Pe tărâmul fantomelor înfometate – 30 de citate semnate Gabor Maté

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 15 minute.

Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței – o carte pe care nu am citit-o cu lejeritate, căci pentru mine dependența este subiect greu, adânc, cu care am trăit aproape toată viața. Din fericire, cartea lui Gabor Maté, a cărei lectura am tot amânat-o până acum vreo lună, a făcut lumină și pe poteca mea. Deși înțelegeam unele aspecte care declanșează dependența (nu contează că vorbim despre dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc, mâncare sau cumpărături), nu reușeam să mă conectez cu explicațiile științifice despre ce se întâmplă în creierul unui dependent. Pe tărâmul fantomelor înfometate este scrisă și structurată de așa manieră încât textul se face lesne priceput, explicațiile sunt digerate și de neofiți în ale psihologiei, căci Gabor Maté, în stilul său calm, personal, direct și super explicit, se strecoară cu abilitate printre rânduri, ne ia de mână și ne ghidează, ne glăsuiește fără exprimări pompoase cum stă treaba cu dependența.

Scriam în articolul Când corpul spune nu – 20 de citate din celebra carte a lui Gabor Maté că nu intenționez să fac o recenzie a cărții – au făcut-o alții înaintea mea, internetul abundă în recenzii despre lucrările lui Gabor. Nici acum nu vreau să mă lungesc cu vorba, ci doar să îți recomand Pe tărâmul fantomelor înfometate ca fiind o carte pe care ar fi bine să o citești dacă ești aparținătorul unei persoane dependente, dacă ai un prieten drag sau un membru al familiei care se confruntă cu astfel de probleme sau dacă pur și simplu ai chef, stare și timp să studiezi mai în amănunt acest subiect.

Când vom pricepe că există o strânsă legătură între traumă (aici recomand filmul The Wisdom of Trauma) și dependență, vom fi cu un pas mai aproape de înțelegerea celei din urmă. Din păcate, în România, foarte multe familii se confruntă cu această problemă. Spun familii pentru că atunci când o persoană din interior – că e părinte, copil, frate, soră – , suferă din pricina unei dependențe, întreaga familie este aruncată pe panta disperării. Potrivit ALIAT – Asociația pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor, în țara noastră, tulburările datorate consumului de alcool sunt cu peste o treime mai mari decât în UE. La noi în bătătură, peste două milioane de persoane consumă alcool în exces, peste 70% dintre cazurile de violență în familie și jumătate dintre gesturile criminale sunt cauzate de băutura în exces. Plus că 100 de români (dar bănuiesc că numărul este mai mare) mor anual din cauza alcoolului.

Dependența de alcool nu este singura problemă, însă e una cu care mulți dintre noi suntem familiarizați. Pentru familie, gestionarea traiului alături de o persoană dependentă reprezintă o provocare imensă. De aceea, cartea Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței reprezintă un sprijin real pentru familiile care se confruntă cu astfel de probleme. Nu spun că citind-o cap – coadă vei putea să schimbi persoana dependentă din viața ta, dar cu siguranță o vei înțelege, o vei accepta și vei știi ce ai de făcut în ceea ce te privește și în ceea ce o privește.

Pentru mine, Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței este o carte de ținut aproape, de deschis – citit – recitit atunci când simt nevoia să o fac, este locul deștept de unde-mi extrag răspunsurile atunci când am dileme, un ghid prin viața plină de provocările generate de dependență.

30 de citate din cartea lui Gabor Maté – Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței

Mă cunoști și deja știi că citesc cu creionul în mână și agenda deschisă, deci e clar că am strâns o mulțime de citate preferate (pe unele le-am și caligrafiat). Notez aici 30 dintre acestea, cu speranța că-ți vor fi utile și, poate, te vor convinge să cumperi și să citești cartea (dacă nu cumva ai făcut-o deja 🙂 ).

”Dependențele își au întotdeauna originea în durere, fie aceasta evidentă, fie ascunsă în inconștient. Sunt anestezice emoționale. Heroina și cocaina, amândouă analgezice puternice, ameliorează și disconfortul psihologic.”

”Ne emoționează imediat un copil aflat în suferință, dar nu putem vedea copilul din adultul care, cu sufletul zdrobit și izolat, se prostituează pentru a supraviețui la doar câteva străzi distanță de locul în care ne facem cumpărăturile sau muncim.”

”În centrul TUTUROR comportamentelor dependente stă o durere. O au împătimiții de jocuri de noroc, dependenții de online, cumpărătorii înrăiți și dependenții de muncă. Poate că rana nu e atât de adâncă, iar durerea nu este atât de cruntă, și poate că e complet ascunsă – dar e acolo! Efectele stresului din primii ani de viață sau ale experiențelor ostile creează în mod direct atât psihologia adicției, cât și neurobiologia ei.”

”Nu ar trebui să subestimăm disperarea de a scăpa din temnița singurătății a unei persoane care se simte singură în mod cronic. Nu este vorba despre acea timiditate obișnuită, ci de un profund sentiment psihologic de izolare, experimentat din timpul copilăriei timpurii de către persoane care s-au simțit respinse de toți, începând cu cei în grija cărora se aflau.”

”Orice pasiune poate deveni o dependență; dar cum le deosebești? Întrebarea principală este următoarea: cine este la putere, persoana sau comportamentul ei? Este posibil să domini o pasiune, dar o pasiune obsesivă, pe care o persoană este incapabilă să o controleze, se numește dependență. Iar dependența înseamnă un comportament repetitiv în care o persoană este angrenată, chiar dacă știe că acest lucru îi face rău ei însăși, dar și altora. Felul în care arată din afară este total irelevant. Chestiunea principală este relația internă a unei persoane cu pasiunea și comportamentele legate de această pasiune.

Dacă ai îndoieli, adresează-ți o simplă întrebare: dat fiind răul pe care ți-l provoci atât ție, cât și altora, ești gata să te oprești? Dacă nu, atunci ești dependent. Și dacă ești incapabil să renunți la acel comportament sau să-ți respecți angajamentul atunci când promiți că o vei face, înseamnă că ești dependent.”

”Când suntem preocupați să ne îndeplinim propriile nevoi false, nu putem suporta să vedem nevoile reale ale celorlalți – cu atât mai puțin pe cele ale copiilor noștri.”

”Izolarea emoțională, neputința și stresul sunt exact condițiile care susțin neurobiologia adicției.”

”Pe scurt, drogurile nu transformă pe nimeni într-un dependent, la fel cum mâncarea nu transformă o persoană cu un apetit normal în una obsedată de mâncare. Trebuie să existe o vulnerabilitate preexistentă. De asemenea, trebuie să existe o sursă de stres semnificativ.”

”Eu cred că dacă privim cu mintea deschisă acest fenomen numit dependență, senzația de mister va fi înlocuită cu o apreciere a complexității sale. Mai mult ca orice, ajungem să admirăm caracteristicile minunate ale creierului uman și să avem compasiune față de cei prinși în mrejele dorințelor lor adictive.”

”Literatura de specialitate privește aproape în unanimitate dependența de droguri ca pe o afecțiune cronică a creierului și măcar acest lucru ar trebui să descurajeze tendința oamenilor de a judeca sau a pedepsi un suferind.”

”Pe scurt, sistemul opioid al iubirii/plăcerii/alinării suferinței esențial vieții este poarta de acces în creier a substanțelor narcotice. Cu cât este mai ineficient sistemul nostru chimic intrinsec de fericire, cu atât mai mult ne simțim constrânși să căutăm bucurie sau alinare în consumul de droguri sau în alte comportamente compulsive pe care le percepem ca recompense.”

”Dezvoltarea creierului în perioada intrauterină și în timpul copilăriei este factorul biologic cel mai important în a determina dacă o persoană va fi sau nu predispusă la dependență de substanțe sau la comportamente de dependență de orice fel, fie ele legate de droguri sau nu.”

”Știm că majoritatea adulților cu o dependență puternică și cronică de substanțe au fost cândva bebeluși și copii care au trăit în condiții de adversitate severă, care lasă o amprentă de neșters asupra dezvoltării lor. Predispoziția către dependență a fost programată în primii lor ani. Creierul lor n-a avut nicio șansă.”

”Nu doar că experiența din copilăria timpurie poate duce la o lipsă de substanțe ”bune” în creier, ci poate duce și la o supradozare periculoasă a altora. Privarea de prezența maternă și alte tipuri de neajunsuri din timpul perioadei postnatale și în copilăria mică conduc la cronicizarea nivelurilor ridicate ale cortizolului, hormonul de stres. (…) Capacitatea unui copil de a gestiona stresul psihologic și fiziologic depinde complet de relația acestuia cu părintele/părinții lui.”

”Traumele timpurii au consecințe și asupra modului în care ființele umane răspund la stres pe tot parcursul vieții, iar stresul are foarte mult de-a face cu dependența.”

”Trăsăturile caracteristice ale oricărei dependențe sunt compulsia, preocuparea, controlul defectuos, persistența, recidiva și dorința intensă (craving). (…) Toate dependențele, indiferent dacă au sau nu legătură cu substanțele, au în comun stări psihice cum ar fi dorința intensă și rușinea și comportamente precum înșelăciunea, manipularea și recidiva. La nivel neurobiologic, toate dependențele angrenează sistemele de atașament – recompensă și stimulare – motivare care, în schimb, nu mai sunt reglate de zonele din cortex destinate ”gândirii” și controlului impulsului.”

”Nu există dependență bună. Orice lucru pe care o persoană îl poate face este făcut mai bine dacă nu există niciun atașament adictiv care să-l polueze. Pentru fiecare dependență – nu contează cât de inofensivă sau de lăudabilă pare din afară – cineva plătește un preț.”

”Persoanele care nu pot găsi sau primi iubire trebuie să găsească substitute – și așa apare dependența.”

”Cu excepția cazurilor rare în care este vorba de o boală fizică, cu cât o persoană este mai obeză, cu atât ea a fost mai înfometată emoțional într-un moment crucial al vieții sale. (…) În mod invariabil, persoanele care mănâncă prea mult nu doar că au suferit pierderi emoționale în trecut, dar suferă în prezent unele privațiuni psihice sau sunt supuse stresului. (…) Epidemia de obezitate demonstrează un gol psihic și spiritual creat în centrul societății consumeriste. Ne simțim neputincioși și izolați, așa că devenim pasivi. Ducem vieți chinuite, așa că tânjim să scăpăm. În practica budistă, oamenii sunt învățați să mestece încet, conștientizând fiecare bucățică, fiecare gust. Mâncatul devine un exercițiu de conștientizare. În cultura noastră este exact invers. Mâncarea este mângâierea universală, și mulți sunt împinși să mănânce până la un fel de uitare psihologică.”

”Părinților stresați le este greu să le ofere copiilor lor o calitate specifică, necesară dezvoltării circuitelor de autoreglare ale creierului: calitatea sintonizării. Practic, sintonizarea înseamnă a fi acordat la stările emoționale ale altcuiva. Nu se pune problema iubirii parentale, ci a abilității părintelui de a fi prezent din punct de vedere emoțional în așa fel încât bebelușul sau copilul să se simtă înțeles, acceptat și oglindit. Sintonizarea este adevăratul limbaj al iubirii, canalul prin care un copil aflat în perioada de dezvoltare pre-verbală poate realiza că este iubit.”

”Credința ei era aceea că dacă emoțiile negative puternice, precum supărarea, rămân ascunse, copiii nu vor suferi efectele acesteia. Este adevărat că episoadele vizibile de ostilitate dintre părinți pot afecta copilul, însă la fel se poate întâmpla dacă supărarea și nefericirea sunt reprimate. Problemele emoționale nerezolvate devin ale lor. Cum mi-a spus un terapeut: copiii înoată în inconștientul părinților lor, la fel cum peștele înoată în mare.”

”Dependența sapă brazde adânci în cultura noastră. Mulți dintre noi suntem împovărați de comportamente compulsive, care ne fac rău atât nouă, cât și altora, comportamente de a căror toxicitate nu ne dăm seama sau pe care ne simțim neputincioși în a o opri. Mulți oameni sunt dependenți de acumularea de bogății. Pentru alții, atracția compulsivă este puterea. Bărbați și femei devin dependenți de consumerism, de statul, de cumpărături sau de relații fetișizate, ca să nu mai menționăm dependențele evidente și foarte răspândite, cum ar fi cele de jocuri de noroc, de sex, de mâncarea nesănătoasă și cultul pentru imaginea corpului tânăr.”

”În miezul fiecărei dependențe se află un gol care își are fundamentul într-o teamă extremă. Persoanei dependente îi este groază și detestă momentul prezent; se îndreaptă cu fervoare numai spre următorul moment, atunci când creierul inundat de efectul drogului dorit va trăi, pentru scurt timp, eliberarea de sub povara trecutului și de teama față de viitor – cele două elemente care fac prezentul imposibil de tolerat. Mulți dintre noi semănăm cu persoana dependentă în eforturile noastre ineficiente de a umple această gaură spirituală, golul din centru, unde am pierdut contactul cu sufletul nostru, cu spiritul nostru, cu acele surse de sens și de valoare care nu sunt accidentale sau trecătoare. Consumerismul nostru, cultura noastră obsedată de achiziții, de acțiune și înnebunită după imagine nu fac altceva decât să adâncească vidul, lăsându-ne și mai goi decât înainte.”

”Precursoarea dependenței este dislocația, potrivit lui Bruce Alexander, profesor de psihologie la Simon Fraser University. Prin dislocație el se referă la pierderea integrării psihologice, sociale și economice într-o familie sau într-o cultură; un sentiment de excluziune, de izolare și neputință. ”Doar persoanele dislocate sever și cronic sunt vulnerabile în fața dependenței”, scrie el.

”Pe scurt, procesul dependenței are loc în cazul persoanelor înstrăinate, al căror loc în context comunitar le-a fost perturbat, indiferent dacă au fost abuzați sau neglijați din punct de vedere emoțional. Sunt copii adaptați necorespunzător sau adolescenți orientați spre anturaj sau membri ai subculturilor supuși exploatării de-a lungul istoriei. Pentru a cunoaște adevărata natură a unei societăți, nu este suficient să privești realizările acesteia, așa cum le place liderilor. Trebuie să luăm în considerare și neajunsurile ei.”

”Viețile copiilor abuzați nu se termină atunci când sunt salvați – dacă sunt salvați, căci majoritatea nu sunt niciodată salvați. Mulți ajung adolescenți cu spiritul nevindecat, apoi oameni maturi cu privirea în continuare stinsă.”

”Libertatea în societate este măsurată de succesul pe care îl avem în a obține ceea ce ne dorim și este condiționată de statut și putere, de rasă, clasă și sex. Totuși, în lumea interioară a psihicului, libertatea înseamnă ceva foarte diferit. Este abilitatea de a alege bunăstarea spirituală și fizică pe termen lung, spre deosebire de dorințele noastre imediate. Lipsiți de această abilitate, orice discuție despre liberul-arbitru sau alegeri devine aproape fără sens.”

”În ciuda tuturor asemănărilor noastre, din momentul concepției suntem modelați de către alcătuirea noastră și de un set de experiențe de viață. Nu există doi creieri umani la fel, nici chiar cei ai gemenilor identici. Durerea unei persoane nu poate fi comparată cu a alteia și nu putem compara capacitățile a două persoane de a îndura suferința. Pe lângă factorii vizibili, mai există și multe alte elemente invizibile, subtile, care pot influența în mod pozitiv tăria psihicului nostru și a capacității noastre de a alege: un cuvânt frumos care ni s-a spus cu multă vreme în urmă, o circumstanță benefică, o relație nouă, o revelație, o amintire a iubirii, o deschidere subită spre credință. Persoanele care au învins o dependență severă merită să fie onorate și au multe să ne învețe, însă exemplul lor nu poate fi folosit pentru a-i condamna pe cei care nu au fost capabili să le calce pe urme.”

”Întorcându-ne la cuvintele lui Iisus: scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău (Matei, 7:5-7). Nu-i putem ajuta pe oameni dacă ne punem în poziția de judecători. Persoanele dependente, cu excepția celor câteva care sunt complet sociopate, sunt toate profund autocritice și dure cu ele însele. Sunt cu adevărat sensibile la judecățile pe care ceilalți le emit în legătură cu ele și răspund prin retragere și negare defensivă.”

”Persoanele dependente nu sunt prinse în dependență doar de către trecutul lor dureros și de prezentul neplăcut ci, în aceeași măsură, și de viziunea sumbră pe care o au asupra viitorului. Ele nu-și pot reprezenta o posibilitate reală de calm, o viață condusă de valori, nu de nevoi imediate de supraviețuire și de disperarea de a scăpa de suferința fizică și mintală. Ele sunt incapabile să manifeste compasiune față de ele însele și față de trupurile lor atâta vreme cât sunt privite ca niște proscrise, vânate ca niște inamici și tratate ca niște gunoaie umane.”