Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Doamnele de la cârma săniilor – Femeia și câinele (IV)

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 7 minute.

”Călătoria cu sania în nord este o muncă grea, ucigătoare.” (Jack London)

Dintotdeauna, cursele cu sănii trase de câini au fost asociate cu ținuturile nordice, mai precis cu Alaska. Când spunem Alaska vedem alb în fața ochilor, pielea ni se încrețește de frig, gândul ne zboară către întinderi de zăpadă păzite de creste abrupte, păduri sălbatice străbătute de nativi ai acelor locuri, lacuri adânci în care se reflectă cerul de desupra unei lumi neîmblânzite. Când spunem Alaska spunem exploratori, vânători, căutători de aur. „Gold Rush” sau „goana după aur” a scris o pagină de istorie și în aceste locuri.

Bineînțeles, nu au lipsit poveștile cu câinii de tracțiune, întâmplările felurite, expedițiile atent planificate, oamenii devotați care au avut abilitatea de a scrie despre toate acestea. Majoritatea istoricilor și-au concentrat fluxul informațional pe poveștile prospectorilor, avizi după găsirea aurului, aflați într-o permanentă căutare și zbucium lăuntric. Dar nici doamnele acelor vremuri nu au fost date uitării pentru că și femeile au urmat ”cursul aurului”, ajungând în Alaska și Yukon.


Joe Redington & Susan Butcher pe
Muntele McKinley

Încă de atunci, femeile au încercat, iar majoritatea au și reușit, să răzbească într-o lume în care se credea că doar duritatea care este caracteristică bărbaților ar putea penetra asprimea locului. În cartea ”Gold Rush Women”, semnată Claire Rudolf Murphy și Jane G. Haigh, sunt prezentate viețile tuturor femeilor importante care au marcat perioada ”Gold Rush”.

Accelerând puțin cursul istoriei, ne trezim într-o Alaskă modernă, în care poate doar cursele de sănii mai amintesc de periculoasele timpuri ale goanei după aur. Din 1973, Alaska găzduiește Iditarodul , o cursă impresionantă pe o distanță de 2000 de km, cu trasee diferite de la an la an, o cursă la care iau startul femei și bărbați deopotrivă. Una dintre primele participante la cursă a fost Susan Butcher, născută în 1954, în Massachusetts dar, datorită pasiunii sale pentru câinii Husky și cursele de sănii, s-a stabilit în Alaska, undeva în zona munților Wrangell.


Susan Butcher

Susan a început să se pregătească pentru Iditarod, antrenându-se împreună cu câinii pe distanțe istovitoare de 1112  până la 1131 mile, în condițiile vitrege ale Alaskăi, condiții care testau anduranța câinilor și a musherului și îi pregăteau pentru cursa nebunească ce se putea întinde până la două săptămâni. A petrecut doi ani muncind pentru Joe Redington (n.r. părintele Iditarodului) primind în schimb exemplare canine valoroase pentru a-și alcătui cea mai bună echipă.

În 1979, alături de Joe și Ray Genet a reușit să ducă la bun sfârșit prima ascensiune cu săniile trase de câini, pe Muntele McKinley . Susan a participat la 17 curse Iditarod, câștigând patru dintre ele. Din păcate, Susan a părăsit minunata lume a curselor de sănii mult prea devreme, murind în 2006 în urma unei leucemii.



”Fericit cel care rezistă măcar o zi de deplasare pe o pârtie nebătătorită.” (Jack London)

DeeDee Jonrowe este une dintre cele mai cunoscute femeie musher care, de peste 30 de ani, este nelipsită din concursurile de atelaje canine. De-a lungul carierei sale, DeeDee a reuşit performanţa de a se clasa de 15 ori în „top ten-ul” curselor Iditarod. Dar, pe lângă cursele Iditarod, ambiţioasa femeie s-a clasat pe poziţii fruntaşe în competiţii precum Copper Basin 300, Klondike 300 şi maratonul John Bear. În anul 1980, DeeDee a participat pentru prima oară la o cursă Iditarod. Atunci avea să se pricopsească pentru totdeauna cu „virusul” acestei celebre curse.

Au urmat construirea de la zero a unei sănii după un proiect propriu, instaurarea unui program bine elaborat de creştere a câinilor şi, nu în ultimul rând, pentru sine, un program riguros de pregătire fizică şi mai ales psihică. Lui DeeDee i s-au acordat numeroase premii şi pentru grija deosebită cu care veghează asupra câinilor săi pe parcursul traseelor (premiul pentru cea mai bine îngrijită echipă canină, premiul pentru cel mai bine îngrijit câine – oferit de staff-ul medicilor veterinari, premiul pentru cel mai bun prieten al câinelui).

Pentru că exemplarele sale canine sunt prioritare, DeeDee a devenit fondatoarea „Mush with Pride”, oferind celor interesaţi informaţii esenţiale despre crearea unui mediu propice câinilor de sanie şi îngrijirea adecvată a acestora. Din păcate, în anul 2002, această minunată femeie care struneşte deopotriva sania şi echipa de câini mai abitir decât cel mai vajnic bărbat, a fost atinsă de necruţătorul cancer de sân.

Dacă ai impresia că această maladie a împiedicat-o să-şi urmeze idealurile, te înşeli amarnic. Pentru că tocmai dorinţa de a se vindeca în scopul de a reuşi să ducă în continuare o viaţă mai mult decât activă şi palpitantă în compania câinilor dragi, a familiei, a prietenilor musheri şi a traseelor din cursa Iditarod, a determinat-o să învingă boala.

 Iată ce mărturiseşte chiar DeeDee Jonrowe cu privire la lupta cu cancerul: „Am fost diagnosticată cu cancer, mi s-a făcut o dublă mastectomie, dar mă consider o învigătoare. Acum mă simt bine. An de an particip la Iditarod şi o fac cu acelaşi entuziasm ca în prima zi. Puterea mea este îmi este și credinţă.  Nu înţeleg de ce se întâmplă lucruri din acestea, dar cred că este din cauză că trăim într-o lume imperfectă, nu în acea lume pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi. Singurul lucru bun din toată povestea este că ne avem unul pe celălalt pentru a ne ajuta. Pentru că asta trebuie să facem. Nu contează cu ce pasiune sau cu ce har ai fost înzestrat. Important este să nu părăseşti zona aceea.  Pasiunea mea este de a petrece cât mai mult timp cu câinii mei. Câteodată simt că sunt o povară pentru familie şi prieteni, dar câinilor mei nu le pasă, ei mă iubesc indiferent de cum arăt sau cum mă simt. Dumnezeu i-a folosit în favoarea mea, pentru a-mi oferi confort şi companie când toți ceilalţi erau ocupaţi. Nu există drumuri uşoare în această călătorie (n.r. Viaţă). Un lucru care merită amintit este acela că după fiecare furtună, mereu răsare soarele. Şi, până la urmă, viaţa ne tratează pe toţi la fel.”

În anul 2012, DeeDee a terminat cursa Iditarod pe locul 10 cu un rezultat de 9 zile, 14 ore, 43 de minute şi 15 secunde, câştigând un premiu de 23.900 $ şi trofeul Leonhard Seppala Humanitarian oferit de Alaska Airlines.

„Vă mulţumesc pentru interesul acordat cursei şi mai ales pentru sprijinul acordat. Această cursă a fost una dintre cele mai importante din întreaga mea carieră. Acum pot să mă laud că am participat la 30 de curse Iditarod, şi că am strâns 15 poziţii în top ten. Acum 10 ani am fost diagnosticată cu cancer şi după multe tratamente care m-au secătuit de energie, acum sunt recunoscătoare că mi-am recăpătat sănătatea. Fiecare zi este un dar şi am încercat şi încerc în continuare să o trăiesc la intensitate maximă. Pentru a doua oară în cariera mea de participant la Iditarod, cei 51 de veterinari care supraveghează sănătatea câinilor pe tot parcursul competiţiei, mi-au oferit premiul Leonhard Seppala Humanitarian pentru grija deosebită cu care îmi îngrijesc echipa. Sunt impresionată şi recunoscătoare pentru acest premiu mai ales că şi ceilalţi competitori au mare grijă de câinii lor. Iar grija pe care le-o purtăm se vede în faptul că ne întoarcem acasă sănătoşi şi în aceeaşi formulă. Vreau să-i menţionez pe membri echipei mele canine: Dragon, Ominstar, Willow, Explorer, Galaxy, Violet, Volt, Viper, Jolt, Jarvi, Crush, Track, Trig, Jobie, Sparky şi Dickory. Dragon şi Oministar şi-au îndeplinit cu succes rolul de lideri primind un ajutor important de la Willow.”

*rânduri scrise în anul 2014. Pe DeeDee Jonrowe o găsiți pe www.deedeejonrowe.com

 
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *