Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

The last trapper

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

Nu-mi stă în obicei să fac recenzia unui film decât dacă acesta mi-a plăcut extrem de mult. De curând l-am descoperit pe regizorul francez Nicolas Varnier și ale sale filme/documentare: L’Odyssée sibérienne (2006), Le dernier trappeur (2004), L’Odyssée blanche (2000), Un hiver de chien (1997), L’enfant des neiges (1995), Au nord de l’hiver (1991), Les coureurs de bois (1982).
Vreau să mă opresc asupra unui singur film și anume: „Le dernier trappeur”/„The last trapper”. Nu mă blamați pentru că nu voi traduce titlul: nu vreau să sune precum „Să moară Romeo!” Așa că-l las netradus. Dacă îți plac peisajele care te lasă fără suflare, dacă-ți place să vezi flora și fauna din Yukon/Canada, dacă ești o fire aventurieră, dacă-ți plac câinii nordici, întinderile albe, lacurile înghețate, sălbăticia… atunci o să-ți placă și „The last trapper”.
Am urmărit acest film-documentar cu o emoție pe care, dacă nu ai avut sau nu ai un câine nordic (mai ales un Husky Siberian), este greu să o înțelegi. Și emoția este și mai mare atunci când trăsături care te definesc le identifici pe parcursul desfășurării acțiunii. Nu vreau să spun mai multe. Nici nu aș putea, pentru că nu poate fi exprimat în cuvinte ceea ce simt eu când văd Yukonul îmbrăcat în alb și sania trasă de câini cum spintecă orizontul alb, sau când legătura dintre om și câinii săi este pusă mai presus de orice…
Vreau să-i mulțumesc lui Norman Winther (căci el este „the last trapper”) pentru lecția de viață pe care mi-a oferit-o, pentru subtilitatea cu care m-a făcut să înțeleg că nimic nu este mai presus decât relația dintre om și natură!



Vizionare plăcută!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ay6A_fxXkSQ&w=425&h=350]

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *