Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 11 minute.

*text din 2015 – prima ediție a evenimentului

Viața noastră este o poveste și la fel sunt și rândurile care urmează. ”A fost odată” este echivalentul venirii noastre pe lume, a momentului în care suntem însoțiți doar de puritate. Dar gata cu filozofia și să lăsăm loc poveștilor frumoase să-și spună pildele.

A fost odată ca niciodată un om. Unul bun și drept în fața sa și a celor de lângă el, sincer cu sine și cu ceilalți, ”de treabă” cum ar spune unii, un om plămădit dintr-un aluat bine dospit.

Și într-o zi, când găsise și omul un moment de răgaz pentru a-și limpezi gândurile, își dădu seama că sie își era suficient, prea suficient. Era momentul când trebuia să împartă și altora din prea plinul sufletului său. Zis și făcut. A început omul nostru să fie mult mai atent la nevoile celor din jur, și-a ascuțit simțurile și a reușit să perceapă chiar și strigătele mute sau privirile disperate. S-a implicat fără să stea mult pe gânduri în acțiuni menite să-i scoată din necaz pe alții mai năpăstuiți decât el, și-a alăturat gândul cel iute în procesul de naștere al unor idei valoroase care au stat la baza unor proiecte de succes. Omul a început să-și creeze un alt sistem de valori, centrat pe puterea de a schimba lumea. Și nu era singur, mai erau alții ca el. Iar în timp au început să li se alăture din ce în ce mai mulți. Din om, devenise Om și își hrănea sufletul și mintea cu bucuria reușitelor sale. Înțelepții l-au chemat la ei și l-au uns ”cavaler al bunătății și al prieteniei” dându-i numele de Voluntar. Așa l-am cunoscut și eu, i-am îmbrățișat credința și acum mergem împreună prin lume cu scopul de a o schimba în mai bine.

Și-am încălecat pe-un gând bun, vă salut și-mi văd de drum. (n.a. Nu plecați din fața paginii pentru că Povestea Omului Voluntar atrage după sine multe povești interesante. Iar una dintre ele, cea mai recentă la care am luat și eu parte, urmează chiar acum)

8 ore peste program în compania Omului

Când mintea și sufletul sunt pe aceeași lungime de undă, liniștea și reușita îți sunt asigurate. Dar când mai multe minți gândesc la unison, și tot atâtea inimi bat în aceeași direcție, lucruri minunate prind contur, proiecte mult râvnite se materializează, zâmbetele revin pe chipurile încordate și totul în jur capătă culoare. Așa mi-am imaginat că va fi evenimentul ”8 ore peste program pentru o cauză bună”, un eveniment organizat de Fundația Comunitară Prahovă. Iar imaginația mea nu s-a înșelat. Evenimentul a fost unul foarte reușit și sunt mândră că am făcut parte din el.8 ore peste program

Cum? Cu ce scop? Pentru cine?

Sunt novice în lumea voluntariatului. Doar de trei ani încoace mi-am pus, periodic, mintea, sufletul și timpul în brațele celor care au nevoie de ele. Dar pot spune cu mâna pe inimă că orice acțiune care are drept scop a-i face pe cei care au nevoie fericiți sau măcar mulțumiți, mă recompensează așa cum nicio comoară (materială) din lume nu va putea s-o facă vreodată. Seneca spunea că ”O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge.” Vreau să adaug la vorbele înțeleptului și că o parte din timp se donează. Eu asta am făcut la evenimentul ”8 ore pentru o cauză bună”. Împreună cu alți voluntari dedicați și focusați pe rezultate pozitive, am donat timp pentru trei cauze foarte interesante care au avut legătură cu urbea în care trăiesc: Ploiești. Pentru noi, voluntarii, pentru organizatori, pentru cei care și-au înscris proiectele în program, ziua de 27 martie a avut… 27 de ore! Marcel Proust spunea că ”zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om.” Dacă ceasul și-a păstrat intactă secunda, noi ne-am dilatat clipa și am prelungit timpul, cu chef de muncă și dorința de a ajuta.

Cum am ajuns la acest eveniment? Izabela Alexe, minunata reprezentantă a Fundației Comunitare Prahova, m-a asigurat că pot fi de folos uneia dintre cauzele înscrise în program. Nu am stat pe gânduri și am spus ”Da!” pentru că am simțit că va fi o experiență de neuitat.

Cu ce scop s-a decis că e necesar să… stăm peste program? Omul, prin natura lui, are o latură să o numim „mai plângăcioasă”. E adevărat, ne place să ne lamentăm: când ne ține șeful peste program, sau când trebuie să facem ore suplimentare când avem un proiect de predat și-am rămas în urmă, etc. Sunt situații între situații. Statul peste program la locul de muncă nu este pe placul multora dintre noi. Dar dacă ni se propune să stăm peste program într-un scop caritabil, dacă suntem solicitați pentru o acțiune de voluntariat lucrurile se pot schimba. Se pare că atunci când angajații se implică în acțiuni de voluntariat cu impact, devin cu 78% mai puțin stresați, cu 76% mai sănătoși și sunt mai motivați la locul de muncă. Acum, serios, cine nu-și dorește mai multă sănătate, un plus de motivație și cât mai puțin stres?8 ore peste program

Pentru cine am stat peste program? Am primit și am privit ”8 ore peste program pentru o cauză bună” cu bucurie, cu emoție, întrebându-mă dacă mă voi descurca să duc la bun sfârșit provocarea în care m-am implicat. M-am bucurat când am aflat că o AEGEE Ploiești, o organizație studențească europeană interdisciplinară, avea nevoie de ajutorul meu. AEGEE Ploiești este prezentă de cinci ani în orașul nostru, fiind una dintre cele 250 de filiale din 40 de țări de pe tot cuprinsul Europei și singura de acest gen care este acreditată. Mi-a plăcut foarte mult că acești tineri minunați care fac parte din AEGEE promovează valori precum inovarea, entuziasmul, spiritul de echipă și performanța, propunându-și totodată să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor studenți, într-un cadru flexibil, bazat pe cooperare și respect reciproc. Până în acest an, AEGEE a adus în Ploiești un număr de 80 de studenți din Europa, studenți care s-au conectat preț de două săptămâni cu tot ce înseamnă România. Pe 27 martie, la ”8 ore peste program pentru o cauză bună”, AEGEE Ploiești a fost reprezentată de Cătălin Avram, un Om care pune suflet în ceea ce face și care-și dorește ca asociația pe care o reprezintă să nu ducă lipsă de fonduri atunci când trebuie, de exemplu, să le aducă un trainer studenților veniți în România prin programul Summer University. Împreună cu colegii mei voluntari i-am prezentat lui Cătălin câteva soluții nu doar despre cum să strângă fonduri ci și despre cum să îmbunătățească vizibilitatea asociației în mediul on-line dar și în off-line, cum să relaționeze mai bine cu echipa sa, dar și cum să-și atragă noi membri și parteneri pe care să se poată baza.

Colegii de birou, aleși pe sprânceană!

Noi am lucrat de zor pentru îmbunătățirea AEGEE-ului dar în jurul nostru nu, nu a fost liniște: albinuțele au tot roit și au zumzăit croindu-și drum sigur în miezul problemelor celorlalte organizații înscrise în proiect. Este greu să vorbești despre această acțiune limitându-te doar la ce a fost la masa ta de lucru, în ograda ta, cum s-ar zice. De ce? Pentru că toți am mers în aceeași direcție, indiferent ce organizație am ajutat. Pe lângă AGEE Ploiești la eveniment au mai luat parte încă două asociații. Asociația Club Sportiv Roțile Schimbării – o organizație nonprofit, înființată în luna ianuarie 2013, în scopul integrării sociale a persoanelor cu dizabilități prin activități sportive. Asociația a fost reprezentată de Alexandra Olteanu, o persoană minunată și dedicată rolului pe care-l are în cadrul asociației. Împreună cu echipa de voluntari profesioniști, a fost gândit un plan de atac ce vizează strângerea de fonduri, informarea persoanelor cu dizabilități cu privire la drepturile lor și elemente cheie despre care, cu siguranță, vom auzi/citi în presa locală și națională.

A treia asocieție prezentă a fost Asociația pentru Educație Non-Formală care a apărut când două grupuri de voluntari au decis să își unească forțele pentru a răspândi educația non-formală și plăcerea de a voluntaria: “Șoriceii de Bibliotecă”  (încurajarea lecturii și educației sub forma celor mai distractive activități) și Learn2Include (proiect de animație socio-educativă realizat în Centrul “Raza de Soare” Băicoi și finanțat prin programul Tineret în Acțiune). Asociația a fost reprezentată de Cristina Mihalcea, un Om pe care-l admir de câțiva ani și pentru care am numai cuvinte de laudă. Cristina și ceilalți voluntari din cadrul AEN  fac lucruri minunate pentru copilașii instituționalizați, pentru aceste suflete private de căldura unui cămin dar care, în prezența oamenilor inimoși, (re)trăiesc momente de bucurie, mulțumire, fericire. Scopul pentru care AEN a fost prezentă la ”8 ore peste program” a fost realizarea unei strategii de strângere de fonduri cu ajutorul formularelor 230 pentru 2%. AEN a fost susținută de o echipă strong, o echipă care va continua să-i urmărească traiectoria și să o îndrume corespunzător.cristina mihalcea

Nu știu când au trecut cele opt ore peste program. Așa se întâmplă când ai alături OAMENI deosebiți, când te reîntâlnești cu amici dragi cu care ai ocazia nu doar să reînnoiești legături ci și să-ți canalizezi energia în aceeași direcție, când cunoști persoane care ți se lipesc de suflet, OAMENI simpli și inimoși alături de care e o plăcere să mergi prin viață. Cu ocazia acestui eveniment am realizat că Ploieștiul are un ajutor de nădejde: Fundația Comunitară Prahova – cea care ne-a adus pe toți împreună și a fost motorașul care a dat startul unei seri reușite.8 ore peste program

Povestea Omului Voluntar este atipică. Nu este o poveste care să urmeze tiparul clasic în care există personaje bune și personaje rele. Aici toate personajele sunt pozitive. Unul dintre ele, cel care ne-a adunat în juru-i este Izabela Alexe, reprezentanta Fundației Comunitare Prahova. Decizia de a alinia orașul Ploiești la evenimentul internațional 8 ore peste program pentru o cauză bună s-a bazat pe o mare încredere în comunitatea noastră. De-a lungul timpului, prin proiectele pe care le-am dezvoltat, am cunoscut oameni deosebiți în tot județul Prahova. Persoane, care pe lângă faptul că își doresc o schimbare, nu așteaptă pe margine, ci se implică pentru a face lucrurile să meargă. Când am auzit prima dată de conceptul evenimentului 8 ore peste program am văzut contextul ideal de a lucra împreună, cu inspirație și motivație, pentru a construi soluții reale pentru organizații care vor să ofere și să ajute mai mult. 8 ore peste program reprezintă o întâlnire la jumătatea drumului a profesioniștilor din aceeași comunitate, dar din medii diferite: persoane care lucrează în ONG-uri și au nevoie de expertiza și perspectiva oamenilor de business, persoane din mediul de business care simt nevoia să facă bine în mod gratuit pentru cei din jur. Lucruri magice se întâmplă când se pune pe masă întrebarea: cum putem face mai bine ceea ce facem? Atunci începem să construim împreună o comunitate mai puternică.” Mare adevăr grăiește Izabela, un adevăr care stă mărturie că lucrurile vor continua să se miște în aceeași direcție, cu aceeași motivație și același entuziasm.

VIDEO – Cum s-a văzut evenimentul prin ochii voluntarilor

Mi-a plăcut tare mult ziua de 27 martie 2015. Tare mult. Nu am simțit nici pic de oboseală. Am muncit cu spor, am zâmbit, am râs, am comunicat, am relaționat, m-am bucurat, am dăruit și am primit. Dacă ar fi să caracterizez printr-un singur cuvânt evenimentul ”8 ore peste program pentru o cauză bună” acesta ar fi PRIETENIE. Așa m-am simțit, ca într-o mare echipă de prieteni care a înotat împotriva curentului, și a ajuns la mal teafără și nevătămată, mai călită și mai hotărâtă, gata oricând să dea piept cu alte și alte valuri.

 Următoarea ediție „8 ore peste program pentru o cauză bună” va avea loc pe 31 martie 2017. Pentru mai multe detalii te invit să urmărești site-ul dedicat acestui evenimet: 

Homepage

 

 

 

 

 
Ti-a placut? Da mai departe!