Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

Astăzi este Ziua Internațională a Poeziei. Pentru că nu sunt o poetă și nu m-am considerat niciodată suficient de talentată ca să încheg o poezie drăguță, m-am gândit să îți prezint un poem drag sufletului meu, extas din cartea Virginiei Wolf: ”Flush, câinele poetei” (apărută în România mulțumită minunatei doamne Adelina Patrichi).

Pe site-ul editurii Taj găsiți această carte, pe care eu o păstrez cu sfințenie printre bijuteriile din biblioteca personală. Avem de-a face cu o ”naraţiune clasică şi curgătoare, o poveste a vieţii şi iubirii dintre doi mari poeţi victorieni, văzută prin ochii simpaticului cocker Flush. Volumul, editat de Adelina Patrichi, cuprinde o prefaţă bine documentată, despre geneza romanului, despre Virginia Woolf şi importanţa animalelor în viaţa şi opera ei, despre asemănările între autoare şi personajul său, între soţii, părinţii, fraţii şi căţeii lor, despre destinul unic al poetei victoriene, despre iubirea marilor romantici pentru animalele lor.”

Lui Flush, câinele meu

de Elizabeth Barrett Browning

(Fragmente)

Vor spune despre tine mai întâi:

E câinele ce-a stat la căpătâi

Bolnavei, zi şi noapte, neclintit,

Păzind odaia-n umbre grele,

 Cu soarele ucis între perdele,

De strajă la patul celui istovit.

Rozele adunate în buchet

Se ofileau şi se stingeau încet,

Iar vântul şi razele de soare

Au plecat.

Dar câinele – el a rămas.

Ştia că-n beznă, după storul tras,

Iubirea stă în loc de lumânare.

Alţii ca el prin rouă şi prin iarbă

Prind urma, iepurii-i aleargă,

Pe pajişti însorite-n câmp deschis.

Doar el mi s-a târât şi s-a lipit

De-obrazul supt, livid şi adormit

Şi-n umbra casei a trăit închis.

Căţeii credincioşi sunt mulţi pe lume,

Ce fac orice de fluierul le-o spune.

Ei urcă dealul şi-n goană codru-l trec.

Ci doar acesta ascultat-a de-un oftat,

De-o vorbă stinsă dinspre pat,

De-un ţipăt suspinat şi vechi.

Şi când cădea o lacrimă ori două

Pe urechiuşa strălucind ca nouă

Şi-al meu suspin se înteţea, fricos,

Sărea, dădea din coadă, gâfâia

şi gudurat întreg se oferea

îngrijorându-se duios.

(…)

Şi-acest căţel, de-l cheamă ca să vină

Un glas prieten, farfuria plină,

Afară din odaia sumbră,

O, vino, hai! de-l cheamă-n libertate,

El temător va face-un pas în spate

Lipindu-se mai bine de-a mea umbră.

Iată de ce eu voi a-mi înălţa

Duios şi fără ironie oda mea

Acestui câine drag ce-l cânt!

Fii binecuvântat – spun şi m-aplec.

Eu creştetu-i ating şi mă întrec în a-l cuprinde veşnic în cuvânt.

Pentru că atâta mă iubeşte el,

Mai mult decât iubeşte alt căţel

Al său stăpân – de-i doamnă ori e domn –

Voi a-i înapoia şi eu iubirea mea,

Mai mult decât primeşte-un câine altundeva,

Unde-l iubeşte doar un simplu om.

sursa: https://editurataj.wordpress.com/author/editurataj/

sursa: https://editurataj.wordpress.com/author/editurataj/

ELIZABETH BARRETT BROWNING (1806-1861) a fost o renumită poetă victoriană, cu o popularitate imensă, cunoscută azi mai ales pentru volumul de versuri „Sonetele unei portugheze“, surprinzând dragostea ei pentru poetul englez Robert Browning. Structura complexă a versurilor ei a fost modelul folosit de Edgar Allan Poe în obsesivul său poem „Corbul“; Poe i-a dedicat întregul volum de poezii care îl conţine, declarând despre lirica ei: „Nu poţi concepe ceva mai măreţ.“

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share