de energii vitale (acelea care întreţin procesele vieţii) – adică linii de câmp. Foarte asemenănător cu liniile câmpului geomagnetic, acelea care orientează acul busolei, respectiv cu liniile de câmp ale magneţilor tehnici, care aliniază agrafele sau acele cu gămălie aşezate în preajma lor, biocâmpurile fiinţelor vii se orientează în interiorul corpului vieţuitoarelor şi în spaţiul din preajma lor, după linii de câmp proprii. Savantul francez Georges de Souliére le-a denumit „meridiane energetice”, similare cu meridianele geografice de pe globurile pământeşti, uzuale în şcoli şi în instituţii administrative.
Liniile de câmp nu sunt palpabile, întrucât prin natura lor câmpurile sunt penetrante, ele trec prin materia densă, masivă. În schimb acestea pot fi deformate prin interacţiunea cu alte câmpuri de aceeaşi natură. Din aceste motive la disecţii nu se pot găsi meridianele în corpul fiinţelor decedate, dar li se poate modifica funcţionalitatea în timpul vieţii, prin influenţarea cu alte câmpuri, accidentală sau voluntară.
Civilizaţiile străvechi din Europa şi Asia au dezvoltat cunoştinţe aprofundate despre aceste realităţi, încă din antichitate. Îndeosebi cunoştinţele civilizaţiei chineze s-au păstrat în amănunt, prin Tratatul de medicină internă a Împăratului Galben (Huang Di Nei Jing) – lucrare care până în prezent constituie baza Medicinei Tradiţionale Chineze.
Arta chineză a manevrării energiilor vitale Qi prin meridianele principale „jing” şi secundare „lo” cu ajutorul unor mici antene – ace de acupunctură înfipte în zonele cu conductivitate electrică sporită (puncte de inserţie) se numeşte tocmai „Jing-Lo” în China, respectiv „acupunctură” în lumea omului alb. Cum însă omul este indisolubil legat de biocâmpuri, atâta vreme cât este în viaţă, punctele de inserţie răspund şi la atingerea cu degetul sau la presiune uşoară exercitată cu alte obiecte cu vârf bont, ţinute cu mâna – metodă denumită presopunctură pe suprafaţa corpului şi reflexoterapie în zonele extreme (tălpi, palme, cap). Deşi degetele nu transmit atât de punctual semnalele bioelectrice aplicate, presopunctura şi reflexoterapia pot substitui cu succes acupunctura (practicienii susţin că trei sesiuni de presopunctură echivalează cu o sesiune de acupunctură).
Chiar şi masajul pe arii mai întinse ale suprafeţei corpului fiinţelor vii produce schimbări în structura biocâmpului, componenta electromagnetică, prin baleierea biocâmpului terapeutului peste câmpurile punctelor de inserţie, ceea ce duce la modificări fiziologice şi apoi organice în trup şi în sistemul nervos. Astfel, civilizaţia chineză acordă mare credit şi practicilor de masaj terapeutic „tui-na”, uşor de deprins chiar şi de persoanele cu educaţie elementară, fără pregătire şcolară sau profesională deosebită. În civilizaţia japoneză, tributară celei chineze, se pune mare accent pe deprinderea manevrelor de masaj shiatsu, încă din copilărie, în majoritatea covârşitoare a familiilor.
Între animalele de companie casnice și stăpânii acestora, respectiv membrii familiei, de obicei se stabilește o relație de încredere, marcată de contacte fizice de joacă și de manifestare a afecțiunii reciproce – prin mângâiere. Tocmai aceasta oferă ocazia de a efectua sub pretextul actului de contact tactil manual – însoțit de încredere, tandrețe și afecțiune – o terapie prin masaj, care poate duce la ameliorarea și apoi întreținerea sănătății animalului de companie. În cazurile de boală, cunoştinţele de presopunctură, reflexoterapie, reiki şi altele asemănătoare pot fi de mare folos pentru însănătoşirea şi recuperarea animalelor de companie, venind în completarea asistenţei acordate de medicii veterinari.
Aşa se explică faptul că arta acupuncturii şi a masajului terapeutic sunt la mare preţuire şi pentru animalele utilitare şi de companie din gospodăriile populaţiei chineze. Încă din evul mediu timpuriu medicii şi felcerii chinezi erau bine instruiţi inclusiv despre structura meridianelor energetice ale câinilor (de vânătoare, de pază, de companie), ale cailor (de călărie şi de tracţiune), ale bovinelor (vaci şi iaci – pentru tracţiune şi lapte), ale suinelor (porci pentru alimentaţie cu carne şi grăsime), ale ovinelor şi caprinelor (pentru lapte şi lână), ale pisicilor (pentru combaterea rozătoarelor şi drept animale de companie), dar şi ale cămilelor (animale de transport).
ACUPUNCTURA
Putem concluziona că acupunctura animală este o metodă blândă, minim-invazivă (înţepături cu ace sterile în puncte slab inervate – cvasi fără durere); ba mai mult, presopunctura, reflexoterapia şi reiki sau tehnica radiantă aplicată animalelor sunt complet neinvazive. Aceste metode vin să confirme existenţa şi funcţionalitatea meridianelor energetice, chiar dacă în mod obişnuit nu sunt vizibile. Din ce în ce mai mulţi deţinători de animale de companie ajung să prefere tehnicile alternative de întreţinere, tocmai datorită caracterului minim-invaziv al acestora şi mai ales datorită eficienţei lor surprinzătoare.

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *