Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

Plus 50, plus 78. Ne-am făcut un scop din a căuta fericirea. Și o căutăm atât de înverșunați, încât trecem zi de zi pe lângă ea. O călcăm în picioare, o ignorăm, o refuzăm. Nu știm că e ea. Începem o zi, și încă o zi, uitându-ne după colț, doar doar ne va ieși în cale. Ea, fericirea. Avem impresia că se ascunde în spatele zâmbetului partenerului de viață, că stă pitită în bunătatea prietenilor, că s-a furișat printre teancurile de bani sau că doarme, la căldurică, într-o cutie cu bijuterii scumpe. E atât de-aproape și noi suntem prea orbi și prea ignoranți să ne dăm seama că fericirea e în noi, în sufletele și gândurile noastre.

Fericirea nu a fost și nu va fi nicicând sinonimă cu bogăția materială. Fericirea e o stare de bine, de confort emoțional, creată de noi, prin noi, indiferent de conjunctura în care ne aflăm. Când ești fericit cu tine însuți, prietenos cu propriul eu, atunci poți spune că nu mai ești orb și o poți privi în ochi. Pe ea, pe fericire.
La noi în casă se-ascunde o comoară. Nimeni din exterior nu râvnește la ea. Sau poate… Avem 148 de kilograme de fericire. Da, o măsurăm în emoții, sentimente și kilograme. Ne unesc 20 de kilograme de fericire și… blană! De la ele avem multe de câștigat. Suntem încă la nivelul ”beginner”. Dar am învățat să fim fericiți!

*Nosy se bucură de fiecare dată când eu sau Andrei venim acasă. Când ne vede intrând pe ușă vine la noi, toată un zâmbet. 🙂 Azi, în timp ce o alinta, Andrei a rebotezat-o ”20 de kilograme de fericire și blană”. Așa să-i rămână numele!

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share