Fără categorie

”Cel mai frumos Ploiești” – lansare de carte – sâmbătă, 14 decembrie

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 4 minute.

De curând, am început să-l privesc cu alți ochi, cu o oarecare îngăduință izvorâtă din dorința de a-l descoperi pe el, pe Ploieștiul de atunci, Ploieștiul în care, acum 101 ani, străbunicii mei pe linie maternă au hotărât să se stabilească. Dacă ei nu ar fi rămas aici, probabil altul mi-ar fi fost orașul natal, altul mi-ar fi fost drumul prin viață sau nici măcar nu aș fi făcut ochi în această lume.

Cred cu tărie, și am mai spus-o cu alte ocazii, că nu trăim doar viețile noastre, ci și o mică și importantă parte din existența celor de dinaintea noastră: părinți, bunici, străbunici… Inconștient și pe nesimțite, trecutul se transmite, e cumva ca o leapșă transgenerațională de care și să vrei, nu ai cum să scapi.

Trecutul e acolo, chiar dacă nu întotdeauna îl cunoaștem în ansamblu. Într-un stadiu de necunoaștere m-am aflat și eu până acum vreo câteva luni. Știam despre străbunicii din partea mamei că veniseră de departe, în timpul Primului Război Mondial, că rămăseseră în Ploiești și… cam atât. Cam atât știa și mama și ai săi frați, iar cei care mi-ar fi putut răspunde la întrebări au plecat de mult în partea cealaltă.

Pe bunicul din partea mamei nu l-am cunoscut. S-a dus în același an în care ai mei părinți și-au legat destinele, iar relația sa cu copiii nu a fost una apropiată, astfel încât să favorizeze discuții despre trecutul familiei. Bunica l-a urmat când eu eram prea necoaptă pentru a mă gândi la trecut așa cum o fac azi.

Așadar, adevărul a rămas, într-un fel, la ei. Până când, în sufletul meu a încolțit dorința de a știi mai multe despre cine sunt cei de dinaintea mea și unde îmi sunt rădăcinile. Cu ajutorul unor oameni minunați de la Arhivele Naționale și pentru că bunicul a avut o funcție în cadrul UTC (Uniunea Tineretului Comunist) – deci și un dosărel la Arhive – am început să dezgrop părți dintr-un puzzle ce poartă numele de trecut personal.

Am aflat că Iosif Elbogen (românizat ulterior în Elbogeanu) și mândra sa, Elena Colb, au venit în Ploiești tocmai din Bucovina. El era din Vatra Dornei, iar ea din Rădăuți. Au stat o perioadă în comuna Frătăuții Vechi, după care, în 1918 au vândut tot ce agonisiseră și au venit în Ploiești, unde străbunicul și-a cumpărat o trăsură cu cai și a devenit birjar.

Nu știu de ce s-au hotărât să rămână aici, ce anume din sufletul acestui oraș – care trecuse și el prin încercările marelui război – i-a determinat să și-l transforme într-un nou ”acasă”.  Aici s-au născut Petre, bunicul meu, și sora sa, Stela. Străbunicul s-a stins în vara lui 1944, iar draga sa Elenă în 1951. De Stela nu se știe ce s-a ales… Au plecat luând cu ei poveștile trecutului, după care alerg acum ca o bezmetică, făcând mici descoperiri în jurul cărora mintea mea țese povești mai mult sau mai puțin romanțate, în funcție de context.

La gândul că ei au ales Ploieștiul drept casă, am început să-mi privesc orașul cu alți ochi, ca și cum abia l-aș fi descoperit. Am început să iau mai des Bulevardul la pas și să mi-l imaginez pe birjarul Iosif cum își transporta mușterii, în dulcele aer interbelic. Am început să privesc clădirile vechi din jur cu mai multă curiozitate, încercând să mă transpun într-un alt timp, cel al lor, al străbunicilor. Ușor, ușor, am început să mă apropii de prezent, însă la brațul trecutului. Mi-am întrebat mama despre copilăria ei, despre momentele frumoase și cele mai puțin plăcute, despre cum privea, la rândul ei, Ploieștiul.

Așa a luat naștere scurta povestire ”Democrației, nr.12” – ca o schiță succintă a primelor amintiri ale mamei mele, nepoata lui Iosif și a Elenei, bunici pe care nu i-a cunoscut și despre care nu a știut nimic până în ziua în care m-am întors de la Arhivele București cu dosarul bunicului meu, tatăl ei.

Cel mai frumos Ploiesti

”Democrației, nr.12” este modul meu de a-i mulțumi mamei că și-a deschis sufletul și cutia cu amintiri dinaintea mea. Mulțumirile mele se îndreaptă către AEDU (Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană) și Lucian Vasile care, prin organizarea concursului de manuscrie au ales ca ”Democrației, nr.12” să fie inclusă în volumul ”Cel mai frumos Ploiești” – al treilea volum din colecția ”Memento”. Lansarea volumului va avea loc sâmbătă, pe 14 decembrie, începând cu 15:30, la Muzeul Județean de Artă ”Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești. Intrarea este liberă, atmosfera va fi una aparte, minunatele cărți editate de AEDU – care au în centrul lor Ploieștiul, în diferite perioade ale sale și pe care vi le recomand cu tot dragul – vor fi și ele acolo, spre a fi achiziționate.

Ploiestii de altadata
http://magazin.republicaploiesti.net/

Te provoc să faci un mic exercițiu de introspecție și să te gândești care este pentru tine ”Cel mai frumos Ploiești”? Să fie cel al copilăriei sau adolescenței, să fie cel al părinților, al bunicilor sau, de ce nu, chiar Ploieștiul de azi?

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *