”Ursul” din Pirinei – la hotarul dintre curaj și blândețe

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 13 minute.

În sud-vestul Europei, formând o graniță naturală între Franța și Spania se întind spectaculoșii Pirinei, împărțiți în trei secțiuni: Centrali, Occidentali și Orientali. Măreția acestor munți nu ar fi completă fără prezența impunătorului Ciobănesc de Pirinei.

De parcă muntele însuși l-ar fi înzestrat cu calitățile care-l definesc perfect, acest frumos câine ne încântă privirea și sufletul cu tenacitatea și loialitatea de care dă dovadă. Poate că nu ai văzut sau nu ai citit până acum povestea lui Belle și Sébastien scrisă de Cecile Aubry. Un roman deosebit care urmărește îndeaproape viața micuțului Sébastien și a lui Belle (din rasa Ciobănesc de Pirinei) a cărui acțiune a fost subiect de desene animate, serial de televiziune (1965) și, în 2013, de film, în regia lui Nicolas Vanier. Rezervă-ți puțin timp și răsfață-te cu povestea celor doi. Atunci vei înțelege de ce Ciobănescul de Pirinei este un câine atât de apreciat. Ca să-ți sporesc și mai mult curiozitatea, te invit să parcurgi câteva dintre cele mai interesante momente din istoria acestei rase.

Se spune că Ciobănescul de Pirinei este descendentul câinilor de talie mare care au străbătut munții Asiei cu mii de ani în urmă. Potrivit însemnărilor din cărțile franceze care tratau subiectele chinologice, acești câini mari însoțeau triburile nomade și turmele lor, din teritoriile asiatice către ținuturile vestice.

Migrând în munții Pirinei, au întâlnit aici condițiile de mediu propice unei dezvoltări corespunzătoare. În anul 1407, istoricul Labedanis Boudette menționa că locurile unde se aflau castelele ”de Lourdes” și ”de Foix” erau păzite de Ciobănești de Pirinei. O documentație mai serioasă cu privire la această rasă a fost făcută de M. Byasson din Arfeles-Gazost și datează din secolul al XVIII-lea.

Byasson menționează că, în anul 1675, Delfinul Franței, fiul lui Ludovic al XIV-lea, în vârstă de opt ani, în timp ce vizita localitatea Bareges, s-a îndrăgostit de rasa Ciobănesc de Pirinei. Când a venit momentul să plece din Bareges, Delfinul nu a vrut să se urnească din loc fără prietenul lui, ”Patou”. Își dorea ca acesta să-l însoțească și rămână cu el la Louvre. Doi ani mai târziu, Marchizul de Louvois a vizitat și el Bareges și, la fel ca Delfinul, și-a dorit un ”Patou”. Și, din Betpouey, și-a luat un frumos exemplar de Ciobănesc de Pirinei, pe care i l-au admirat toți oamenii de la curte.

În secolele următoare, Ciobănescul de Pirinei a devenit cea mai apreciată rasă în rândul aristocrației franceze, fiind folosită la pază și drept animal de companie. Sus, în Pirinei, la mare înălțime, îndeletnicirea de bază a acestui câine era aceea de a păzi turmele de prădătorii agili cum ar fi lupii sau urșii. Dar nici prădătorii ”cu două picioare” nu le-au rămas necunoscuți. Dorința francezilor de a deține un Ciobănesc de Pirinei creștea pe zi ce trece. Se spune că în anul 1808 existau târguri dedicate vânzării exemplarelor adulte sau puilor de Ciobănesc de Pirinei. În fiecare zi de duminică, păstorii veneau la târgul din comuna Cauterets din departamentul Hautes-Pyrenees (sudul Franței). Știau sigur că nu se vor întoarce acasă cu mâinile goale ci cu căței de rasă pură.

Într-un articol apărut pe 20 februarie 1874 în publicația ”L`Acclimation” se găseau următoarele remarci: ”În munții Pirinei există două tipuri de câini de talie mare, denumite generic câini de munte. Unul dintre acești câini poartă denumirea de Câine din Pirineii Occidentali, văzut cu precădere în împrejurimile Bagneres-de-Bigorre, având un bot puternic, buze atârnânde și urechi rotunde. Blana cârlionțată era colorată în alb cu negru. Acest lucru poate fi o moștenire de la câinii cunoscuți sub denumirea de Terra-Nova, care sunt răspândinți prin toată Franța. Celălalt tip poartă denumirea de Câine din Pirineii Orientali și este mai înalt și mai elegant, cu botul mai rafinat și urechile un pic mai ascuțite. Acesta este complet alb și este posibil să fie cel mai frumos dintre toți câinii de pază din Franța, făcându-se remarcat pentru forța sa și bunele instincte de pază. Câinele din Pirineii Orientali este prezent în zona departamentului Ariege și în Republica Andorra.”

Existență milenară

Denumirea acestui frumos câine vine de la munții care străbat sud-vestul Europei, unde a fost îndelung folosit pentru paza turmelor. În Statele Unite ale Americii i s-a spus Marele de Pirinei. În Anglia, în Franța natală și pe întregul continent European, este cunoscut sub denumirea de Câine din munții Pirinei sau Ciobănesc de Pirinei. Oricare ar fi numele său, în primul rând este un câine frumos, alb, foarte elegant, care de secole a lucrat în slujba păstorului, sus, la mare înălțime. Rasa, așa cum o cunoaștem noi astăzi, s-a dezvoltat din câinii albi folosiți acum 11000 de ani la paza turmelor, în Asia Minor. Este plauzibilă explicația conform căreia acești câini ar fi ajuns în zona munților Pirinei în jurul anilor 3000 î.de Chr. Acolo, au întâlnit populațiile indigene, printre care și Bascii, descendenți ai primelor populații din Europa de Vest. De-a lungul secolelor, în sălbăticia munților Pirinei, rasa și-a dezvoltat caracteristicile care azi îi oferă unicitate între semenii săi.

Prietenul păstorilor dar și al nobililor

Categoric, câinele din munții Pirinei este un ciobănesc desăvârșit. De-a lungul timpului, el a dezvoltat o relație specială atât cu păstorul și familia sa, cât și cu turma pe care o are în grijă. În 1407, scriitorii francezi menționau că la Castelul Lordes stau de pază Ciobănești de Pirinei. În 1675, Delfinul Franței a adoptat un astfel de câine și Ciobănescul de Pirinei a devenit Câinele Regal al Franței, fiind folosit pe post de companion fidel dar și ca paznic desăvârșit.

Peste ocean

În 1662, pescarii basci au dus cu ei în Newfoundland exemplare de Ciobănesc de Pirinei. Aici, acestea s-au împerecheat cu Curly Coated Retriver, rasă favorită printre englezi, dând naștere la ceea ce mai târziu avea să poarte denumirea de Landseer . În 1850, Regina Victoria a Marii Britanii deținea un Ciobănesc de Pirinei iar în 1885, primul exemplar din această rasă era înscris în Kennel Club (Londra) și prezentat la Crystal Palace. În 1870, împerecherile cu Ciobănescul de Pirinei au stat la baza ”resuscitării” rasei Saint Bernard. Dar abia în anul 1909 a fost adus în Anglia primul Ciobănesc de Pirinei cu scopul de a fi folosit la reproducere. Cea care l-a adus a fost Lady Sybil Grant, fiica Lordului Roseberry.

Să ne întoarcem la locul de baștină al rasei…

La sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900 starea în care se afla rasa nu era una îmbucurătoare pentru că prădătorii din munți nu mai erau la fel de mulți iar crescătorii fără scrupule începuseră să vândă exemplarele de Ciobănești de Pirinei turiștilor naivi. În anul 1907, Theodore Dretzen din Paris, împreună cu Contele de Bylandt al Olandei și cu domnul Byasson din Argeles Gazost, au format Clubul Ciobănescului de Pirinei.

Au străbătut munții în lung și-n lat în căutarea exemplarelor ireproșabile. Se spune că cei trei au examinat peste 350 de câini, dar au ales ca apte pentru reproducere doar câteva exemplare pe care Theodore Dretzen le-a dus în Bois-Colombes (în Paris), la canisa dumnealui (Zad`lea). Astfel, Theodore Dretzen este recunoscut ca fiind salvatorul rasei Ciobănesc de Pirinei.

Campionul Porthos, crescut de M. Castro, este cel mai vestit câine al său, deși nu i se cunosc originile, adică nu are pedigree, de unde reiese că face parte dintre exemplarele aduse direct din Pirinei. Tot în anul 1907, Clubul Pastoral din Lourdes, Hautes Pyrenées, s-a organizat în vederea urmăririi intereselor rasei. Fiecare club a elaborat câte un standard.

Din nefericire, după efectele distructive ale Primului Război Mondial, numărul exemplarelor de Ciobănesc de Pirinei, precum și calitatea rasei au fost compromise. Câțiva crescători dedicați, în frunte cu domnul Senac Lagrange, au lucrat din greu pentru restabilirea rasei, reunind „rămășițele” celor două cluburi pentru a forma Reuniunea Amatorilor rasei Ciobănesc de Pirinei (care există și în ziua de azi). Acest nou club a fost responsabil cu publicarea standardului rasei în anul 1927. Și după cel de-al doilea Război Mondial, rasa a cunoscut un oarecare declin însă tot domnul Senac-Lagrange a fost cel care a readus-o pe linia de plutire.

https://www.youtube.com/watch?v=zKJFPkZTk2o

În zilele noastre

Astăzi, Ciobănescul de Pirinei este considerat de mulți ca fiind un câine de companie ideal dar și un foarte bun câine de muncă. Este o rasă versatilă remarcându-se ca ajutor de nădejde pentru persoanele cu dizabilități (câine de terapie), ca un bun câine de salvare și în multe alte activități și sporturi în care face echipă cu prietenul său, omul. Este un câine foarte sociabil cu toți membri familiei și chiar și cu alte animale aparținând altor specii. Fie că sunt acasă, fie că sunt la muncă, păzind turmele, Ciobăneștii de Pirinei sunt rezervați și suspicioși față de persoanele străine. Se adaptează repede oricăror situații, astfel că sunt recomandați și pentru show. Pentru blândețea și eleganța lor pot fi utilizați în terapie în spitalele pentru copii și în azilele de bătrâni. Chiar dacă sunt blânzi au o abilitate înăscută de a identifica și prinde intrușii și prădătorii.

Ți s-ar potrivi un astfel de câine?

Îl vezi în fotografiile alăturate și te minunezi cât este de frumos și de elegant. Este normal să te impresioneze, căci are de ce și mai ales cu ce! Și-atunci te trezești exclamând: ”Vreau și eu unul!” Te înțeleg perfect. Și eu mi-aș dori un asemenea „ursuleț”. Dar ți s-ar potrivi un astfel de câine? Pentru că nu este un câine pentru oricine.

Un exemplar matur, care stă cuminte și ascultă comenzile stăpânului ar fi ideal și pentru tine, nu-i așa? Dar ca să ajungă acolo, câinele trece prin numeroase etape de transformare. Iar această transformare începe din momentul în care câinele seamănă cu un ghem de blană și are între opt și 12 săptămâni. De la copilărie la perioada adultă, de maximă maturitate, este cale lungă. Nu este o rasă cu mari probleme de sănătate iar speranța de viață este de 10-12 ani.

Ciobănescul de Pirinei combină perfect o inteligență remarcabilă cu o extraordinară loialitate în ceea ce privește casa și familia și cu instinctul nativ de a-i proteja pe cei dragi. Este un câine în care poți avea încredere, afectuos, atent. Impune respect atunci când este utilizat drept câine de pază și admirație când este câine de companie/show. Exemplarele adulte sunt destul de calme. Dar, făcând parte dintr-o rasă de talie mare, nu prea se pretează traiului din interiorul apartamentelor. Pentru ele ideală ar fi o curte, fie ea cât de mică, în care să alerge și să se joace în voie. Acest câine îți lasă impresia că viața lui trebuie să fie consecventă și previzibilă.

Aducerea unui Ciobănesc de Pirinei în interiorul familiei tale este o decizie care trebuie bine și atent cântărită, trecută prin filtrul timpului, al disponibilității tale materiale, al caracterului fiecărui membru al familiei în parte.

Da, este un câine frumos, la maturitate este foarte calm și cuminte, dar necesită hrană de calitate foarte bună, vizite la medicul veterinar, plimbări lungi, educație și, ce este mai de preț: dragostea ta.

Te-aș ruga să-ți pui următoarele întrebări:

”Sunt pregătit să plimb în lesă un câine de talie foarte mare?” Prin natura lui, Ciobănescul de Pirinei este un câine gentil, dar este și puternic, și mai ales în faza de juniorat, plimbatul poate fi o reală provocare.

”Mă-ar deranja prezența părului de câine prin toată casa?” Dacă răspunsul tău este unul afirmativ, uită de Ciobănescul de Pirinei. Pentru că năpârlește. Destul de mult. Iar periajul se impune a fi efectuat zilnic, fie și preț de cinci minute. În fiecare clipă acest câine (ca dealtfel orice animal de companie) are nevoie de iubirea și grija ta.

”Suntem pregătiți (eu și membri familiei mele) să oferim iubire, îngrijire și timp unui câine?” Ai grijă ce răspunzi și fi sincer și corect în alegerea ta pentru că un Ciobănesc de Pirinei lăsat singur cât e ziua de lungă se plictisește și poate deveni distructiv.

”Am spațiu suficient pentru un astfel de câine?” După cum spuneam anterior, nu prea se pretează traiului într-un apartament. Pentru el este ideală prezența unei curți îngrădite, în care să se joace și să alerge după bunul plac. Pentru că este un câine de pază, Ciobănescul de Pirinei ”dă alarma”! Prin lătrat, bineînțeles. Și face asta mai ales noaptea. Cât privește persoanele străine care dau nas în nas cu el, nu sunt amenințate, Ciobănescul de Pirinei nefiind un câine de atac, dar cu siguranță vor fi indimidate de statura sa impunătoare. Toate peste toate, este sarcina stăpânului să aibă grijă ca instinctele native de pază să fie exersate într-o manieră corectă și responsabilă.

Ciobăneștii de Pirinei erau crescuți de către păstori cu scopul de a-i lăsa singuri în munți, ca să păzească turmele de oi. Astfel, instictul de pază al câinilor de Pirinei nu este dobândit prin dresaj ci este înnăscut. Personalitatea lor de bază este oarecum diferită față de a altor rase care sunt obișnuite să primească comenzi de la oameni. Ciobăneștii de Pirinei își fac treaba bine, după bunul plac, așa cum le dictează intuiția. De aceea nu sunt câini ușor de educat. Lucruri pe care tu le consideri a fi importante, pentru un astfel de câine pot să nu fie la fel. Cu alte cuvinte, câinele de Pirinei este independent. Așa că, dacă vrei un câine care să-ți urmeze orice comandă sau să exceleze în competițiile de obedience, nu-ți recomand Ciobănescul de Pirinei.

Variațiuni pe aceeași temă (mai mult sau mai puțin)!

• Nesimțirea-i soră cu românu`