De-ale vietii

Jurnal de tura – 21-22 aprilie 2012/Muntii Bucegi

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 12 minute.

Daca ai un dor ce te framanta
Nu cata ca-i drum obositor
Hai, prietene, cu noi pe stanca
Pe cararile Bucegilor…”

Dupa cum planificasem cu ceva timp in urma, in week-end-ul 21-22 aprilie, cativa dintre membrii clubului de turism montan Revo Alpin, am plecat pe traseul Sinaia – Stana Regala – Piciorul Pietrei Arse – Piatra Arsa – Padina – Pestera Ialomita – Babele – Cantonul Jepi – Jepii Mari – Busteni. Da, stiu, pare lung, si chiar asa a si fost, dar am primit ajutor de la vreme, care nu ne-a lasat sa ne plangem nici de ploaie, nici de zapada, nici de prea multa ceata, frig sau alte fenomene nedorite. A fost o tura de dificultate medie, care ne-a pus pe fiecare la incercare, in care scopul principal a fost acela de a ne defini ca si grup. Am avut ocazia sa ne testam si rabdarea, si abilitatile de montaniarzi, instinctul de conservare dar si respectul pentru grup, si, poate cel mai important, sa aratam domnului Munte cat de mult il pretuim!

Ziua 1 – sambata, 21 aprilie 2012

Hotarasem sa ne adunam pe peronul Garii de Vest din Ploiesti, la ora 07.30, pentru a avea timp sa “facem prezenta”, sa cumparam bilete si sa asteptam cuminti, in gasca, personalul/regio 3001 de la 07:56, care, de-a lungul existentei sale a vazut atatia muntomani, de toate varstele, cu tot soiul de echipamente si care mai de care cu ale sale vise inaltatoare de cucerire. Dar nu vazuse muntomanii de la Revo Alpin, in toata splendoarea lor, asa ca, am facut eu prezentarile: Horia, Andrei, Claudiu, Calin, Stefan, Adrian, Daniel si fratele sau, Adi, Dan, Vali, Teodora, Corina, Irina, Maria, Andrada, Daniela si, subsemnata (Mihaela). In tren, timpul a trecut repede: mai o revizuire a echipamentului, mai o glumita, mai o gura de cafea … La 09.15 eram deja in Sinaia si, regrupandu-ne, am pornit-o agale catre Poiana Stanii/Stana Regala, spre drumul care duce catre Cota 1400, marcat cu banda albastra. Dupa ce am parcurs circa un kilometru se observa indicatorul la dreapta catre Stana Regala.

Situata la o altitudine de 1270 de metri, Stana Regala ne-a intampinat cu o pajiste de branduse cum nu mai vazusem niciodata pana atunci. O zona superba, incarcata de istorie, cu un peisaj unic in Bucegi. Am continuat drumul catre Piciorul Pietrei Arse, mergand ordonat, in monom, admirand in continuare brandusele, ghioceii si viorelele care ne salutau la tot pasul. Un pic mai sus, am observat ca Daniela nu era intr-o forma fizica tocmai buna si a decis sa abandoneze traseul. Fie ca vorbim de cazuri similare, in care ne simtim slabiti sau daca avem impresia ca nu suntem intr-o forma prea buna, sau avem probleme cu echipamentul, cea mai buna decizie pe care o putem lua atat pentru noi, cat si pentru siguranta grupului, este sa abandonam tura. Nicidecum nu este vorba de un esec ci, dimpotriva, de o decizie matura si inteleapta.

Dupa intoarcerea Danielei la Stana Regala, ne-am continuat drumul pe banda albastra. Poteca serpuita si cativa stropi timizi de ploaie, dar acompaniati de doua-trei tunete impunatoate, ne calauzesc spre Piciorul Pietrei Arse, zona situata intre Vaile Pelesului si Piatra Arsa. In total, traseul din Sinaia pana la Piciorul Pietrei Arse nu dureaza mai mult de patru ore.

Pentru ca vremea a tinut cu noi, aceasta poiana intinsa, situata la marginea inferioara a zonei alpine, la peste 1600 de metri altitudine, ne ofera o priveliste superba. In timp ce ne odihnim “la bancuta”, unii “cinstindu-se” cu un ceai la termos sau o gura de cafea, altii infulecand un sandwich sau cateva bucatele de ciocolata, admiram pasunile si stancile Pietrei Arse, Coltii lui Nica, Pintenul Pietrei Arse, observam masivul Furnica si platoul de la Cota 1400. Primavara se imbina perfect cu iarna pentru ca inca mai sunt “limbi” de zapada care soptesc pasilor sa aiba grija pe unde calca. Dupa o pauza bine meritata, ne regrupam pentru a porni catre Piatra Arsa. De indata ce incepem sa urcam, o ceata taioasa pune stapanire peste grup, dar nu pentru mult timp. Urcam sustinut, calmi, siguri pe noi. Pe la jumatatea drumului inspre Piatra Arsa, Horia ne opreste si ne explica cum trebuie sa folosim pioletul in caz de avalansa. Avem nevoie si de lectii, pe care intotdeauna le consideram binevenite. Foarte constructiva mi s-a parut explicatia Muntilor Bucegi, comparati cu o potcoava! Astfel, fiecare dintre noi a vazut cam pe unde vine “Omul”, cat mai e pana ajunge in vizita la vestitele “Babe”, pe unde-i traseul catre Padina si cum se coboara in Busteni. Am invatat, ne-am amuzat, ne-am regrupat si, in scurt timp, eram la Piatra Arsa (1950 m), unde nu am zabovit decat pentru a ne trage sufletul si a bea un ceai cald.

Cu cantec, pe munte, inainte!

Desi multi dintre noi eram nerabdatori sa ajungem la Padina, nu ne-am zgarcit in a admira frumusetile care ni se aratau la tot pasul. Drumul catre vest coboara in paralel cu Valcelul Jepilor Mari, pe partea stanga. Dupa 15-20 de minute de mers incepem sa urcam usor prin pajistile cu musuroaie ale „Plaiului lui Pacala”. Cotim usor la dreapta, si ajungem in saua Cocora-Laptici, in marginea vestica a paltoului.
Totul este superb: in fata avem albia larga a Vaii Ialomitei, dincolo de ea este varful Leaota; spre vest se vad Saua Strungii si Strungile Mari, iar spre nord, Spinarea Doamnele. Soarele dogoreste si ne ajuta sa pecepem fiecare bucatica din acest colt de rai. Incepem sa coboram in lungul versantului vestic al Muntelui Cocora. Traversam viroagele vaii Trasnetului, si coboram pret de 20 de minute in Valea Laptici. Urmeaza trecerea prin Valcelul Cocorei, de unde mergem catre stanga urmand sa ajugem in poienita Varful cu Bradet. Aici, cotim brusc spre dreapta si coboram inspre Pestera (1610 m). Nu ne oprim decat pentru a ne aduna cu totii, pentru ca scopul final al acestei zile era acela de a ajunge la Centrul Salvamont, in Padina. In jurul orelor 19.30 eram deja cazati si ne pregateam sa lenevim in fata unui pahar de horinca, in asteptarea unei ciorbite acre de pui, dreasa un pic ardeleneste cu smantana si “iutita” de-un ardei ros`. Ne-am simtit excelent la Centrul Salvamont. Gazdele au fost pe masura asteptarilor noastre, mancarea a fost delicioasa, camerele calde si primitoare. De priveliste, ce sa mai zic? Strajuit de Muntii Bucegi, pe valea Ialomitei, la o altitudine de 1500 m, Centrul Salvamont ne-a oferit un peisaj de basm, atat in seara de sambata cat si duminica de dimineata, cand soarele ne-a zambit ademenitor si ne-a dat desteptarea.

Ziua 2 – duminica, 22 aprilie 2012

Jos la Pestera intunecoasa
St
a batranul schit uitat de ani
Aici doina-
ti pare mai duioasa
Inganata de batrani ciobani
Stare
tul batran cu barba-i alba
Ad
ancit in rugaciunea lui
Spune-ncet cu vocea lui domoal
a
Pravila str
aveche-a muntelui.” (Imnul Bucegilor)

Cu forte proaspete, dupa o noapte de odihna binemeritata, un mic dejun satios si o cafeluta servita pe terasa Centrului, facem o poza de grup si, salutand gazdele, pornim catre Schit si Pestera Ialomitei.

Situata pe versantul drept al Cheilor Ialomitei, la circa 10 km in aval, Pestera Ialomitei se intinde pe un singur nivel pe o lungime de cira 480 m, dintre care 400 m sunt accesibili turistilor. Se afla la 1660 m altitudine in Muntele Batrana. Gura pesterii, in forma de semielipsa, se deschide pe o terasa orizontală, situata la 18 m deasupra fundului vaii.

La intrarea in Pestera se afla Manastirea Ialomitei, ridicata in secolul al XVI-lea, ctitorita de voievodul Tarii Romanesti, Mihnea cel Rau. Desi am ajuns cand inca nu incepuse Sfanta Slujba de duminica, calmitatea si smerenia locului parca te obligau la meditatie si reculegere. Am intrat, am achitat taxa de 10 lei, iar un calugar ne-a explicat, in mare parte, traseul prin Pestera. Nu am avut nevoie de frontale, pestera fiind luminata din loc in loc. Prima sala poarta numele grota Mihnea Voda. Se spune ca inainte de 1924, prin aceasta grota curgea Raul Pesterii care astazi intra in subteran inainte de a ajunge la grota si se varsa mult mai jos, in Ialomita. Urmeaza galeria numită Pasaj, apoi grota Decebal, in forma de dom si sala Sf. Maria a carei denumire vine de la asemanarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria. Cea mai mare cavitate din Pestera Ialomitei este Sala Ursilor, lipsita de apa și avand un sol bolovanos. Se pare ca atunci cand a fost descoperita au fost gasite numeroase oseminte si chiar schelete intregi provenite de la ursul cavernelor. Ne continuam drumul catre sala “La Raspantie”. Din Sala Ursilor se deschide o galerie de 2 m inaltime (Fundul Pesterii). Urmeaza Galeria Apelor si Altarul unde curge paraul Pesterii. Ne reculegem cateva minute si facem cale-ntoarsa caci mai avem si niste “Babe” de salutat! La iesirea din Pestera, observam ca slujba incepuse si vocea preotului rasuna cu putere chiar de la intrarea in prima galerie. Parasim Pestera, mai facem cateva fotografii si ne indreptam catre intrarea in traseul (cruce albastra) care avea sa ne duca la Babele. Din poiana Cabanei Peştera traseul porneste catre nord traversand Valea Cocorei pe pajistile vastului platou ajugand, dupa vreun sfert de ceas la o rascruce: inainte este drumul care continua traseul spre varful Omu prin Valea Obarsiei, pe marcajul banda albastră iar in dreapta, in urcus direct, este traseul nostru catre Babele. Dupa nici 30 de minute iesim aproape de Piciorul Babelor si ne continuam ascensiunea pana pe cumpana dintre Valea Cocorei si Valea Sugarilor. Zapada cat vezi cu ochii. Si soare puternic. Cand am intrat in traseu era un covor de branduse.

Aceasta frumoasa si salbatica floare m-a obsedat tot week-end-ul. Acum intinderea de zapada in care ne afundam agale pasii, mi-ar topi retina daca nu ar fi heliomatele care sa ma ajute. Inca putin si zarim Cabana Babele. Ne strecuram pe un mic culoar, pe pajistea alba ce tine Babelor loc de trena. Si iata-ne la 2200 de metri deasupra tuturor! La Cabana, liniste si …pace. Vorba epigramistului Girel Barbu: “Aflat in munti, la niste “Babe”/despart tacerea in silabe!” Doar hamaitul celor doi Samoiezi din spatele cabanei, sparge linistea muntelui. Ne asteptam tovarasii de drum si intram in cabana sa bem ceva cald. De mancat nu putem manca in interior. Asta este politica locului. O “lege” moderna, venita probabil cu telecabina aici, in varf de munte. Ne asteptam colegii ramasi in urma cu Valentin, care are ceva probleme cu conditia fizica dar si cu bocancii. Dupa ce ne odihnim, nu mai mult de o jumatate de ceas, ne asezam in monom si pornim catre ceea ce avea sa fie cea mai dificila parte a traseului: coborarea pe Jepii Mari. Pe aceasta bucata din drum am avut inca doi muntomani alaturi. Este vorba de doi muntomani cu patru picioare (fiecare): o catea metis de Mastiff Tibetan si un metis superb de Labrador Retriever. Cainii ne-au zarit pe cand eram in dreptul Telecabinei si s-au tinut dupa noi pana aproape de Busteni. Ajungem, cu destul de mare dificultate din cauza zapezii foarte mari, la Cantonul Jepi. Ii multumesc lui Horia pentru rabdarea pe care a avut-o cand ne-a deschis poteca. Jnepenisul inundat de zapada a fost, intr-adevar, una dintre piesele de rezistenta ale traseului.

