Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Câinele de suport emoțional – mai mult decât un simplu animal de companie

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 11 minute.

 

Imaginează-ți următoarea situație: ești singur și cât se poate de pregătit să aluneci pe panta incertă a depresiei. Ai atâtea gânduri în cap și nu un bolovan, ci o întreagă aglomerare de stânci pe suflet, încât acea nenorocită senzație de sufocare pe care o experiementezi de ceva timp crește și crește și crește… Până acum ți-ai spus că ești bine, că treci peste orice singur, nu, nu e nevoie să vorbești cu nimeni despre problemele tale, că doar sunt ale tale, ce treabă au ceilalți cu ele. Amurgul înghite hulpav ultimele fărâmi de lumină și te aruncă în altă noapte în care ai atâtea gânduri în cap și nu un bolovan, ci o aglomerare de stânci pe suflet. Respiri adânc, dar plămânii nu primesc aer. De fapt ei primesc, doar că tu nu-l mai simți. Simți doar atacul de panică care stă la cotitură și te privește cu batjocură, iar tu îl lași să vină, să te domine, să-ți nădușească dosul palmelor, să-ți accelereze pulsul și să-ți ia suflul. Trece peste tine ca un amant grăbit care te zdrobește și tu nu poți, deocamdată nu poți să-l împiedici, habar nu ai cum să faci asta. Poți doar să-l recunoști și… cam atât.

Acum îl recunoaște și ea*. Simte când te pândește. Atunci, calmă și precaută se strecoară pe de-a-ntregul sub palmele tale care deja au început să transpire. Instictual îți treci degetele prin blana ei deasă. Faci asta preț de câteva minte, timp în care gândurile se opresc în loc, nodul din gât îl simți mai mic și uite că și plămânii primesc aer. Nu s-a urcat niciodată în pat până atunci, dar în acea noapte, doarme cu tine, te păzește. Se dă jos abia când soarele se străduiește să-și facă din nou loc pe cer. Te scanează cu privirea, adulmecă ușor cu trufa-n aer, mulțumită de rezultat și își continuă somnul la locul ei. Din ziua aceea, să tot fie vreo 10 ani de-atunci, ai știut că atâta vreme cât viața vă va lega destinele, ea va fi sprijinul tău emoțional, ea te va învăța cum să faci să-ți fie bine.

*Nosy

Câinele de suport emoțional

Câinele de suport emoțional e diferit față de un animal de companie obișnuit?

Cred că nu este cazul să vorbim despre cât de multe bucurii și beneficii pot aduce animalele în viețile noastre. Toate animalele, nu doar câinii. Mulțumirea de a le avea în preajmă, de a le îngriji și urmări comportamentul, de a fi alături de ele în cele mai importante momente si de a ne bucura împreună, sunt doar primele avantaje care-mi vin acum în minte.

Pentru aceia dintre noi care se confruntă cu anxietatea, pentru cei care nu își pot gestiona emoțiile și au frecvent atacuri de panică, prezența unui animal de companie este, în cele mai multe cazuri, reconfortantă: anxietatea este diminuată, tensiunea se reglează, la fel pulsul și respirația. Faptul că acel animal depinde de noi pentru a fi îngrijit corespunzător, ne motivează și ne pune la treabă nu doar în beneficiul lui, ci și în al nostru. Plimbările cu câinele prin parc sunt un bun motiv de socializare cu alți oameni, dar și de mișcare, iar după cum bine știm, mișcarea face bine nu doar trupului, ci și sufletului. Cu el alături nu ești singur.

Din păcate, noi, românii, suntem la început în tot ceea ce înseamnă câini ghizi, câini de terapie și de suport emoțional. Există oameni pasionați, instructori canini, etologi, handleri, care pregătesc de ani de zile câini ghizi, utilitari și de terapie, însă ca mentalitate colectivă de acceptare a acestor câini, mai avem foarte mulți ani pentru a ne alinia cu alte țări, cu cele pe care ne place să le numim dezvoltate.  

Din fericire, există terapeuți și psihologi care îmbrățișează convingerea că un animal de companie poate fi o prelungire a parcursului tău terapeutic, un adjuvant uneori foarte necesar. Eu mă simt foarte confortabil cu psihoterapia psihanalitică, iar tarapeutul meu susține și încurajează prezența animalelor de companie, fie că este vorba de suport emoțional sau de un ajutor mai complex cum este cel acordat de câinii ghizi persoanelor cu diverse dizabilități.

Deși studiile realizate de-a lungul timpului nu au tras o concluzie clară în ceea ce privește diferențele concrete dintre un simplu animal de companie și unul de suport emoțional (ESA – Emotional Support Animal), îmi permit, din proprie experiență, să scot în față un aspect care, zic eu, fac diferența: temperamentul câinelui, combinat cu nivelul de obediență.

Un câine de suport emoțional ar trebui să fie calm, blând, docil și să execute un minimum de comenzi (șezi, culcat, așteaptă, aici) pentru că te va urma în locuri precum mijloace de transport (chiar dacă vorbim de mașina personală, și acolo e indicat să fie cuminte), în locații de cazare sau în diverse instituții. Un câine zbanghiu, care nu stă locului o secundă, darămite să stea culcat, nu doar că te va agita mai rău, dar nu va fi acceptat la un hotel/pensiune, de exemplu.

Mă întorc la exemplul personal și o descriu pe Nosy ca fiind câinele de suport emoțional ideal: foarte blândă (nivel zero de agresivitate), transmite și celor din jur din calmul ei, ascultătoare atunci când i se dau comenzile de bază, prietenoasă cu alți oameni/animale, extrem de curată și ordonată (în ultimii ani am stat la zeci de hoteluri și pensiuni care nu doar că au acceptat-o, dar ne-au rugat să ne revenim cu ea oricând dorim), foarte liniștită în mijloacele de transport (Nosy a mers cu autoturismul, autocarul, microbuzul, trenul, vaporul, telegondola, telecabina, avionul).

”La povești cu Nosy” – Club de lectură pentru copii – https://mihaelaistrate.com/2016/11/08/o-altfel-de-educatie-nonformala/

Câine de suport emoțional = Câine de terapie = Câine ghid?

Nu! Nu putem pune egal între ei, pentru că avem de-a face cu trei joburi diferite. Câinele de suport emoțional nu presupune o educație aparte, trebuie doar să aibă un temperament ca cel descris mai sus, în vreme ce un câine de terapie și un câine ghid, pe lângă un temperament extraordinar, trebuie pregătiți pentru obținerea unui atestat.  

Deși timp de mai mulți ani Nosy a lucrat cu copiii în cadrul programului ”La povești cu Nosy” (după modelul englezesc ”Reading for dogs”), desfășurat la Centrul Educațional Cursuri Copii Ploiești, a făcut-o tot din postura de câine de suport emoțional, nefiind instruită pentru a deveni câine de terapie ”cu acte” – deși avea toate atuurile necesare. Chiar și așa, ceea ce a făcut de-a lungul timpului, nu doar pentru mine, care sunt zi de zi în preajma ei, ci și pentru ceilalți care s-au bucurat de blândețea și calmul său, rămâne de neuitat.

Nosy în Africa. De ce? Cum? Când?

Până să ajung în Africa, permite-mi să fac un ocol prin frumoasa noastră Bucovină și să mă opresc la salina Cacica. De fiecare dată când plecăm în concediu sau chiar dacă e vorba despre un weekend, nu stăm locului, ci hălăduim pe coclauri. Așa se face că am ajuns, într-o după amiază de toamnă, zgribuliți sub ploaia mocănească ce ne însoțea de la primele ore ale dimineții, la salina Cacica, despre care Andrei, partenerul meu, a spus că  ”e de văzut”. Și când zice Andrei că ”e de văzut”, apăi e musai să-i respecți spusele, căci vei avea doar de câștigat.

Cu Nosy pe lângă noi, am pornit înspre ceea ce mie mi se părea o locație desprinsă din Evul Mediu. Am aflat atunci că, pentru a vizita interiorul Salinei – care, apropo, se bucura și de o Sală de dans, pe lângă cea de sport – ”Trebuie să coborâți 192 de trepte vechi, din lemn de brad, destul de alunecoase, dispuse în spirală, într-un loc destul de strâmt, cu tavan aplecat….” Nu o mai auzeam pe doamna de la bilete, palmele deja mi se umeziseră, inima-mi bătea să iasă din piept, starea de leșin se instala încet și sigur. Îmi amintesc că am întrebat-o dacă cineva cu claustrofobie ar putea să coboare și mi-a răspuns că toți cei care s-au plâns de această problemă nu au coborât nici 100 de trepte, că s-au și întors.

Între timp, Nosy se proțăpise în ușa care dădea înspre treptele (groazei din capul meu) și adulmeca aerul umed și sărat. I-am spus lui Andrei că nu vreau să intru, că deja mi s-a făcut rău, că voi proceda și eu la fel ca ceilalți cu claustrofobie care s-au întors, ba chiar voi fi mai cu moț decât ei, și nici nu voi îndrăzni să calc pe vreo blestemată de treaptă. Apoi am văzut-o pe ea că n-avea de gând să se miște de lângă ușă. E clar, venise să exploreze salina, și nu se urnea din loc, oricât încercam eu să-i trag lesa.

Încurajată de Andrei și cu Nosy alături, am tras aer în piept și am început să cobor. Nosy era ca la ea acasă, zburda pe treptele pe care eu abia pășeam pentru că erau destul de umede și, mi se părea mie, nesigure. Pe la jumătatea lor, pereții împrejmuitori se apropiau atât de tare încât senzația de sufocare devenise parte din mine. M-am oprit încercând să respir calm, deși 90% eram determinată să fac cale-ntoarsă, dar m-am uitat din nou la ea și am văzut-o cu câtă curiozitate adulmeca în jur. Mi-am zis că asta e, dacă se prăbușește blestemăția peste noi, măcar suntem toți trei, ah, avem și o sticlă de apă în rucsac, e bine, ne hidratăm sub dărâmături…

Am mai coborât un minut, două și-am început să intrăm, rând pe rând, în galeriile spațioase: două capele, Sala de dans, Muzeul Sării. Peste încă cinci minute, uitasem și de mama claustrofobiei și valsam cu Nosy prin Sala de dans, în vreme ce Andrei ne privea fericit. La întoarcere, spațiul îngust și întunecos unde sunt amplasate treptele nu a mai fost o problemă.

Un lucru e cert: în lipsa lui Nosy nu aș fi coborât. Singura Salină în care mai intrasem era cea de la Slănic, unde am coborât cu microbuzul acum câțiva ani, împreună cu alți colegi, când am ajutat la arbitrarea Campionatului Mondial de Micromodele. Spațiul deschis de acolo nu mi-a creat probleme, deci nu mi-a activat claustrofobia.

Câinele de suport emoțional

În urma experienței de la Cacica, mi-am dat seama că, dacă o am pe Nosy alături, aș putea să fiu în regulă și în timpul unui zbor mai lung cu avionul, deci ar exista o posibilitate de a face sărbătorile alături de Andrei, în Kenya, și să îmi prelungesc șederea până înspre primăvară (avantajele de a fi freelancer – poți lucra de oriunde!)

Câinele de suport emoțional

Documentându-mă pe tema plecării, am aflat că, în baza recomandării terapeutului meu, printr-o scrisoare medicală, există șansa ca Nosy să mă însoțească în cabină. Așa a început căutarea companiei care să accepte câinele de suport emoțional la bord, iar singurii care ne-au fost alături în acest sens și ne-au facilitat reușita călătoriei, au fost minunații oameni de la Qatar Airways.

Câinele de suport emoțional

Nu a fost un zbor ușor – lipsa deținerii controlului îmi este încă destul de derutantă, senzația de claustrare a fost acolo, ca o umbră gri – dar am fost amândouă, iar ea s-a comportat de parcă ar fi fost acasă și-ar fi tras un pui de somn în propiul culcuș. Ne-am ținut una de alta la decolare, turbulențe și aterizare, ea trezită din somn și dornică să ațipească din nou, eu cu gândul că asta e, s-a dus pământul de sub picioare, s-a dus și mama lui de control. Bineînțeles că Nosy s-a lăsat admirată, lăudată și mângâiată de toți cei care au fost fermecați de blândețea ei. Încă ne dezmeticim după călătorie, nu ne vine a crede că suntem aici și luăm lucrurile pe rând și cu răbdare, că-s toate noi și diferite.  

Plecatul într-o călătorie mai lungă împreună cu animalul de companie, indiferent că vorbim de transportul cu mașina proprie, tren sau avion, presupune niște pași de respectat, pe care îi voi detalia într-un articol separat pentru că sunt amănunte care țin de actele necesare deplasării și detalii care privesc sănătatea animalului, cele mai importante din punctul meu de vedere.

Dacă ai întrebări pe marginea subiectul bătătorit până aici și crezi că te pot ajuta, lasă-mi un mesaj pe pagina pe facebook sau un email (wolfmediatails@gmail.com), îți răspund cu mare drag. În loc de concluzie, vreau să mai punctez două chestiuțe: unu – nu toate dizabilitățile sunt vizibile și doi – deși toate animalele sunt minunate și ne fericesc viețile, nu toate se încadrează în categoria ESA – Emotional Support Animals.

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *