Advertoriale

Să fie lumină! Și a fost lumină… plus artă

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

Logo_ATAS_RGB_FINALÎntunericul se lăsase peste oraș înghițind, una după alta, casele cu acoperișuri lunguiețe. Pe la geamuri, au început să apară opaițele… răzlețe, căci nu toți își permiteau luxul de a avea lumină. Tocmai de aceea pe timpul zilei sorbeau cu nesaț lumina, încărcându-și la maximum organismul cu energia sa binefăcătoare.

De la opaiț la bec e cale de trei inventatori

Anno domini 1802. În locuința sa modestă, luminată timid de câteva lumânări, Sir Humphry Davy se încrunta asupra mesei de lucru ce adăpostea poate obiectul cel mai de preț din întreg Universul: o baterie electrică. ”Încă puțin și-o să aduc lumina pe Pământ. Voi fi cel care va lumina nopțile, va lumina casele săracilor dar și palatele bogaților, deopotrivă.” Așa se încuraja Sir Davy în timp ce meșterea de zor la acea baterie. Și a tot meșterit până prin 1809 când a inventat primul bec, de fapt o lampă electrică, în urma unei conexiuni electrice între două tije de carbon legate la o baterie. Lumina și-a ițit timid capul incandescent. A privit lumea cu încredere și acceptare, dar nu a vrut să crească în intensitate. Poate că nu-i era sortit să se dezvolte taman acum. Poate că nu pe Sir Davy l-a vrut drept părinte. Dar e clar că Humphry Davy schimbase ceva, oferise un sâmbure de speranță și o viziune asupra a ”cum trebuie să fie”. Lumina fusese adusă în prim plan, trebuia doar gâdilată la orgoliu ca să-și împrăștie puterea în toate colțurile lumii.
Anii s-au scurs în clepsidra veacurilor iar Sir Davy aproape că fusese uitat de omenire. Nu și de priceputul în ale chimiei, luminatul Sir Joseph Wilson Swan care, în 1860 a elaborat o lumină electrică mai de durată decât cea a lui Davy, continuându-i acestuia munca, reușind să pună cărămidă, după cărămidă până când a ajuns să-și deschidă o fabrică de becuri.
Dar ce era acel bec într-o lume guvernată de opaițele unsuroase? O inovație din sticlă, aducătoare de lumină, nestinsă de vânt, nerisipită de vreun oftat prelung. Spre finele anilor 1800 becul avea să fie cuvântul de bază de pe buzele tuturor. Și asta grație lui Thomas Alva Edison, cel despre care se spune că a inventat primul bec practic.

Prezicerile lui Edison…

Își câștigase porecla de Magicianul din Menlo Park. Inventase atât de multe lucruri utile omenirii încât nici nu le mai știa numărul. Însă era convins că urmașii săi îi vor socoti și aprecia valoarea. Edison s-a retras din activitate și a decis că este vremea să-și scrie memoriile, însoțite de câteva preziceri. Știa că peste ani și ani, becurile sale vor sta la baza celor mai inovatoare proiecte marca Atas Lighting. Astfel, Edison a prezis că cea mai mare firmă de soluții de iluminat din România va vedea lumina zilei în 1994 și se va remarca prin proiecte deosebite luminând ca nimeni altcineva cele mai vestite hoteluri din România, centre rezidențiale și reședințe particulare. Asemeni unei bune ursitori, Edison a prezis că formele și culorile corpurilor de iluminat nu vor fi o problemă pentru specialiștii Ataș Lighting. Și-a țuiguiat buzele și a suflat peste ei duhul inspirației care-aproape o sută de ani mai târziu avea să implementeze o întreagă filosofie a liniilor pure combinate cu emoție și personalitate. Din abisul inspirațional s-au întrupat, rând pe rând, veioze, spoturi, plafoniere, lampadare, lustre, aplice, sisteme de iluminat pentru exterior, care mai de care mai delicate sau mai puternice, mai impunătoare sau atât de finuțe încât ar fi fost demne să lumineze cele mai elegante saloane din lume. Prin fața ochilor minții lui Edison s-au perindat imaginile următoare în timp ce celebrul inventator le privea admirativ.

Lustră Atas TR
Lustră Atas TR
Lustră MM Lampadari Italia
Lustră MM Lampadari Italia
Lustră Onion
Lustră Onion
Lustră Puraluce Studio Italia Design
Lustră Puraluce Studio Italia Design
Spoturi/Atas Lighting
Spoturi/Atas Lighting

… se adeveresc

Edison prevăzuse cu lux de amănunte ceea ce avea să ia naștere în 1994 sub denumirea de Atas Lighting. La început a fost un singur magazin care oferea cele mai deosebite soluții de iluminat. Din pasiune, dragoste și pricepere, de-a lungul timpului, au luat naștere încă trei showroom-uri în București și alte 15 în cele mai importante orașe din România (Brașov, Constanța, Pitești, Sibiu, Timișoara, etc.). Un asemenea lider în domeniu dă dovadă de promptitudine și seriozitate în momentul în care serviciile îi sunt solicitate la cel mai înalt nivel iar mărturie în acest sens stau soluțiile personalizate și implementarea rapidă a proiectelor din domeniul hotelier, comercial, retail, horeca și rezidențial. Nu puține au fost hotelurile a căror eleganță și faimă au fost sporite grație geniului proiectanților în realizarea sistemelor de iluminat, grație iscusinței arhitecților și a priceperii designerilor de interior. Și unde mai pui că specialiștii Atas Lighting pot realiza și simulări 3D, integrând în orice spațiu sistemele de iluminare potrivite. Iată doar câteva dintre hotelurile care se bucură de-o artă definită prin lumină: Ramada (Sibiu), Rin (Otopeni), Rin Grand Hotel (București), Tini (București). Elegante și frumos iluminate sunt și câteva reședințe particulare. Imaginile vorbesc de la sine și-aduc un plus de-o mie de cuvinte… nerostite.

Casino Arad
Casino Arad
Casino Valoro Timișoara
Casino Valoro Timișoara
Hotel Marmația/Sighetul Marmației
Hotel Marmația/Sighetul Marmației
Pensiune Băile Felix
Pensiune Băile Felix
Reședință particulară din Constanța
Reședință particulară din Constanța
Story Cafe din București
Story Cafe din București

***
De sus din rai trei oameni de știință admiră o operă de artă. Dar nu una obișnuită, ci una trasată prin lumină. Cu ajutorul luminii. Arta iluminatului de interior și de exterior are un singur nume: Atas Lighting.

 

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *