Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

De ce ne mor actorii? Pentru că nimeni nu trăiește veșnic. Natura își urmează ciclul logic. Actorii sunt și ei oameni iar mosorul de pe care-i tras firul vieții, are, din nefericire, un capăt. Trist, dar asta e viața. Căci moartea face parte din viață, ne naștem purtători ai acestei „boli”.
De ce când mor actori, personalități publice, artiști de mare valoare, trebuie să transformăm durerea familiilor, și așa distruse de pierderile de neînlocuit, într-un mare circ?
În urma dispariției lui Iurie Darie (pe care cu toții l-am stimat și l-am admirat), chiar era necesar, dragi jurnaliști, să vedem poze devastatoare, poze șoc, poze în premieră, imagini zdrobitoare… cu Anca Pandrea cum își plânge tovarășul de viață? Am ajuns să ne hrănim mințile bolnave cu asemenea imortalizări ale durerii? Cu ce scop apar în presă ororile astea: să ne înduioșeze, să ne îngrozească, să vedem ce față are disperarea, să ne confruntăm cu imaginea morții? Am înțeles… ne pregătiți pentru ea. Pentru doamna cu coasa. Cei care ați scris despre durerea Ancăi Pandrea, cei care ați surprins-o îmbrățișând trupul țeapăn al scumpului ei Iura, cei care ne-ați oferit gratuit instantanee de la groapă și livetext-uri de la înmormântare, cum v-ați simțit? Sau, să reformulez: cum v-ați simți să vă pierdeți parterenul de viață și o gașcă de fotografi să vă fure cu obiectivul și ultimul strigăt de neputință în fața morții. Lăsați oamenii să-și verse amarul. Ne-am transformat într-un amfiteatru roman în care moartea vindea bilete în tribune, încântând plebea și împărații deopotrivă. Mi-e silă de modernitatea în care ne zbatem, o modernitate pătată de penibil în care se pare că vom fi încleiați pe veci.

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share