A urmat coborarea pe Jepii Mari (triunghi albastru), coborare care ne-a testat limitele, ne-au pus nervii si rabdarea la incercare. Unii au fost cumpatati si i-au influentat pozitiv si pe ceilalti, toti am fost altruisti, ne-am coordonat, zic eu, destul de bine in incercarea de a ajunge jos. Nu ne asteptam sa dam peste atat de multe portiuni “pazite” de zapada. Cu Horia in fata pentru a “sculpta” trepte in zapada, urmat de Calin care avea rolul de a le adanci, am coborat, unul cate unul. Traseul a fost lung, depasind cele trei ore pe care trebuia sa le facem in mod normal. Inspre finalul traseului, cand Horia ramasese un pic in spate cu Teodora, care se lovise la genunchi, iar Andrei si Claudiu il insoteau pe Vali, mult in spatele nostru, noi, cei ramasi in fata, am iesit un pic din marcaj, luand-o, fara sa ne dam seama, pe un drum ocolitor, dar nemarcat. Dar, pana la urma, am remediat gafa, ne-am intalnit si cu cei trei baieti din spate, si ne-am grabit sa-i ajungem din urma pe Teo si Horia care, deja ajunsesera la Silva. Ne-a fost teama ca nu o sa prindem trenul dar ne-am mobilizat si, in final, l-am prins si-am ajuns acasa teferi, obositi dar fericiti.

A doua zi dis de dimineata, cu o cafeluta aburinda in fata, miros de munte in plete si privirea inca imblanzita de frumusetea branduselor, am tras concluziile:

  • pe munte este imperios necesar sa plecam echipati corespunzator (a se revizui cursurile despre echipament);
  • respectul pentru tovarasii de drum este foarte important, de aici generandu-se lucrul in echipa;
  • trebuie sa ne dam seama cand putem continua si cand nu mai putem continua traseul; nu este o rusine daca ne retragem, atat timp cat nu ne punem in pericol sanatatea noastra si pe cea a grupului;
  • trebuie sa fim calculati, chibzuiti, calmi, rabdatori si intelepti. Oare cer cam multe? Stiu, pare imposibil, dar trebuie sa ne dezvoltam aceste virtuti! It`s a must!
  • Este bine sa-i ascutam pe cei mai experimentati dintre noi.

Pentru cei care vor sa plece pe traseul facut de Revo-Alpin, iata cateva tips&tricks:

  • biletul la personalul/regio 3001 pe ruta Ploiesti, Gara de Vest (07:56) – Sinaia (09:14), costa 9 lei. Daca esti student sau elev, bineinteles ca beneficiezi de reducere; iar ultimul tren de intoarcere din Gara Busteni este personalul/regio 3024 (21:07).
  • nu este nevoie sa iei prea multa mancare dupa tine. Cateva sandwich-uri, fructe (sunt excelente si cele confiate) si ciocolata sunt suficiente. La Centrul Salvamont o ciorbita super buna, cu smantana si ardei iute costa 7 lei iar varza si tochitura, putin peste 10 lei. Cat despre micul dejun, il poti serv tot la aici. Cazarea costa 25 de lei, camerele sunt foarte curate, paturile excelente. Exista toaleta comuna cu dusuri, oglinzi, apa calda, ce mai incolo si-ncoace, tot confortul! Si Cababele Piatra Arsa si Babele au mancare destul de buna precum si ceauri calde, ideale de savurat, mai ales pe vreme rece sau schimbatoare.
  • Intotdeauna verifica prognoza meteo si echipeaza-te corespunzator. Niste pantaloni impermeabili si o pelerina nu sunt niciodata in plus!
  • Este bine sa ai harta traseului la tine! Intotdeauna!
  • Nu lasa gunoaie pe munte! Pune-le intr-o punga/sac menajer (inclusiv chistoacele ramase de la tigari) si arunca-le la pubela atunci cand cobori in oras.Respecta muntele! Si el te va respecta, la randu-i, oferindu-ti poteci cu soare si amintiri de neuitat!

*M-am hotarat: e timpul sa ma apuc serios de sport ca sa-mi mentin conditia fizica la cote maxime, astfel incat sa fac fata cu brio oricarei iesiri pe munte. Mi-au fost recomandate sali fitness 7card si sala fitness Unirii. Timp sa am, caci chef de sport este berechet!

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *