Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Shogunul câinilor!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 12 minute.

*Credit foto: Pet Foto și Ana-Maria Marinache
**text: Mihaela Istrate

Akita Inu, mândria Japoniei

Zilnic încercăm să ne depăşim limitele, să fim cei mai buni în tot ceea ce facem, la locul de muncă, în viaţa de cuplu, în relaţiile cu prietenii. De cele mai multe ori ne căutăm un sprijin, un ghid, pe cineva care să ne susţină şi să ne fie alături în orice circumstanţă. Unii văd în cel mai bun prieten al omului, sprijinul mult căutat. Un astfel de prieten nu te lasă la greu. Între om şi câine se poate crea o legătură care depăşeşte chiar barierele vieţii. Așa cum s-a întâmplat între profesorul Eizaburo Ueno și al său Akita Inu, pe nume Hachiko. În cele ce urmează nu mă voi rezuma doar la a vă istorisi cine a fost Hachiko ci, în primul rând, vă voi povesti despre acest Shogun al câinilor, frumos, curajos, demn dar, mai ales loial: Akita Inu.
Și pentru că am adus vorba de loialitate și suntem, măcar cu gândul, pe teritoriul Japoniei, mi-a venit în minte un haiku (poezie cu formă fixă, tradițional japoneză): „Un bătrân câine fidel/încet, gudurându-se lângă stăpânul lui/vor îmbătrâni împreună.” (H. van Rompuy)

Deschidere 2 pagini by VIATA FOTO

Mai bine de jumătate dintre rasele japoneze fac parte din categoria câinilor de tip Spitz sau „câini nordici”, care împart aceleaşi caracteristici fizice, cum ar fi urechile ascuţite, ciulite, cozile răsucite, două straturi de păr: cel de acoperire şi subpărul foarte des, precum şi forma triunghiulară a capului. Akita este cea mai mare rasă de tip Spitz şi una dintre cele şapte rase pur japoneze care a şi fost declarată monument natural.
Numele său vine chiar de la locul de origine, regiunea Odate, prefectura Akita din insula Honshu, nordul Japoniei. Această regiune este înconjurată din toate părţile de munţi aspri cu ierni geroase, creste înzăpezite şi veri umede. Peisajul muntos este completat de minunate păduri de cedru, câmpii întinse, dealuri, şi râul Yoneshiro, toate acestea reliefând frumuseţea ţinutului Akita. La început, Akita Inu a purtat denumirea de Odate Inu, dar numele i-a fost schimbat definitiv când rasa a fost declarată monument natural al Japoniei, în anul 1931.

În vremuri de legendă

Una dintre dificultăţile care ne împiedică să redăm cu acurateţe un tablou istoric al strămoşilor acestei rase este aceea că nu există vreun tratat care să conţină informaţii din perioada antică şi medievală care să facă referire la originile sale. Cu toate acestea, există dovezi arheologice datând din acea perioadă indicând faptul că, tipuri de câini similare ca structură şi talie cu Akita din zilele noastre, au existat cu mii de ani în urmă. Desene, picturi şi artefacte înfăţişând câini cu urechi ciulite şi cozi răsucite au fost descoperite în peşteri şi situri arheologice. În regiunea Tohoku din nordul Japoniei au fost descoperite rămăşiţe de câini de talie mare. În urma altor descoperiri arheologice efectuate în regiunea Akita s-a demonstrat faptul că locuitorii acelei zone se ocupau mai mult de vânătoare şi pescuit. Câinii erau folosiţi cu precădere la vânătoare, fiind denumiţi „matagi-inu” (ceea ce în traducere liberă înseamnă „câine de vânătoare”). Se pare că aceşti câini ar fi fost aduşi din Coreea, în urma invaziilor mongolilor. Războinicii mongoli au adus pe teritoriul Japoniei bronz, fier, o nouă cultură dar şi un nou tip de câine, de talie mare, cu urechi ascuţite şi coadă curbată.
Desene datând din perioadele Heian (794 – 894 î.Chr.) şi Kamakura (1185 – 1333 î. Chr.) înfăţişează câini de vânătoare cu trăsături asemănătoare rasei Akita Inu din zilele noastre. În unele desene sunt reprezentaţi câini similari cu Akita, îmbrăcaţi în robe de ceremonie, stând alături de stăpânii lor din înalta societate.

by VIATA FOTO 3

Shogunul câinilor!

Timp de multe secole, în Japonia, puterea era deţinută de Shogun, care domina şi controla cavalerii războinici. Din păcate, se pare că strămoşi ai rasei Akita erau folosiţi în anumite jocuri sângeroase care erau pe placul războinicilor acelor vremi. Dar, în perioada Shogunului Tsunayoshi (1680 – 1709) lucrurile aveau să ia o altă întorsătură. Pentru că Tsunayoshi era născut în Anul Câinelui, în 1687 acesta a instaurat un edict prin care proteja toate fiinţele vii, în special câinii. Edictul cuprindea reglementări stricte care menţionau clar că cine făcea rău vreunui câine urma a fi imediat executat. Iar fiecare câine va fi respectat, adresându-i-se titulaturile de Domn sau Doamnă („Oinusama” – domnul sau doamna câine). În curând, străzile din Tokio aveau să se umple de câini flămânzi şi fără adăpost. În aşteptarea unei soluţii prin care această problemă urma să fie rezolvată, au fost construite adăposturi în care erau ţinuţi circa 50.000 de câini. Nu există mărturii scrise despre ce s-a întâmplat cu aceştia după terminarea perioadei de domnie a lui Tsunayoshi, dar în anumite scrieri se face referire la haite de câini care atacau alţi căţei. Haitele erau descrise ca fiind alcătuite din doi până la 30 de câini, de talie mare, având cozile răsucite, similari cu Akita aşa cum ne este înfăţişat astăzi. Ca urmare a edictului său, Tsunayoshi este cunoscut drept „Shogunul câinilor” dar şi primul care a stabilit un registru al acestora. În registrul denumit „kazukesho” erau notate culorile blănii (alb, roşcat, negru, negru tigrat, negru roşcat, etc.), talia şi caracteristicile fizice ale fiecărui câine.
În deceniile de dinaintea industrializării Japoniei, shogunatul Tokugawa (1603 – 1867) a izolat insula pentru a împiedica pătrunderea influenţei economice şi politice a Europei. În această perioadă sunt menţionaţi diferiţi câini de tip Spitz.
În 1850 a început industrializarea, astfel schimbându-se sistemul politico-economic japonez. Dar, o dată cu modernizarea, a apărut şi dorinţa de a deţine aur şi argint, de exemplu, ceea ce a dus la creşterea ratei furturilor şi chiar a crimelor. Din acest motiv, câinii de vânătoare – Matagi Inu – au început să fie antrenaţi pentru pază şi protecţie. Tot în această perioadă, Japonia a devenit un punct de mare interes pentru comerţul maritim. În peregrinările lor prin ţara Soarelui Răsare, negustorii europeni au adus pe teritoriul nipon mai multe rase de câini din Europa care, ulterior, s-au încrucişat cu Matagi Inu. Printre acestea, se numărau Mastifful, Dogul german, Saint Bernardul, Bulldogul. Chiar şi puternicul Tosa Inu a fost folosit la crearea unui câine cu abilităţi de luptă. La încrucişările care, în final, au dus la definitivarea rasei Akita, a fost folosit şi Karafuto, un câine cu blana lungă, din regiunile de sud ale zonei Sakhalin. Rezultatul încrucişărilor dintre Matagi Inu, câinii aduşi de europeni, Tosa şi Karafuto, a fost Akita Inu. În secolul al XIX-lea, Akita avea să devină un câine impunător, atletic şi curajos, dar caracteristicile de câine pur japonez protejate cu 200 de ani în urmă de Tsunayoshi aveau să fie schimbate.

by VIATA FOTO

Reabilitarea rasei

De-a lungul controversatei sale istorii, Akita a fost utilizat drept câine de luptă. La începutul perioadei Taisho (1912 – 1926) luptele de câini recăpătau amploare în regiunea Odate. În timpul unei scurte perioade (1915 – 1916), Akita a fost din nou crescut pentru această activitate, deloc plăcută. Durele competiţii puneau faţă în faţă două rase puternice: Akita şi Tosa. Pasionaţii luptelor de câini recunoşteau curajul şi forţa rasei Akita şi rezistenţa rasei Tosa. Lăsând la o parte sporturile sângeroase (pentru că, deşi fac parte din istoricul rasei, nu dorim ca firul acţiunii noastre să aibă o notă prea dură) trebuie să amintim că perioada Showa (1927 – 1989) a adus, din partea intelectualilor, o intensă mişcare de conservare a tradiţiilor japoneze, ceea ce a făcut să scadă popularitatea influenţei culturii din Vest. Cu doar câţiva ani înainte de începerea perioadei Showa, mai exact în 1920, dr. Shosaburo Watase, unul dintre iniţiatorii legii monumentelor naturale, a vizitat regiunea Odate pentru a studia rasa Akita. În această perioadă, rasa se afla în declin din cauza încrucişărilor care se făceau pentru crearea unui bun câine de luptă. Dr. Watase nu a reuşit să găsească niciun exemplar care să corespundă criteriilor sale, Akita nefiind menţionată ca monument natural. Cu toate acestea, dr. Watase a reuşit să insufle locuitorilor din Odate dorinţa de a păstra puritatea rasei. În 1927, Shigeie Izumi, primarul din Odate, a fondat organizaţia Akita – Inu Hozonkai (Akiho), al cărei singur scop era să păstreze valorile Akitei. Pe 30 august 1929 era publicat primul registru al rasei, care însuma 30 de exemplare. Pentru păstrarea calităţilor erau aplicate reguli şi proceduri stricte iar orice fel de încrucişări cu alte rase erau acum interzise. În iulie 1931, Akita a fost desemnat monument natural japonez.

Hachiko, sinonimul loialităţii

¶‘O‚̃nƒ`Œö

Pe 4 octombrie 1932, ziarele publicau un articol intitulat „Povestea emoţionantă a unui câine bătrân. Şapte ani a aşteptat întoarcerea stăpânului.” Aceasta era povestea lui Hackiko, un Akita născut în noiembrie 1923, în prefectura cu același nume. Acesta avea să devină cel mai faimos Akita din istoria Japoniei. Profesorul Eizaburo Ueno, de la Universitatea Imperială din Tokio, era un mare iubitor de animale şi întotdeauna îşi dorise să deţină un exemplar de Akita. Iar visul profesorului a devenit realitate atunci când un elev de-al său i-a dăruit un pui de Akita. Eizaburo a numit puiul Hachi, dar numele întreg este Hachiko („hachi” însemna „opt” iar „ko” însemna „duce” sau „prinţ”).
Foarte repede, Hachi s-a ataşat de profesor devenind nedespărţiţi. În fiecare dimineaţă, Hachi îl însoţea pe profesor la Gara Shibuya, urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aştepte în acelaşi loc din apropierea gării şi să se întoarcă împreună acasă. Cei doi şi-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara, deoarece suferise un atac cerebral la universitate. Hachi a continuat să-l aştepte pe profesor timp de… nouă ani. În fiecare zi a aşteptat întoarcerea stăpânului său dar niciodată nu şi-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâţi din tren. Prezenţa sa zilnică şi privirea fixă asupra trenului a atras atenţia celor care călătoreau frecvent şi care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceştia i-au adus alimente şi l-au hrănit pe durata aşteptării sale. Situaţia a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya. Loialitatea şi devotamentul l-au transformat pe Hachi în legendă şi erou naţional, iar în gara Shibuya a fost construită o statuie din bronz înfăţişându-l pe Hachiko. Se spune chiar că ziua morţii acestuia, 8 martie 1935, a fost declarată zi de doliu în întreaga ţară. Apariţia povestirilor despre Hachiko în presa acelor vremi, într-o perioadă în care rasa era la un pas de extinţie a avut un rol mai mult decât benefic pentru binele rasei, aceasta câştigându-şi o mare popularitate în rândul japonezilor.
Statuia originală a lui Hachiko a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial fiind topită şi folosită în producţia de armament. Dar în 1948 a fost construită o altă statuie care poate fi văzută şi astăzi, simbol al loialităţii, încrederii şi inteligenţei rasei Akita.

statuie

Câteva elemente de standard
Standard FCI nr. 255/02.04.2001
Aspect general: câine de talie mare, bine construit, bine proporţionat, diferenţierea sexelor este bine marcată; constituţie dură.

Proporţii importante
Raportul dintre înălţimea la greabăn şi lungimea corpului (de la articulaţia umãrului pânã la cel mai proeminent punct al fesei) este de 10:11, femelele putând fi puţin mai lungi.

Comportament/Temperament
Akita este un câine calm, fidel, receptiv si docil.

Cap
Zonã cranianã: bine proporţionată în raport cu corpul; frunte latã, fãrã riduri, cu silon median marcat; nu prezintă pliuri;
Stop: marcat.
Regiune facialã:
Trufã: mare şi neagrã; la exemplarele cu roba albã se admite trufa de culoarea cãrnii.
Bot: moderat de lung şi puternic, uşor tronconic, fãrã a fi ascutit; punte nazală dreaptã.
Danturã puternicã, muşcãturã în foarfecã.
Buze strânse.
Obraji moderat dezvoltaţi.
Ochi: relativ mici, aproape triunghiulari, uşor oblici, moderat distanţaţi, de culoare brun cât mai închis.
Urechi: relative mici, groase, triunghiulare, uşor rotunjite la vârf, ascuţite si înclinate cãtre înainte; moderat distanţate.
Gât: gros şi musculos, fără salbă, proporţionat faţã de cap.
Corp
Spate: drept şi puternic.
Zonã renalã: latã şi musculoasã.
Piept: adânc, stern bine dezvoltat; coaste moderat rotunjite.
Abdomen: bine ridicat.
Coadă: prinsã sus, rulatã pe spate; dacă este întinsă în jos, vârful ei aproape atinge punctul jaretului.
Membre
Membre anterioare: umeri moderat înclinaţi şi dezvoltaţi; aplomburi drepte; antebraţ drept, cu osaturã puternicã.
Membrele posterioare: bine dezvoltate, puternice, moderat angulate.
Labe: groase, rotunde, cu degete bine strânse şi arcuite.

Mişcare elasticã si puternicã.

Roba: pãr de acoperire tare, cu fir drept; subpãr suplu şi dens; greabãnul şi crupa sunt acoperite cu un pãr ceva mai lung; cea mai mare lungime a firului de păr este pe coadã.
Culori: roşu – portocaliu, culoarea susanului (roşu portocaliu cu vârfuri negre), tigrat şi alb; cu excepţia albului, toate culorile de mai sus trebuie sã prezinte ceea ce se numeşte “urajiro”, adicã alb pe lateralele botului, pe obraji, sub mandibulã şi pe gât, pe piept, pe abdomen, pe faţa inferioarã a cozii şi pe feţele interne ale membrelor.
Înãlţimea la greabãn: masculi – 67 de cm., femele – 61 de cm. La ambele sexe se admite o tolerantã de ±3 cm.
Defecte: orice abatere de la cele menţionate anterior constituie un defect fiind penalizat în functie de gravitate.
– masculi efeminaţi sau femele cu aspect masculin;
– prognatism;
– dantură incompletă;
– limba pãtatã;
– ochi de culoare deschisã;
– coadã scurtã;
– câini sperioşi;

Defecte eliminatorii:
– urechi care nu sunt ascuţite;
– coadã atârnândã;
– pãr lung;
– mascã neagrã;
– pete pe fond alb.

N.B.: masculii trebuie sã aibã douã testicule, normal dezvoltate şi complet coborâte în scrot.

DSC05896

DSC08221

logo pet foto - Copy

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *