Bomba și fitilul

Little mouse, where is your little house?

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Here is the door,
Under the floor!

La sfârșitul anului trecut, familia noastră se mărise. Nu câștigase în greutate și nici cardurile nu se burdușiseră cu bani. Alta era pricina. Poate că poveștile cu șoareci pe care le-am tot citit copiilor sau faptul că stăm la buza lizierei – unde ne bate broasca cu laba-n geam și popânzoii se cred la ei acasă – l-au făcut pe musafir să ni se alăture.little mouse

Într-o după amiază de început de decembrie 2014, îl aud pe Andrei cum mă strigă din baie: „Mickyyyy, mai avem un animăluuuuț!” I-am zis să termine că nu am chef de scârboșeniile lui și nu vreau să știu ce animăluț a procreat cât timp a stat pe tron. „Măi femeie, nu glumesc! L-am văzut când a ieșit de sub budă și s-a ascuns sub cadă.” a glăsuit bărbatul în timp ce ieșea victorios pe ușa de la baie. „E așa de drăguuuț. Mic și gri. Eu zic să-l păstrăm.” a continuat entuziasmat. A reușit să-mi curmeze piuitul. Nici nu m-am isterizat, dar nici nu m-am bucurat. Pe bune, cine s-ar bucura să știe că are un șoarece în casă? Am căzut de comun acord să-l capturăm prin metode blânde și să-l eliberăm în habitatul natural.

Zis și făcut! Am pregătit o capcană clasică, cu celebra nucă susținătoare de castronel sub care se află bucățele de șuncă menite să ademenească și pe cel mai scarandiv guzgan. A trecut o zi, au trecut două… Scărița din dressing o mutasem la budă, căci mi se zburlea părul pe șiră la gândul că, în timp ce împărățeam lumea, ză maus ar fi putut să se plimbe nestingherit pe la picioarele mele. Așa că îmi cocoțam picioarele pe scăriță, și eram atentă la orice… chițăit.

Când am auzit pentru prima dată sunetul castronului lovind gresia veche și rece, am năvălit în baie, curioși să-l vedem pe Maus (soră-mea ne întreba de-o sută de ori pe zi: L-ați prins pe Maus? Că nu mai calc pe la voi până nu scăpați de el!) Dar șoarecul nostru avea puteri supranaturale că fugise cu prada. Vreo trei zile n-am mai știut de el. Apoi, într-o noapte…

Eu dorm iepurește. Orice s-ar petrece afară sau în locuință ajunge la urechea mea (nu aud decât cu una, dar aud BINE). Și am auzit-o pe Nosy cum adulmeca insistent pe sub canapea. Ziceai că e un aspirator, nările i se dilatau înghițind aerul din jur iar când expira se auzea un ușor vâjâit. Din când în când mai râcâia timid pe pardoseală. Lângă mine, Andrei sforăia satisfăcut. Îl împing ușor și-i șoptesc: ”Andrei, Nosy miroase!” Răspunsul – oferit cu voce somnambulică – nu a întârziat să apară: ”Păi miroase dacă n-o speli!” Să pice cerul pe mine și alta nu. Maus și-a lărgit teritoriul, se plimbă nestingherit prin casă agresându-mi câinele, și trăsnitul familiei are glume-n program la trei dimineața. ”Trezește-te că șoarecul a ajuns pe sub canapea!” „A ajuns pe naiba, nu mai avem niciun șoarece…”

Până nu a auzit-o pe Nosy sniffuind de zor în sufragerie, nu s-a ridicat din pat. Când în sfârșit a făcut-o, mi-a adus câinele în dormitor (la insistențele mele, căci mi-era frică să nu halească rozătoarea) și a mutat canapeaua. ”Săracuuuuul, ce speriat e! Hahaha, i-a furat două crochete lui Nosy, s-a gândit s-o pună de-un ospăț.” În fine, cât s-a fâțâit Andrei în jurul crochetelor, Maus a tulit-o în baie. Din seara aceea nu am mai auzit niciun semn de la el și uite că au trecut trei luni. Nu ne-am dat seama nici azi pe unde a venit și pe unde a plecat. Plăsmuire a imaginației noastre nu este căci eu l-am auzit, iar Andrei și Nosy l-au și văzut.

Când Maus intrase în casa noastră tocmai începusem să le citesc copiilor din clasa a II-a ”Tumtum și Nucșoară” de Emily Bearn, o poveste foarte simpatică cu și despre șoareci, despre care am să vă spun și vouă câte ceva pe 19 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Povestitului.

 

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

3 comentarii

  • Alexandra Mihalyfalvi

    Haha, nu stiu daca ti-a zis Andra, dar am avut si eu un Maus acum cateva luni – asta cu doua pisici in casa (niciuna nu s-a prins de existenta lui). Eu il aveam in camara, a ros toate pungile pe care le-a gasit si nu s-a prins in nicio capcana – ba, mai mult, ne-a si persiflat, furand mancarea dintr-una. Dupa ce am facut curat in camara si nu l-am gasit, am zis ca a plecat pe unde a venit. Dupa doua saptamani, ma duc in camara si aud un fasait. Inchid repede usa, ma duc la tata si-i spun, tata zice ca-s nebuna, dar ca sa scape de gura mea, vine si se uita.
    Cand facusem curat, nu ne-am uitat intr-o cutie in care se aflau vasele mele „zestre” ( :)) ), pentru ca am zis ca iesea el de acolo daca se mai afla in camara. De unde…deschidem cutia, toate ziarele in care erau impachetate farfuriile erau facute mici, mici. Descoperim si un ambalaj de biscuiti Milka cu ciocolata (a fost boier rozatorul, d-asta nu mai punea botul la capcanele noastre) si, cand a deschis taica-miu cutia cu pahare, tanana….isi facuse al nostru culcus intr-unul din ele (as putea spune ca a avut sase camere la dispozitie; cine se mai lauda cu casa cu 6 camere astazi ?!).
    Din fericire, nu l-a scapat prin casa si l-a dus in parcare. Acum, in parcare sunt vreo 20 de pisici, nu stiu daca a trait sa le povesteasca mostenitorilor…

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *